Dan Alexe, despre conventii si film documentar

AltIasi: Ati terminat Facultatea de Litere la Iasi in 1984 si apoi ati facut un Master de Antropologie in Belgia; cum s-a intimplat trecerea aceasta de la Filologie la Antropologie?

Dan Alexe: Prin pasiunea pentru limba si pentru limbaj in general. Nu limba ca gimnastica mintala – sa inveti cit mai multe limbi – ci pasiunea pentru functionarea limbajului abstract si felul in care ne determina sau nu cultura, personalitatea etc. Ceea ce a facut sa ma intereseze limbile caucaziene e faptul ca sint croite pe un tipar care ne e cu totul strain: acolo se vorbesc trei familii de limbi care n-au nicio legatura cu limbile indo-europene. M-am interesat mai intii de cecena si ajungind acolo (n.r. in Cecenia) am descoperit confreriile – cecenii sint o societate tribala, impartita pe clanuri, triburi si confrerii – si asta mi-a dat ideea unui film si astfel am invatat rudimentele cinematografiei; pina atunci eu nu facusem nici macar o fotografie. Deci am intrat in antropologie prin lingvistica, de fapt.

AI: Spuneati intr-un interviu ca atunci cind filmati, incercati sa nu ascundeti deloc camera – din contra, ea e foarte prezenta si devine chiar un personaj. Asta nu afecteaza modul in care „subiectii” se desfasoara in fata camerei? Cum e cazul lui Ekrem (n.r. unul din personajele principale din Iubitii Domnului) care vrea sa impresioneze.

DA: Eu as zice ca dimpotriva. Pentru ca pretentia ascunderii camerei este un demers al celui care filmeaza. Pe cei filmati de fapt nu-i afecteaza in niciun fel ca tu dupa aceea o vei arata sau nu. Este un demers al cineastului. Iar reactia subiectilor este aceeasi in toate cazurile.

AI: Dar a nu ascunde camera nu-i face pe subiectii sa se comporte nenatural? Iar imersiunea regizorului nu da o nota fictionala demersului sau?

DA: Dimpotriva. Mi se pare mult mai artificial sa pretinzi ca ai captat o realitate eterna printr-o prezenta ascunsa conventional. Camera e oricum acolo indiferent ce faci si cum te prezinti. Indiferent daca ii pregatesti dinainte pe cei filmati, sau nu, camera e oricum acolo. Atitudinea subiectilor, indiferent ce ai face tu ca cineast, va fi modificata indiferent de conventia narativa sau cinematografica. Si mi se pare mult mai onest, in cazul acesta, sa mi-o asum. A propos de punerea in scena, si Levi-Strauss in anii ’40 cind fotografia indigeni in Amazonia, sigur ca la un moment dat ii spui omului „mai fa o data gestul ala!” – dar asta nu-nseamna ca manipulezi realitatea.

Nu exista, de fapt, alta cale de intruziune, de apropiere, de intrare intr-o societatea arhaica traditionala.

AI: Ceea ce spuneti dumneavoastra e cumva similar cu observatia participativa?

DA: Da, desigur. Si daca conventiile sint clare, daca lor (n.r. subiectilor) le este limpede scopul tau, daca nu ai folosit o minciuna manipulatorie, daca nu ai pretins ca vrei sa fii initiat sau ca esti unul din ei sau in cazul filmului Iubitii Domnului sa mint ca sint musulman si vreau sa fiu membru al confreriei ca sa mi se deschida niste porti – ceea ce este impardonabil! -, daca ti-i apropii in mod onest si le cistigi increderea, le cunosti rudimentele culturii si le-ai invatat limba, restul conventiilor sint secundare.

AI: Stiu ca acum pregatiti un alt film, A Chechen Confession. Despre ce e vorba? Aveti de gind sa continuati acelasi tipar ca in celelalte filme ale dvs?

DA: As vrea sa continui acelasi procedeu ca pina acum, cu doua personaje conflictuale, numai ca personajele mele au murit. Filmul e o interogatie despre pretentia documentarului de a reflecta realitatea: in ce masura un documentar poate pretinde ca arata o realitate neviciata. E si un film despre experienta mea personala in Cecenia si experienta Islamului in Occident – care, dupa cum bine stim, e viciata. Filmind acolo de la inceputul anilor ’90, am niste arhive personale pe care le-am folosit (in speciale pe primele, intr-o maniera inavuabila astazi) si de asta ii si spune „confesiune” – vreau sa demontez primul meu reportaj-documentar si sa expic in ce fel poti manipula o realitate prin montaj, prin plasarea abila a unor succesiuni de scene, prin sunet.

AI: Unde se pot gasi filmele dvs? Inainte de Iubitii Domnului (1998) ati mai facut doua filme si ar mai fi si Cabala in Kabul (2008) – probabil cel mai cunoscut film al dvs – care iarasi nu se gaseste.

DA: Pe acestea doua mai recente am sa le pun eu pe youtube. Celelalte doua (n.r. din 1992 si 1995) trebuie digitalizate pentru ca sint pe caseta.