Fabrica romaneasca

La vernisaj, pe data de 20 aprilie, au luat cuvantul criticii de arta Horia Costin Chiriac si Petru Bejan.

Domnul Horia Chiriac a afirmat cu acest prilej ca expozitia celor 6 artisti este o actiune ce integreaza in context european traditia si arta romaneasca. Cu alte cuvinte, este o incercare de definire sau de exprimare a specificitatii artistice romanesti intr-un cadru international. Aici se observa, spune criticul, o anumita dominanta a fenomenului artistic, prezent si in lucrarile expuse: “a fost si este un spatiu al interferentelor”. O alta precizare este aceea ca “obiectul artistic devine semn si exprima atitudine, ironie, siguranta, sinceritate, chiar si o lipsa de inhibitii”. Pentru fiecare dintre expozanti a avut de facut cateva mici comentarii; despre lucrarile Smarandei Bostan a zis ca dovedesc “tehnica mixta in naturi statice”, simbolismul matur cu o dominanta cromatica si o maturitate stilistica s-ar regasi la Gabriela Benescu, ori la Andreea Dascalu picturile sunt cu tenta fenomenologica prin care evidentiaza relatia dintre subiect si lumea inconjuratoare. Horia Chiriac e placut impresionat de modul in care Ilie Krasovschi a imbinat colajul cu grafica, reusind sa iasa de sub tipare si arhetipuri. Despre Oana Moraru spune ca la ea domina contrastele de ironie, prin acel “Poate” (profund ancorat in societatea romaneasca) si prin “Momentul de vinovatie” ce traseaza diferenta dintre autentic si aparent. Madalina Vieriu surprinde si ea, prin folosirea materialului textil, prin care sugereaza peisaje, unde importanta e trecerea dintr-un plan in altul. Concluzia lui Horia Chiriac e aceea ca expozitia de la Cupola ar sumariza “diversitatea in autentic”.

Domnul profesor Petru Bejan a fost mai rezervat in privinta tematicii expozitiei, Fabricat in Romania (Made in Romania) si explica de ce se poate intelege intr-o lumina negativa directia data prin nume. “Nu este blazon nici o onorabilitate”, deoarece Made in Romania, la fel ca Made in China, in productia tehnologica nu poate fi luata in serios; calitatea nu poate fi comparata cu cea Made in Germany. E o conceptie comuna indreptatita, dar trebuie sa ne pastram si putin scepticism asupra ei, nu putem face o regula din aceasta – oamenii se schimba mereu (sau poate ca nu?). Ceea ce a facut domnul Petru Bejan a fost sa puna punctul pe i : se urmareste “intentia de calitate in domeniul artei”. O alta remarca, la fel de ironica precum lucrarile expuse, e ca “satul” iesean se exprima in context european. Nu e cazul sa pun sare pe rana si sa intru in alte detalii, discutia poate fi purtata si cu alte ocazii.

Tema expozitiei e incitanta, la fel ca expozitia insasi. Personal, cred ca lucrarile lui Ilie Krasovschi sunt reprezentative. Am analizat lucrarile sale in doua zile diferite: singur in galerie si apoi inconjurat de alti privitori la vernisaj. Am ramas de ambele dati cu aceeasi impresie, nu aveam nevoie de confirmarea nimanui: sunt lucrari care-mi plac, care ma fac sa stau mult timp asupra lor, care din cotidian ma trimit prin simboluri in sfera interpretarilor biblice, dar si socio-politice, si ma aduc inapoi la realitatea ori la pamantul acesta batatorit de griji. Seria lucrarilor alcatuita de “Colaj I”, “Colaj II” si “Colaj III” este in acord cu celelalte creatii (“Calatorie”, “Acvatic”, “Manuscris”, “Grup”) prin temele pe care le dezvolta. Este in concordanta si cu Made in Romania, "pamantul" si specificitatea fiind romanesti, contemporane.

Prima lucrare, “Colaj II” postata aproape de intrarea in galerie, pe peretele din dreapta, e un fel de fragment alcatuit din timbre si stropi mici de culoare, putini la numar, ca si cand timpul ar fi facut economie din motive evidente de criza. Alaturi de timbre se balacesc pesti creionati in diferite nuante, inclusiv aceea de grafit. Zarile sunt numeroase, ipostaziate prin curcubee monocrome pestrite, in forma plaselor de paianjen. Creatia lui Ilie Krasovschi este fragila asemeni foii de hartie pe care o foloseste, este tributara unui scenariu istoric prin care propune insa un intreg camp simbolistic, plecand de la acele obiecte carora unii le-au cunoscut variantele kitsch in perioada cenusie a secolui XX (pesti, pasari). Imbina elemente de grafica, se joaca folosindu-se de tehnicile cromatice prin care nu incomodeaza privitorul, si in plus investeste o serie de semne-obiecte pe care le scoate dintr-un registru local si le aduce in sfera lor universala.

Uitandu-ma la lucrari, am incercat sa-mi dau seama de ce a introdus tocmai aceste obiecte… de ce pesti? De ce pasari? De ce timbre si vapoare, un inger cu trompeta, litere rusesti, un porumbel-cioara (acoperit de amestecul unui alb-negru)? De ce textul de pe velele vaporului erau orase germane si articole nemtesti de ziar? Daca era cumva o arca a lui Noe (in lucrarea “Calatorie”) pe care ar trebui sa o privim ca pe o arca a Romanului? Mi-am amintit prima oara de pestii si mileurile bunicii de pe televizorul alb-negru, de bibelourile mamei din vitrine ce tin de urat seturilor de pahare si cani, iar versurile din coada balenei, “amintiri tacute si dureroase revin la trezire”, mi-au rasarit in minte ca si cum amintirile respective de-abia de acum inainte vor fi traite si mai abitir ca pana adineauri. In lucrarea “Acvatic”, balena lui Iona are inauntru un mecanism pus in functiune de numeroase rotite si dispozitive tehnice; nu te mai poti perinda inauntrul ei, e compacta si te prinde ca un cleste. Ea este cea care te traieste, cea care te copleseste. Vazuta din afara, la fel ca viata, e ca o banda rulanta de producere a memoriei, a amintirilor, prin care balena cu cheita inghite timp si se termina “in coada de peste” cu un destin, cu o poveste actualizanta.