Citeva cuvinte despre documentarul Rosia Montana

Pe net nu erau chiar foarte multe informatii despre film, ci mai degraba reactii despre reactiile pe care le stirnise, dar un lucru se stia bine: abordarea regizorului era obiectiva, o data pentru ca venea din afara conflictului (era neamt) si a doua oara pentru ca isi asumase aceasta perspectiva (obligatorie, pina la urma, pentru orice demers jurnalistic).

Intr-adevar, perspectiva sa e foarte echilibrata. Avem secvente si imagini in care dezvoltatorul („compania”, asa cum e numita de localnici) RMGC isi prezinta planurile si ofertele pentru locuitori, macheta cu zonele ce vor fi exploatate, plus ceea ce au facut sau au reusit sa faca deja (un cartier de case noi pentru rosienii care accepta sa se mute in Recea, la periferia orasului Alba Iulia). De cealalta parte, localnicii care nu vor sa se mute povestesc presiunile la care „compania” ii supune pentru a se muta, sint prezentate conditiile in care traiesc, micile mestesuguri pe care le intreprind pentru a supravietui s.a.

Din ce am putut vedea in acest film, oamenii simpli afectati de proiectul exploatarii se impart in trei categorii: (1) cei care au acceptat oferta companiei si si-au vindut casa si paminturile (mutindu-se ulterior in Recea sau aiurea in lume), (2) cei care n-au acceptat oferta „companiei” si au devenit foarte fermi impotriva exploatarii (devenind eroii ong-istilor) si (3) cei care, mineri fiind, s-au angajat la „companie”, cistiga destul de bine (unul dintre acestia conduce o masina de teren – care nu pare a fi de serviciu – si povesteste ce calatorii a facut prin lume de cind lucreaza) si asteapta inceperea proiectului.

Aceasta oarecum simpla divizare e dramatica pentru comunitate, pentru ca oamenii care ar fi stat impreuna la o bere vineri seara, acum sint adversari sau doar cunostinte care corespondeaza, cind si cind, dar face din film, cit si din intregul conflict, un produs complicat, deloc usor de pasat sau mestecat. Netinind partea vreunei tabere, documentarul ridica o problema (sau o consolideaza) fara sa fie acuzator (poate usor melodramatic, pe alocuri), reusind chiar sa provoace risete. De altfel, multi dintre rosieni par foarte autentici, desi simti ca in adincul oamenilor faini care glumesc in fata camerei se ascunda multa furie, durere si frustrare.

N-am mai vazut alte filme de Fabian Daub (a mai facut trei documentare de scurtmetraj; unul se poate vedea aici, dar e in germana), dar stiu ca in 2009 a mai facut un documentar de 13 minute despre minerit, deci nu e departe de subiect. Tot in 2009 a ajuns pentru prima data la Rosia Montana, unde a vorbit cu oamenii implicati (localnici, activisti, reprezentanti ai „companiei”) si a decis ca ar fi o poveste buna putea debutul sau in lungmetraj.

Filmul a rulat in cinematografele din Germania in toamna trecuta, iar la Teatru Fix sala a fost plina. Sa speram ca nu va mai trece mult pina cind vom putea vedea si noi documentare la cinema, pe ecran mare, interesul cinefililor (si nu numai) existind si putind fi speculat de distribuitori. Iar o sala de cinema este preferabila in dauna uneia underground pentru ca proiectia organizata de Mai Bine este salutara (precum si cele care vor urma), insa conditiile de la Fix nu sint ideale pentru un astfel de eveniment: daca stai in spate nu vezi mai nimic („ecranul” fiind pozitionat la nivelul scaunelor) iar pentru ca peretele pe care se proiecteaza este negru, imaginea e foarte intunecata (astfel, frumusetea peisajelor de la Rosia Montana n-a putut fi decit presupusa). Asteptam, poate intr-o alta locatie, si celelalte documentare despre ecologie.