- 2180
Pana pe 24 mai, la galeriile de arta de la Moldova Mall, parter, sunt expuse lucrarile artistului Ioan Horvath Bugnariu.
Graficianul a ales sa expuna o selectie din creatia ultimilor ani ce cuprinde litografii, fotografii si printuri. Trimiterea la cotidian prin fragmentul de ziar devenit element component al lucrarii, recuperarea estetica a unor imagini deja existente - grafitti sau fragmente de ornamente de pe fatadele caselor - sau ale unor obiecte uzuale precum ambalajul de carton, cutia de Coca-Cola sau de bere, sunt doar cateva dintre elementele de inspiratie ale artistului. Prin acest dialog cu „obiectul gasit" (ready-made), Ioan Horvath Bugnariu se apropie de pop-art, stil regasit prin maniera de lucru dar si prin faptul ca respinge canoanele pentru a imbratisa o atitudine critica la adresa societatii.
Expozitia „Noi, aici si oriunde" a fost lansata in 2009 la Muzeul de Arta din Cluj.