Cel mai bun lungmetraj de la Anim’est 2013

Asadar, Le jour des corneilles spune povestea lui Courge, un monstru de om care locuieste in inima unei paduri alaturi de o mogildeata caruia ii zice „fiule”, desi corporal vorbind intre cei doi nu pare sa fie vreo legatura. Nicio prezenta feminina, doar jungla in care cei doi traiesc precum stramosii nostri, vinind cu instincte de-a dreptul animalice – cam acesta e fundalul primei parti a filmului.

Naratiunea se complica insa pentru prima data cind marele si puternicul Courge cade lat dupa o lupta apriga cu fortele naturii. Fiul sau, aflat inca la o virsta la care curiozitatea bate regula, iar ideea de limita in sine e foarte maleabila, il cara pe „tatal” sau in afara padurii, cu toate ca acesta ii spusese inainte de a deveni inept ca iesirea din habitatul propriu (sau din „pestera”, conform paradigmei grecesti) e egala cu moartea. Chiar si asa, copilul accepta – fara sa-si dea seama – moartea conditiei de „fiu al padurii” si face pasul spre civilizatie dar si catre toate problemele pe care aceasta le presupune.

O cunoaste dupa foarte scurt timp de la parasirea padurii pe Manon, fata doctorului care il salveaza pe Courge (acum aflam si ca bestia era si el un om ca toti oamenii, dar pentru ca fata pe care o iubea era inabordabila din cauza unui tata posesiv si destul de criminal in intentii, o rapeste si se retrage cu ea in padure), iar intre cei doi copii se leaga o mica idila, infantila, desigur, dar care se aseamana aproape identic cu povestea adultilor. Ideea de ciclicitate apare imediat, ducind ori catre o interpretare care vede fiinta umana avind limite certe (soarta, natura), ori catre o modalitate scenaristica destul de siropoasa si tusanta de a portretiza povestea celor doi copii.

Sigur ca filmul se poate „citi” si intr-o cheie de Bildungsroman, de film al unei transformari sufletesti, al unei deschideri destul de radicale catre lume, catre cunoastere, catre dragoste, catre o maturitate nu doar fizica, ci si emotionala. Deloc spectaculos in ceea ce priveste aceasta perspectiva, filmul puncteaza insa la o impachetare a dramei care evita cliseele – lucru destul de greu evitabil in contextul dat - , dar fara a fi totusi o mare isprava.