Ostentațiile lui Dorin Baba

„Pe lângă latura armonică, inocentă și „pașnică” a artei, există o alta - scandaloasă, agresivă, belicoasă -, mai puțin vizibilă și evocată cu prudență. Arta „transgresivă” este aceea care sfidează limitele, familiaritatea, convenționalul, solicitând publicul la o receptare în răspăr față de standardele obișnuite. Calmul contemplării neutrale este înlocuit, în anumite cazuri, de nervozitatea atitudinii partizane, deseori radicale și ostile. Poate arta să deranjeze, să sfideze ori să calomnieze, fără a-și diminua din creditul alocat? Există o „măsură” de respectat? Trebuie aceasta depășită cu orice preț? Până unde se întinde autonomia funcțională a artei și ceea ce numim „libertatea de expresie” a artiștilor? 

Atentatul de la Paris împotriva publicației de satiră Charlie Hebdo readuce în discuție (pentru a câta oară?) excesele comise în temei religios. Există vreo „logică” admisibilă a terorii? Ce principiu sau cauză ar putea legitima crima? Iubirea de Dumnezeu? Atașamentul total la o cultură sau la valorile acesteia? Dorința de mântuire cu orice preț? Zelul militant? Frustrările și pulsiunile resentimentare? Setea de răzbunare? Tristul eveniment ridică însă și alte semne de întrebare. Care sunt limite artei? Ce libertăți își mai poate permite aceasta? Cât de oportună ar fi o „cenzură” morală aplicată operelor artistice? Este râsul în sine condamnabil? Poate o caricatură să inflameze într-atât lumea? Merită să ucizi pentru un simplu desen? 

Arta, după cum se vede, și-a pierdut nu doar clasica „autonomie”, ci și presupusa inocență. Atelată feluritelor ideologii, aceasta poate semnala probleme, după cum le poate influența ori soluționa. „Arta critică” din zilele noastre se sustrage scrupulelor simplei contemplări estetice. Angajați în diverse bătălii, inclusiv cu propria supraviețuire, artiștii caută să atragă atenția, să irite ori să sfideze. Pentru insul resentimentar și intolerant, astfel de libertăți par excesive și de neiertat. Considerate pe drept cuvânt ca incisive, satira și umorul pot deranja uneori. Însă oricât de corozive ar fi, oricît de mult ar provoca, nimic nu justifică teroarea, barbaria sau crima. Dacă omenie nu e, nimic nu e… Iată, în rezumat, miza Ostentațiilor lui Dorin Baba.” (Petru Bejan)