- 1953
 
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT anul acesta a ajuns la a VI a ediție. Noutăţile și numele invitaților ce vor sosi la Iași au fost deja anunţaţi.
Anul acesta în carul FILIT se vor desfăşura:
- întâlniri cu liceenii și studenții;
- ateliere profesionale;
- lecturi încrucişate cu autorii români şi străini;
- evenimente principale în fiecare seară cu numele mari literare în sala Teatrului Național Iași;
- concerte și alte evenimente;
- întâlniri informale deschise publicul pentru socializarea cu vedetele literare preferate.
Program FILIT Iaşi
Luni, 1 octombrie 2018
18.30-20.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Sala „Ferdinand”
 Avanpremieră FILIT: întâlnire cu Éric Vuillard, laureat al Premiului Goncourt, 2017
 Moderatoare: Luiza Vasiliu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez din România și cu Editura Litera
Miercuri, 3 octombrie 2018
 10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
 „Casa Fantasy”
 Mari ecranizări – maraton The Hobbit
 Intrare liberă
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
12.00-13.30, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Sala „B.P. Hasdeu”
 „Cum se traduc clasicii modernității”
 Participă: Steinar Lone, Philippe Loubière, Bruno Mazzoni
 Moderator: Doris Mironescu
12.00-14.00, Colegiul Economic Administrativ Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Nichita Danilov, Marin Mălaicu-Hondrari
 Coordonatori: prof. dr. Elena Horceag, prof. Iolanda Năstuță
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Ana-Maria Caia, Mariana Codruț
 Coordonatori: prof. Georgiana Cozma, prof. dr. Ioan Răducea
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași
 „Casa copilăriei”
 Invitat: Alexandra Rusu
 Moderator: Iulian Tănase
 Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Casa FILIT
 Conferință de lansare a proiectului DIGIPUB +
 Invitați: Bogdan Crețu, Arpad Harangozo, Mircea Vasilescu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Asociația Editorilor din România
14.30-16.30, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru
 „Întâlnirile Alecart”
 Invitați: Carmen Firan, Bogdan Răileanu
 Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu
15.00-17.00, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii), Sala „Henri Coandă”
 „Întâlnirile clubului Logos”
 Invitați:  Sveta Dorosheva, Moni Stănilă
 Moderatoare: Serinella Zara
16.00-17.00, Muzeul „Otilia Cazimir”, Iași
 Colecția „Scriitori de poveste”
 Lansare de carte: Povestea Otiliei Cazimir de Simona Antonescu
 Invitat: Simona Antonescu
 Prezintă: Bogdan Crețu
16.00-18.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași 
 „Casa Fantasy”
 Invitat: Oana Arion
 Moderator: Dan Doboș
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
16.30-18.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Radu Nițescu, Florin Partene
 Moderator: Claudiu Komartin
18.00-19.00, Cafeneaua „Doamna Cană”
 Sesiune de lecturi pentru copii
 Invitat: Corina Berica
 Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare
18.00-20.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Roland Orcsik, Dorina Rusu, Tomáš Zmeškal
 Moderator: Cosmin Perța
20.00-22.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare
 Serile FILIT:
 I. Festivalul își salută invitații
 II. Întâlnire cu Gabriela Adameșteanu și Sylvie Germain
 Gazda serii: Pascal Jourdana
 Prezintă: Cătălin Sava
 Rezervați aici 
Joi, 4 octombrie 2018
10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
 „Casa Fantasy”
 Mari ecranizări – maraton Harry Potter
 Intrare liberă
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
10.30-12.30, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
 Întâlnire profesională a editorilor, managerilor culturali și traducătorilor (I)
 Participă: Oana Dumitru, Pascal Jourdana, Roberto Keller, Ludmiła Koza, Béatrice Labat, Vera Michalski-Hoffmann, Ana Niculescu, Lucia Popovici, Aniol Rafel, Odile Serre
 Moderatoare: Cristina Hermeziu
12.00-13.00, Casa FILIT
 Sesiune de lecturi cu autoarea Delia Calancia
 Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare
12.00-14.00, Colegiul Național Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Simona Antonescu, Florina Ilis
 Coordonatori: prof. dr. Antonina Bliorț, prof. dr. Gabriela Petrache
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Carmen Firan, Dorina Rusu
 Coordonatori: prof. dr. Monica Iosub, prof. dr. Claudia Comănescu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Iași 
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Andrei Crăciun, Bogdan Răileanu
 Coordonatori: prof. dr. Monica Boțoiu, prof. Carmen Ciobotaru
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Nicolae Coande, Iulian Ciocan
 Coordonatori: prof. Iolanda Miron, prof. Traian Fîntînaru
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Cristian Fulaș, Alexandra Rusu
 Coordonatori: prof. Manuela Coțofan, prof. Ruxandra Nechifor
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, Pașcani
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Viorel Ilișoi, Mihai Buzea
 Coordonatori: prof. Anca Berenghia, prof. dr. Anișoara Sprînceană
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași
 „Casa copilăriei”
 Invitat: Moni Stănilă
 Moderator: Iulian Tănase
 Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
14.00-16.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Sala „Ferdinand”
 Conferința „Nebunia în literatură” și lectură publică, susținute de Mark Axelrod
 Moderatoare: Dana Bădulescu, Lorelei Caraman
 Eveniment organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere, Catedra de engleză, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
14.30-16.30, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru
 „Întâlnirile Alecart”
 Invitați: Gabriela Adameșteanu, Goce Smilevski
 Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu
15.00-16.00, Casa FILIT
 Vernisajul expozițiilor „Tabelul periodic al elementelor poetice”, de Ion Barbu, și „Fotografii de poveste”, de Silviu Gheție
 Invitați: Ion Barbu, Silviu Gheție
 Moderator: Vlad Tăușance
15.00-16.30, Inspectoratul Școlar Județean Iași
 Întâlnire între traducători din limba română și profesori de liceu
 Participă: Ingrid Baltag, Mauro Barindi, Olga Bartosiewicz, Elena Borrás García, Inger Johansson, Steinar Lone, Philippe Loubière, Bruno Mazzoni, Eva Ruth Wemme 
 Coordonatoare: prof. Sabina Manea, prof. Irina Prodan (Inspectoratul Școlar Județean Iași)
15.00-17.00, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii), Sala „Henri Coandă” 
 „Întâlnirile clubului Logos”
 Invitați:  Lluis-Anton Baulenas, Evald Flisar
 Moderatoare: Serinella Zara
16.00-17.00, Muzeul „Ion Creangă”, Iași (Bojdeuca)
 Colecția „Scriitori de poveste”
 Lansare de carte: Povestea lui Ion Creangă de Andrei Crăciun
 Invitat: Andrei Crăciun
 Prezintă: Paul Cernat
16.00-18.00, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
 Masă rotundă
 Participă: Ileana Busuioc, Mădălina Marincu, Raluca Neferu (Comisia Europeană, Departamentul de limba română, Direcția Generală Traduceri)
16.00-18.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
 „Casa Fantasy”
 Invitat: Cristina Nemerovschi
 Moderator: Dan Doboș
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
16.30-18.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Nichita Danilov, Andra Rotaru
 Moderator: Cezar Paul-Bădescu
17.00-18, Pallas Mall Iași
 Spectacol-lectură: Nud urcând o scară de Mihai Ignat
 Eveniment realizat în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași
18.00-19.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corpul C, Sala C308, Facultatea de Informatică
 „Traducerea, o poveste de dragoste?”
 Întâlnire cu Florica Ciodaru-Courriol și Jean-Louis Courriol
 Prezintă: Paula Onofrei
18.00-20.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Ana-Maria Caia, Cristian Fulaș, Carl Frode Tiller
 Moderator: Bianca Burța-Cernat
20.00-22.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare
 Serile FILIT: Întâlnire cu Jón Kalman Stefánsson
 Gazda serii: Robert Șerban
 Prezintă: Cătălin Sava
 Rezervați aici
22.30-23.30, Casa FILIT
 Concert Adam’s Nest & live performance by Irlo
Vineri, 5 octombrie 2018
10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
 „Casa Fantasy”
 Mari ecranizări – maraton The Lord of the Rings
 Intrare liberă
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
10.30-12.30, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Sala „B.P. Hasdeu”
 Întâlnire profesională a editorilor, managerilor culturali și traducătorilor (II)
 Participă: Mark Axelrod, Oana Dumitru, Pascal Jourdana, Roberto Keller, Ludmiła Koza, Béatrice Labat, Vera Michalski-Hoffmann, Elena Marcu, Carmen Mușat, Ana Nicolau, Ana Niculescu, Lucia Popovici, Aniol Rafel, Odile Serre
 Moderatoare: Cristina Hermeziu
11.00-12:00, Casa FILIT
 Citim Micul prinț cu Victor Miron și Daria Câmpeanu
 Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare
11.00-12.00, Cafeneaua Fika
 Atelier de creație pentru copii: Nume din petale de flori
 Organizat de FLEURIR
12.00-14.00, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Gabriela Adameșteanu, Adina Rosetti
 Coordonatori: prof. dr. Mihaela Doboș, prof. Adriana Bozdoro
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Ioan Es. Pop, Adela Greceanu
 Coordonatori: prof. Mihaela Vlioncu, prof. Irina Nechifor
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Augustin Cupșa, Moni Stănilă
 Coordonatori: prof. dr .Cristina Chiprian, prof. Cezar Hărățu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Tudor Ganea, Teodora Matei
 Coordonatori: prof. dr. Lucia Gabriela Munteanu, prof. Elena Mănucă
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Oana Arion, Cristina Nemerovschi
 Coordonatori: prof. dr. Anamaria Ghiban, prof. dr. Narcisa Adochiei
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Liceul Teoretic „Miron Costin”, Iași
 „Scriitori printre liceeni”
 Invitați: Teodor Dună, Andrei Dósa
 Coordonatori: prof. Larisa Târzianu, prof. Geanina Honceriu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași
 „Casa copilăriei”
 Invitat: Simona Antonescu
 Moderator: Ovidiu Mihăiuc
 Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-20:00, Casa FILIT
 Muzeul Memoriei: mesaje din trecutul tău – instalație interactivă „Telefonul Amintirilor”
 În parteneriat cu Asociația „Punctart”
13.00-14.30, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Nicolae Coande, Robert Șerban
 Moderator: Cezar Paul-Bădescu
13.00-15.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași 
 „Casa Fantasy”
 Invitați: Raymond Clarinard, Daniel Timariu
 Cu participarea traducătoarei Iulia Badea Gueritée
 Moderator: Dan Doboș
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
14.30-16.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Diana Geacăr, Alex Văsieș
 Moderator: Claudiu Komartin
14.30-16.30, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru
 „Întâlnirile Alecart”
 Invitați: Eduardo Caballero, Sylvie Germain
 Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu
14.30-16.00, Colegiul Național Iași
 „Atelierele Ars traducendi”
 Cu participarea traducătorilor: Ileana Busuioc, Mădălina Marincu, Raluca Neferu (atelierul în limba engleză), Florica Ciodaru-Courriol și Philippe Loubière (atelierul în limba franceză), Ingrid Baltag și Eva Ruth Wemme (atelierul în limba germană)
 Profesori coordonatori: Anda Boțoiu, Alina Crăciun (engleză), Lorina Iacob, Ioana Teodorescu (franceză), Anca Leaută (germană)
 Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez Iași, Centrul Cultural German Iași și Colegiul Național Iași
15.00-17.00, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii), Sala „Henri Coandă”
 „Întâlnirile clubului Logos”
 Invitați: Catherine Lovey, Tomáš Zmeškal
 Moderatoare: Serinella Zara
15.00-17.00, Muzeul „Mihai Eminescu”, Iași 
 Colecția „Scriitori de poveste”
 Lansări de carte: Povestea lui Nicolae Gane de Iulian Ciocan; Povestea lui Vasile Pogor de Mihai Buzea
 Invitați: Mihai Buzea, Iulian Ciocan
 Prezintă: Bianca Burța-Cernat, Paul Cernat
15.00-18.00, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
 Concurs de traducere și Atelier „Courrier International”
 Invitați: Raymond Clarinard, Iulia Badea Gueritée
 În dialog cu elevi și studenți
 Eveniment în parteneriat cu Institutul Francez Iași și „Courrier International”
15.00-18.00, Cafeneaua FIKA
 Workshop pentru liceeni: In a Relationship
 Trainer: Silvia Guță
 Eveniment organizat în parteneriat cu Fundația Friends For Friends, ffff.ro
16.00-17.00, Muzeul Mitropolitan Iași 
 Colecția „Scriitori de poveste”
 Lansare de carte: Povestea lui Dosoftei de Cristian Fulaș
 Invitat: Cristian Fulaș
 Prezintă: Șerban Axinte
 Eveniment organizat în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei
16.00-18.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Alex Tocilescu, Goce Smilevski, Andrei Crăciun
 Moderator: Vlad Tăușance
16.30-18.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere
 Traducere și varietăți stilistice
 Atelier cu studenții masteranzi de la Limba și literatura franceză
 Participă: Florica Ciodaru-Courriol, Jean-Louis Courriol și Philippe Loubière
 Moderatoare: Simona Modreanu
17.00-18.00, Pallas Mall Iași
 Spectacol lectură: Maimuța de porțelan, de Selma Dragoș
 Eveniment realizat în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași
17.00-18.00, Muzeul „Mihai Eminescu”, Iași
 Colecția „Scriitori de poveste”
 Lansări de carte: Povestea lui Mihai Eminescu de Florina Ilis
 Invitată: Florina Ilis
 Prezintă: Radu Vancu
18:00 – 20:00, Cărturești Palas Mall
 Dezbatere pe marginea romanului „O fată din bucăți”de Kathleen Glasgow: Automutilarea în rândul adolescenților – teribilism sau problemă reală?
 Moderator: Liviana Tane
 Invitați: Corina Mighiu, Oana Turcea, Alexandra Popa
 Eveniment organizat în parteneriat cu Storia Books si Cartepedia
18.00-01.00, Casa FILIT / FITPTI / NAG
 „Linia 1 a culturii ieșene (cursă specială)”
 Traseu itinerant (parcurs într-un autobuz) care leagă trei evenimente ale culturii ieșene, desfășurate simultan: Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr și Noaptea Albă a Galeriilor
 Orar: 18.00: plecare de la Casa FILIT — Teatrul Luceafărul (FITPTI) — Borderline Art Space (NAG) — Galeria „Victoria” (NAG) — sosire: 19.00
18.00-20.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Mihai Buzea, Svetlana Dorosheva, Irina Teodorescu
 Moderator: Ovidiu Mihăiuc
20.00-22.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare
 Serile FILIT: Întâlnire cu Jonathan Franzen
 Gazda serii: Marius Chivu
 Prezintă: Cătălin Sava
 Rezervați aici
22.00-4.00 (6 octombrie), Casa FILIT
 „Noaptea Albă a Poeziei” – maraton de lecturi
 Participă: Liviu Antonesei, Radu Andriescu, Șerban Axinte, Lucian Bălan, Lucian Brad, Marius Chivu, Nicolae Coande, Mariana Codruț, Ioan Coroamă, Valeriu A. Cuc, Nichita Danilov, Andrei Dósa, Cornelius Drăgan, Vlad Drăgoi, Domnica Drumea, Teodor Dună, Lia Faur, Anastasia Gavrilovici, Diana Geacăr, Vlad A. Gheorghiu, Adela Greceanu, Benji Horvath, Matei Hutopilă, Viorel Ilişoi, Claudiu Ioan Maftei, Marin Mălaicu-Hondrari, Sebastian Mihail, Nicoleta Nap, Emilia Nedelcoff, Radu Nițescu, Andrei Novac, Luca Ouatu, Florin Partene, Andreea Petcu, Bogdan Alexandru Petcu, Ioan Es. Pop, Florentin Popa, Florentina Pocovnicu, Roxana-Maria Prisecariu, Silviu Romaniuc, Andra Rotaru, Andrei Rusu, Moni Stănilă, Robert Șerban, Vlad Tăușance, Alex Văsieș
 Moderatori: Claudiu Komartin, Cezar Paul-Bădescu, Cosmin Perța, Radu Vancu
Sâmbătă, 6 octombrie 2018
10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor
 „Casa Fantasy”
 Mari ecranizări – maraton Star Wars
 Intrare liberă
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
10.00-12.00, Cafeneaua „Doamna Cană”
 Atelier de magic painting și finger painting folosind cărțile Usborne
 Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare
10.30 – 12.00,  Casa FILIT
 Workshop creativ inspirat de cartea „Ultimii copii de pe Pămînt” de Max Brailler
 Moderator: Cristina Munteanu
 Invitat: Daria Câmpeanu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Storia Books si Cartepedia
10.30-12.30, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Sala „B.P. Hasdeu”
 „Cui îi pasă de literatura română?” Un proiect de brand cultural: traducătorii și traducerile
 Participă: Ingrid Baltag, Mauro Barindi, Olga Bartosiewicz, Elena Borrás García, Paula Braga Šimenc, Florica Ciodaru-Courriol, Jean-Louis Courriol, Sabra Daici, Maria-Sabina Draga Alexandru, Cristina Hermeziu, Inger Johansson, Alexandru Matei, Steinar Lone, Philippe Loubière, Bruno Mazzoni, Carmen Mușat, Eva Ruth Wemme
 Moderatoare: Monica Joița
11.00-13.00, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
 Jean-Baptiste Aubert în dialog cu Simona Modreanu
11.00-13.00, Palatul Culturii din Iași, Sala „Henri Coandă”
 „Întâlnirile clubului Logos”
 Invitați: Iuri Andruhovici, Roland Orcsik
 Moderatoare: Serinella Zara
12.00-13.00, Casa FILIT
 Dezbatere: „Booktrailer, booktube și blog – alte feluri de a promova literatura”
 Invitați: Raisa Beicu, Daria Câmpeanu, Claudia Popescu
 Moderator: Eli Bădică
12.00-13.00, Muzeul „Vasile Alecsandri”, Mircești
 Colecția „Scriitori de poveste”
 Lansare de carte: Povestea lui Vasile Alecsandri de Adela Greceanu
 Invitat: Adela Greceanu
 Prezintă: Paul Cernat
12.00-14.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corp A, Amfiteatrul III.12, Facultatea de Litere
 Carl Frode Tiller în dialog cu studenții de norvegiană
 Moderatoare: Crina Leon
12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași 
 „Casa copilăriei”
 Invitat: Adina Rosetti
 Moderator: Ovidiu Mihăiuc
 Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru
 „Întâlnirile Alecart”
 Invitați: Irina Teodorescu, Kamila Shamsie
 Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu
12.00-20:00, Casa FILIT
 Muzeul Memoriei: mesaje din trecutul tău – instalație interactivă „Telefonul Amintirilor”
 Eveniment organizat în parteneriat cu Asociația „Punctart”
13.00-14.30, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Teodor Dună, Nicoleta Nap
 Moderator: Claudiu Komartin
14.00-15.00, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Iași
 Colecția „Scriitori de poveste”
 Lansare de carte: Povestea lui Mihail Sadoveanu de Tudor Ganea
 Invitat: Tudor Ganea
 Prezintă: Doris Mironescu
14.00-15.00, Muzeul „G. Topîrceanu”, Iași
 Colecția „Scriitori de poveste”
 Lansare de carte: Povestea lui George Topîrceanu de Alex Tocilescu
 Invitat: Alex Tocilescu
 Prezintă: Șerban Axinte
14.00 – 15.30, Librarium  Iulius Mall
 Dezbatere despre celebritatea în online și efectele ei
 Moderator: Iuliana Soșu
 Invitați: Iulia Cruț, Daria Câmpeanu, Andreea Chirilă, Iuliana Enache, Oana Turcea
 Eveniment organizat în parteneriat cu Storia Books Cartepedia
14.00-16.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corp A, Amfiteatrul III.12, Facultatea de Litere
 Steinar Lone în dialog cu studenții de norvegiană
 Moderatoare: Crina Leon
14.00-16.00, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
 Identități francofone: literatura elvețiană
 Invitați: scriitoarea Catherine Lovey și traducătorii Florica Ciodaru-Courriol și Jean-Louis Courriol
 Moderatoare: Marina Mureșanu Ionescu
14.00-16.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași 
 „Casa Fantasy”
 Invitat: Teodora Matei
 Moderator: Dan Doboș
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
14.30-16.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Domnica Drumea, Ioan Es. Pop
 Moderator: Radu Vancu
15.00-18.00, Cafeneaua FIKA
 Workshop pentru liceeni: In a Relationship
 Trainer: Silvia Guță
 Eveniment organizat în parteneriat cu Fundația Friends For Friends, ffff.ro
16.00-18.00, Librăria Cărturești – Palas Mall Iași 
 „Mamprenoare scriitoare”
 Invitate: Ines Dumitriu, Maria Mazilu, Iuliana Sosu
 Moderator: Dora Morhan
 Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare
16.00-18.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Lluis-Anton Baulenas, Evald Flisar, Bogdan Răileanu
 Cu participarea traducătoarelor Paula Braga Šimenc și Maria-Sabina Draga Alexandru
 Moderator: Bogdan Crețu
17.00-18.00, Pallas Mall Iași
 Spectacol lectură: Îngropându-l pe Gupi de Andrei Ursu
 Eveniment realizat în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași
17.00-18.30, Cinema Muzeul Țăranului, Studioul „Horia Bernea”, București
 Jonathan Franzen în dialog cu Cătălin Ștefănescu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Editura Polirom
18.00-20.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Iuri Andruhovici, Augustin Cupșa, Kamila Shamsie
 Moderator: Bianca Burța-Cernat
20.00-22.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare
 Serile FILIT: Întâlnire cu Veronica Roth
 Gazda serii: Iulian Tănase
 Prezintă: Cătălin Sava
 Locuri epuizate. Un număr limitat de locuri last minute va fi disponibil cu 30 de minute înainte de eveniment, pentru persoanele care se vor prezenta direct la Teatrul Național.
Duminică, 7 octombrie 2018
10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor
 „Casa Fantasy”
 Mari ecranizări – maraton Game of Thrones
 Intrare liberă
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
10.00-11.00, Cafeneaua „Doamna Cană”
 Sesiune de lectură pentru copii
 Invitat: Maria Mazilu
 Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare
10:30 – 12:00, Casa FILIT
 Dezbatere: Temele pentru acasă | Pro sau contra
 Moderatori: Daria Câmpeanu, Cristina Munteanu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Storia Books și Cartepedia
11.00-13.00, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii), Sala „Henri Coandă”
 „Întâlnirile clubului Logos”
 Invitați: Carl Frode Tiller, Dorina Rusu
 Moderatoare: Serinella Zara
 12.00-13.00, Muzeul „Mihai Codreanu” (Vila Sonet), Iași
 Înfrățire între Muzeul Național al Literaturii Române Iași – Muzeul „Mihai Codreanu” (Vila Sonet) și Muzeul „Edmond Rostand” (Vila Arnaga), Cambo-les-Bains, Franța
 Cu participarea muzeografei Béatrice Labat de la Muzeul „Edmond Rostand”, vicepreședinta Federației Naționale a Caselor Memoriale și Patrimoniului Literar din Franța
12.00-13.00, Muzeul „Constantin Negruzzi”, Hermeziu, comuna Trifești
 Aniversarea muzeului / Colecția „Scriitori de poveste”
 Lansare de carte: Povestea lui Constantin Negruzzi de Bogdan Răileanu
 Invitat: Bogdan Răileanu
 Prezintă: Doris Mironescu
12.00-13.30, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Eduardo Caballero, Catherine Lovey , Carmen Firan
 Cu participarea traducătoarei Florica Ciodaru-Courriol
 Moderator: Bogdan Crețu
12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași 
 „Casa copilăriei”
 Invitat: Delia Calancia
 Moderator: Iulian Tănase
 Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru
 „Întâlnirile Alecart”
 Invitați: Iulian Ciocan, Augustin Cupșa, Radu Vancu
 Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu
12.00-20:00, Casa FILIT
 Muzeul Memoriei: mesaje din trecutul tău – instalație interactivă „Telefonul Amintirilor”
 În parteneriat cu Asociația „Punctart”
13.30-15.00, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Andrei Dósa, Benji Horvath
 Moderator: Cezar Paul-Bădescu
14.00-15.00, Cafeneaua MERU
 „De la festival la festival”
 Aller-retour Festival du Premier Roman de Chambéry – FILIT Iași
 Invitat: Jean-Baptiste Aubert
 Moderatoare: Cristina Iliescu
 Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez Iași
14.00-16.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași 
 „Casa Fantasy”
 Invitat: Oliviu Crâznic
 Moderator: Dan Doboș
 Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”
15.00-16.30, Casa FILIT
 „Scriitori în Centru”
 Invitați: Marin Mălaicu-Hondrari, Mariana Codruț
 Moderator: Cosmin Perța
18.00-20.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare
 Serile FILIT: „Reportajul literar românesc”
 I. Întâlnire cu Viorel Ilișoi, Eugen Istodor și Adelin Petrișor
 II. Decernarea „Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte”
 Prezentatorul și gazda serii: Cătălin Sava
 Rezervați aici
EXPOZIȚIILE FILIT, 3-7 octombrie 2018
 10.00-17.00, Muzeul „G. Topîrceanu”, Iași
 „Ce-a rămas din cameră”
 Transpunere a secvenței de final din cartea Povestea lui George Topîrceanu de Alex Tocilescu (Editura Muzeelor Literare, Iași, 2018)
 Curatori: Diana Lona Leonte, Dora Cană
 Expoziție organizată în parteneriat cu Palatul Copiilor Iași
10.00-17.00, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Iași
 „Mihail Sadoveanu – literatura de război”
 Expoziție de carte, fotografii, documente despre experiența de război a scriitorului Mihail Sadoveanu în urma participării sale la Războiul Balcanic și la Primul Război Mondial
 Curator: Lăcrămioara Agrigoroaiei
10.00-17.00, Colecția „Istoria teatrului românesc”, Iași
 „Români călători prin lume”
 Expoziție care ilustrează traseele călătoriilor în Europa și Asia ale unor personalități culturale ale secolelor XIX și XX (Titu Maiorescu, Teodor T. Burada, Paul Bujor, Elena Teodorini, Zina de Nory, Agatha Bârsescu, Octav Băncilă etc.)
 Curator: Laura Terente
10.00-17.00, Muzeul „Ion Creangă”, Iași (Bojdeuca)
 „Bojdeuca 100 – loc al memoriei: regional, național, european”
 Expoziție de fotografie ce surprinde evoluția în timp a primului muzeu literar din România (Bojdeuca lui Ion Creangă), inaugurat la 15 aprilie 1918
 Curatori: Iulian Pruteanu, Corina Mocanu Irimiță, Oana Melinte
 Expoziție organizată în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași
10.00-17.00, Muzeul „Mihai Codreanu”, Iași
 „Din zborul vremii”
 Expoziție de cupeuri ale unor articole de presă semnate, sub diverse pseudonime, de Mihai Codreanu
 Curator: Beatrice Panțiru
10.00-17.00, Muzeul „Otilia Cazimir”, Iași
 „Raport de spectacol”
 Expoziție inspirată din perioada în care Otilia Cazimir a ocupat funcția de inspector general al teatrelor și spectacolelor din Moldova
 Curator: Indira Spătaru
10.00-17.00, Muzeul ,,Mihai Eminescu” Iași, Sala „Zodiac”
 „Lirică eminesciană ilustrată”
 Expoziție de ilustrații din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, realizate de graficianul Leonard Salmen, primul ilustrator al operei eminesciene
 Curator: Corina Mocanu-Irimiță
10.00-17.00, Muzeul ,,Mihai Eminescu”, Iași
 „Povestea lui Vasile Pogor”
 Expoziție aniversară dedicată personalității junimistului, scriitorului și omului politic Vasile Pogor (1833-1906)
 Curator: Andreea Tacu
10.00-17.00, Muzeul ,,Constantin Negruzzi” Hermeziu, comuna Trifești
 ,,Constantin Negruzzi (1808-1868)”
 Expoziție comemorativă dedicată împlinirii a 150 de ani de la moartea scriitorului Constantin Negruzzi
 Curatori: Iulian Pruteanu, Oana Melinte, Andreea Vlad
 Expoziție organizată în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași
10.00-24.00, Casa FILIT
 ,,Fotografii de poveste”
 Expoziție de Silviu Gheție
10.00-24.00, Casa FILIT
 „Tabelul periodic al elementelor poetice”
 Instalație de Ion Barbu




                  
