Infernala Comedie a lui Felix Aftene

Despre textele publicate în volumul tipărit de Editura Adenium, Emil Brumaru spunea că sunt „Un mănunchi de poeme pornolirice, în care mi-am propus să folosesc toate cuvintele de nerostit, dar tot timpul gândite de noi! Dacă, în general, îmi dansam și cântam poeziile, singur, prin casă, pe acestea le-am urlat! Aveam 40 de ani și nici prin gând nu mi-a trecut că le voi publica vreodată. Era o izbucnire de maximă sinceritate, o eliberare definitivă, salvatoare pentru scrisul meu, a limbii române.”

„Emil Brumaru reuşeşte să scrie poezie mare şi folosind cuvintele neortodoxe ale limbii române. Nu e vorba de sfidare, după cum nu e vorba nici de un exercițiu gratuit. Infernala comedie nu este „Originea lumii”, versiunea poetică din România comunistă a anilor 1970. De fapt, sonetele acestea sunt o încercare disperată de depășire a unei crize, sunt un experiment care sfidează limitele pudorii, dar mai alese cele ale limbajului poetic. Se poate scrie poezie adevărată cu astfel de cuvinte? Autorul demonstrează că se poate. Când candoarea dă semne de oboseală, când nu se mai poate alimenta din rutina imaginarului obișnuit, controlat lexical, este nevoie de o experiență poetică-limită.” (Bogdan Crețu) 

„Îndrăznelile de limbaj ale lui Emil Brumaru au violentat pruderia de gust a cititorului nostru mediu. Încă tânără, literatura noastră e și excesiv de pudică – îi este aproape cu desăvârșire străină tradiția marii literaturi erotice. Prea puține urme se regăsesc la noi din erotica occidentală – fie că vorbim despre obscenitatea torențială din invectivele erotice ale lui Catullus, despre sexualitatea carnavalescă & în fond inocentă a lui Rabelais, despre orgiasticul abnorm al lui Giorgio Baffo, pudic jude venețian de secol optsprezece & calofil poet obscen, despre dantelăriile fornicante ale poemelor scrise pe la 20 de ani de Pierre Louÿs, despre apocalipsa porno a lui Apollinaire sau, în fine, despre zecile de autori de primă mână pentru care senzualitatea literaturii a fost coincidentă cu senzualitatea corpurilor noastre.” (Radu Vancu)

Felix Aftene (n. 1972, Vaslui) este unul dintre cei mai reprezentativi artişti vizuali contemporani din România, președintele UAP Iași. Abordează o arie extinsă de medii de expresie – pictură, sculptură, fotografie, artă video. Absolvent ca şef de promoţie al Academiei de Arte Vizuale „George Enescu” din Iaşi (1996), secţia Pictură murală, la clasa profesorului Dimitrie Gavrilean, a obţinut în 2016 doctoratul la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi. În 1998, câştigă concursul pentru realizarea picturii murale din spaţiul Directiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi. Lucrarea, intitulata Babilon, este realizată în tehnică mixtă pe o suprafață de 74mp, execuţia ei durând trei luni. În 2008 revine în spaţiul public cu Capsula timpului - un monument realizat din bronz, amplasat în faţa Primariei Municipiului Iaşi, la aniversarea a 600 de ani de atestare documentara a orasului. În 2016 primește Premiul Naţional pentru Pictură al U.A.P. din România. Anul trecut, la inițiativa directorului Muzeului Național al Literaturii Române din Iași, L.D. Teodorovici, a realizat Masa amintirilor, o lucrare care adăpostește 100 de scrisori fac parte dintr-un proiect care marchează 100 de ani de la înfiinţarea Bojdeucii lui Creangă ca primul muzeu literar al României. De-a lungul timpului, a ilustrat mai multe cărți de proză și poezie, iar lucrările sale figurează pe mai multe coperți ale un titluri apărute la Editura Polirom. 

Proiectul face parte din programul curatorial „Librăria ca spațiu public”, derulat de Art + Design și co-finanțat de AFCN. Sponsori: Gramma, Cuptorul Moldovencei. Parteneri media: Wink, Radio România Cultural, RFI, Ziarul de Iași, Modernism.ro.