GALERIA

Privita ca un spatiu arhitectural inert, constant reconditionat de tonusuri expozitionale, dar disfunctionalizat de o situare geografica semiobscura si rar accesibila publicului larg, galeria apARTe a Facultatii de Arte Vizuale din Iasi se camufleaza la limita dintre spatiul autonom, auto-guvernat si sfera ermetica, dar asumata, a discursivitatii neoinstitutionale. Dubla identitate, prima - de galerie a unei institutii educationale care catalizeaza practici artistice studentesti si a doua - de galerie suverana, aproape independenta si privata (de fiecare data a altcuiva), care propune piste pentru construirea si promovarea unei scene artistice emergente – se transcrie nu intr-o entitate patologic bipolara, ci intr-un sit aproape narcisist al exersarii ideilor complexului expozitional. Daca pentru Tony Bennett acest complex inseamna un dispozitiv (institutional) de permanentizare a contextului favorabil expunerii puterii si ordinii, in galeria apARTe bantuie mai degraba amprenta unei “complexari” expozitionale care marcheaza insuficiente gesturi istorice (in termenii lui Brian O'Doherty) si care improvizeaza reparatii futile asupra unei arhitecturi non-functionale (in termenii lui Daniel Buren).

Interiorul galeriei nu este de data aceasta evitat si nici nu este inlocuit de continuturile unui discurs extern. Expozitia nu importa procese creative si nu incearca sa salveze incaperea paralelipipedica de functiile ei arhitectural lacunare.

Publicul galeriei, artist expus in ea la randul sau, teoretizat ca fiind mereu acelasi, dar incomod la amestecul cu orasul, se identifica mai curand cu un locatar pe care precaritatea administrativa a unei micro-institutii nu il face decat sa se implice pentru a castiga teren sau a delimita un spatiu pe scena artistica locala. Expozitia raspunde astfel, aceluiasi public local, cu semnalarea invitatiei de a vedea GALERIA.

*Guestwriter pentru acest articol este Luminita Apostu, masterand al Facultatii de Arte Vizuale si curatorul expozitiei.