- 2985
Cutremur interstelar
Nu sunt pasionata de filme SF, dar voiam sa vad Interstellar (Chris Nolan, 2014) de vreo doua saptamani, iar weekend-ul asta am reusit sa-mi conving o prietena sa vina cu mine la film. Sala de la Cinema City era plina ochi si, din pacate, am prins locuri doar in primele randuri. Primele 30 de minute au fost asa-si-asa, avand doar cateva momente interesante. Citisem/auzisem numai pareri bune despre el si tocmai incepeam sa ma gandesc „oare de ce atat de apreciat filmul asta?” cind, deodata, toata lumea se opreste din mestecat popcorn, iar scaunele incep sa se miste.
Era cutremur. Incearca sa-ti imaginezi cum timp de citeva secunde bune empatizezi cu alti 100 de spectatori din sala. Nu numai ca simteai vibratia din podea datorita soundtrack-ului extraordinar al filmului, dar deodata ai senzatia ca 2D-ul se transforma intr-un 7D veritabil si ca toata sala urmeaza sa decoleze. Muzica filmului completa perfect situatia. Imediat lumea a inceput sa iasa ingrozita din sala. Mai ramaseseram aproximativ jumatate din spectatorii care eram la inceput. Am incercat sa-i dau un mesaj maica-mii sa o intreb daca a fost cutremur, dar tocmai picase reteaua. Sentimentul ca traiesc ultimele momente din viata incepea sa se accentueze si mai mult inlauntrul meu si-i zic prietenei mele „Eu nu plec. Stii ceva? Daca e sa mor, eu vreau sa mor in timp ce ma uit la Interstellar” Cum e sa-ti traiesti ultimele momente, sa ai parte de ultimele emotii intr-o sala de cinema?
Trecuse doar o ora din film, asa ca ce era mai bun de abia acum urma. Nolan se pricepe sa imbine imaginile spatiale de o frumusete care-ti taie rasuflarea cu efectele speciale atent alese si un soundtrack exceptional. Chiar citisem ca Nolan i-ar fi cerut lui Hans Zimmer (cel care semneaza coloana sonora) sa compuna muzica pentru film, dar fara sa-i arate acestuia scenariul, ci doar sa-i mentioneze ca e vorba despre un tata care trebuie sa plece undeva pentru mult timp si are un moment dificil in a-i explica fetei lui de 10 ani ca o sa se intoarca candva. Asa coloana sonora superba, mai rar.
Pe scurt, filmul e despre o distopie in care existenta omenirii pe Terra este amenintata, iar un grup de exploratori spatiali (printre care Matthew McConaughey, Anne Hathaway sau Matt Damon) cuceresc rind pe rind noi dimensiuni interstelare. Dar nu ai nevoie de cine-stie-ce cunostinte de fizica sau astronomie pentru a intelege filmul asta, pentru ca senzatia pe care o ai in sala de cinema e priceless, mai ales daca urmaresti filmul la IMAX. Dar cui ii trebuie imax, cand tu tocmai ai simtit Interstellar pe pielea ta?
In ultimele momente petrecute de protagonist in spatiu am experimentat pentru prima data sentimentul de deconectare totala de lumea reala, ca sunt una cu filmul si ma las purtata de el orice s-ar intampla. Nu cred ca pot sa exprim in cuvinte fericirea pe care am perceput-o in momentul respectiv, datorita perfectiunii la care ajunsese filmul atat din punct de vedere vizual, cat si auditiv.
Dupa un film de aproape 3 ore pline de galaxii si de un cutremur care face toti banii, nu stiu sa spun daca frica sau emotia m-au tinut in scaun desi toata lumea tipa si se imbulzea spre iesire. Dar a meritat si chiar daca n-o sa puteti vedea Interstellar asa cum l-am vazut eu, urmariti-l la IMAX daca aveti ocazia. Cristopher Nolan, you won my Oscar!
*Guest writer pentru acest articol este Ligia Prodan, premianta pentru film experimental la Filmul de Piatra.
Trailer
