Dogman

În 2015, la apariția filmului Heart of a dog, una dintre cele mai poetice dar și lucide realizări ale perioadei postumaniste, Laurie Anderson povestea cum, abia pornind cu pași mici de la relația cu câinele ei, a reușit să înțeleagă idei mari ca timpul, dragostea și moartea. Neașteptat este că, în primăvara lui 2007, când discursul postumanist, dedicat regândirii raportului dintre om și registrul viului, nu ajunsese încă pe buzele tuturor, Suzana Dan reușea să creeze același tip de lume virtuală, afectivă nu în film ci într-o instalație in situ, apărută pe zidurile unei clădiri abandonate din Sinaia, în urma unei rezidențe ArtistNe(st).

Proiectul intitulat Museum of Dog plasa imaginile câinilor iubiți de Suzana de-a lungul timpului în contextul unei lucide meditații asupra raportării omului epocii tehnologice la animalele sale, constituind astfel nu doar un demers postumanist avant la lettre, ci și un exemplu de lucrare vizuală care, similar filmului lui Anderson, combina structura și textura viselor cu metoda de parcurgere a scufundării (într-o meditație filosofică ori într-un coșmar tehnologic al progresului și funcționalității).

Poate și mai neașteptată va fi întâlnirea dintre muzeul Suzanei și un grup de foarte tineri artiști din București, care în vara lui 2019 vor redescoperi casa și, fără a știi despre ce e vorba, vor lansa acolo propriile investigații. În jumătatea de an care a trecut de atunci unii dintre ei au filmat, pentru a monta și recontextualiza sau pentru a livra mai apoi variante digitale, animate ale desenelor încă vizibile pe pereți. Unii au cules flori de tencuială de pe zidurile reci sau au recuperat dintr-un canal din curtea casei scheletul alb al unui câine. Alții au înregistrat sunete - ale câinilor din Sinaia, ale propriilor voci sau pași ce călcau peste cioburile și gunoaiele adunate în casă. Cu gândul la perisabilitatea imaginii și a sentimentelor, unii au șters chiar bucăți din desenele de pe pereți (pentru ei pe atunci anonime).

La intersecția tuturor acestor întâlniri întâmplătoare (sau nu), la intersecția esteticilor și a mediilor – pictură, fotografie, instalație, sunet, film -, a apărut proiectul DogMan. El vorbește despre miracolul întâlnirii dar și despre inevitabilul despărțirii și al distrugerii. El îi propune omului recent să se reapropie de pământ asemeni câinelui, nu doar pentru a recupera simțul mirosului și perspectiva de la firul ierbii, ci pentru a înțelege necesitatea ieșirii din antropocentrism și a renunțării la subsidiarele plăceri și suferințe ale egoului. El prezintă animalele noastre ca oglinzi în care ne putem privi pentru a înțelege mai bine dragostea, moartea ba chiar actul gândirii însăși. El prezintă moartea ca eliberare a iubirii, tristețea aurie simțită la despărțirea de câinii copilăriei noastre (și aici îmi vine în minte micul câine al lui Goya din 1820), la dispariția unor oameni frumoși (Suzana o amintește pe Gabriela Tudor). El încearcă să explice, asemeni filmului lui Anderson, ce înseamnă a te simți trist fără a fi trist.

În cele din urmă, ca proiect colaborativ în care pictura Suzanei întâlnește recontextualizările digitale ale unor tineri orchestranți ai glitch-ului și noise-ului, DogMan lansează invitații de a explora mai departe versatilul muzeu al câinelui: în varianta sa de blog (museumofdog.blogspot.com), de expoziție adresată ieșenilor sau, de ce nu, în varianta fizică a vechii și impunătoarei clădiri abandonate a unui restaurant comunist. Actual și virtual, fizic și digital totodată, acest loc al morții și al iubirii, situat la intersecția cimitirului cu muzeul, rămâne un inedit exemplu de heterotopie, un spațiu altfel, ordonat după propriile legi și bulevarde, o sinteză de multiple felii de spațiu și timp.

Expoziție organizată de Borderline Art Space prin Asociația Culturală AltIași. Proiect co-finanțat de AFCN. Sponsori: Gramma, Cuptorul Moldovencei. Parteneri media: Wink, Radio România Cultural, RFI, Ziarul de Iași, Modernism.ro.