Crulic - filmul de dincolo

Claudiu Crulic e un tip din Dorohoi care munceste in Polonia. Acolo e acuzat de un furt pe care nu l-a savirsit si intra in inchisoare. Pentru ca nici consulatul  roman si nici alte institutii nu-l pot ajuta sa-si dovedeasca nevinovatia, incepe sa faca greva foamei. Timp de 90 de zile. Deznodamintul e, desigur, tragic.

Am zis film hollywoodian pentru ca prezinta o poveste bazata pe fapte reale (un catch important pentru publicul de gen) care sint intr-atit de fictionalizate incit sa iasa un film bun si vandabil. Anca Damian face insa parte din NCR pentru ca primul ei film, Intilniri incrucisate, are toate marcile necesare, iar Crulic seamana izbitor de mult cu Moartea domnului Lazarescu, a lui Cristi Puiu: ambele personaje traiesc aceeasi drama, insa aici totul pare sa fie mai evident; in primul rind titlul – Drumul spre dincolo, apoi inchisoarea si greva foamei – 2 elemente dramatice mult mai semnificative decit boala vaga si drumurile prin spitale (care oricit ar fi de dezumanizante, par mai pline de speranta decit inchisoarea din Varsovia) ale lui Dante Lazarescu si finalul, direct si poetic in acelasi timp (ni se spune ca Crulic a murit si ii vedem sufletul, materializat in cearsaful care il acoperea, cum se intoarce inapoi in Dorohoi) versus finalul deschis, postmodern, din filmul lui Puiu.

Ultima productie a Ancai Damian e docu-fictiune pentru ca intentia initiala a regizoarei a fost aceea de a face un documentar. Pentru ca informatiile pe care le obtinea nu erau satisfacatoare, urmatoarea idee a fost o docu-drama: citiva actori vor interpreta texte din care sa reiasa informatii necesare documentarului. Folosirea animatiei duce insa acest procedeu la un nivel superior, pentru ca impresia creata e chiar a unui film de fictiune, iar secventele de documentar devin deranjante.

Din cauza registrului ales, mi s-a parut ca discursul filmic ar fi impartit in trei: prima parte, cu mult umor negru de buna calitate, reuseste sa induca spectatorului o anumita stare si asteptari pe masura, a doua – din momentul in care ajunge la inchisoare si pina spre finalul vietii sale – mai mult neagra decit amuzanta, surprinde din punct de vedere dramaturgic aparitia naratorului, din off, al carui ton rece, documentarist, nu cred ca are cel mai reusit efect. In ultima parte, dupa secventa cu ambulanta, cind Crulic iese din inchisoare, parca ne simtim din nou undeva la inceputul filmului. Finalul e foarte reusit si are un efect hollywoodian veritabil: spectatorul e pus in fata dramei – palpabila si inutila – a unui om nevinovat.