- 3124
Tabara de pictura „Cum a fost posibil?” pentru tineri artisti va avea loc la Iasi, in perioada 26 iunie – 10 iulie. Sunt disponibile 10 locuri pentru artistii plastici cu varsta cuprinsa intre 25-35 ani.
Pe 29 iunie 2011 se comemoreaza 70 de ani de la Pogromul de la Iasi, atunci cand 13 000 de evrei au fost asasinati, tema editiei din acest an fiind “Manifestari ale raului in istoria secolului XX”.
Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel” ofera transport Bucuresti – Iasi si retur, cazare, masa, materiale de lucru (pinze, culori acrilice etc.).
De asemenea, artistii vor participa la conferinte si colocvii sustinute de specialisti – profesori si cercetatori din domeniul istoriei si stiintelor socio-umane, evenimente la care vor fi invitati si supravietuitori ai Holocaustului din Romania (3 zile). Restul timpului va fi alocat lucrului propriu-zis.
Conditii de participare:
- studii superioare in domeniul artelor plastice si experienta in domeniul picturii;
- varsta cuprinsa intre 25 si 35 ani;
- un curriculum vitae cu foto;
- un portofoliu cu minim 5 imagini reprezentative din creatia personala.
Dosarele pot fi depuse pina la 30 mai 2011 la sediul Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel”, str. Vigilentei, nr. 3, sector 5, Bucuresti, de luni pina vineri, intre orele 09:00 -15:00 sau online, la office@inshr-ew.ro.
Artistii selectati vor fi anuntati luni, 6 iunie 2011.
via vernisaje.com