- 2839
In perioada 10-15 octombrie 2011 va avea loc la Muncel, linga Pascani, cea de-a III-a editie a Taberei Nationale de Creatie “ConceptART” organizata de Casa de Cultura a Studentilor din Iasi in colaborare cu ANST, Clubul de Arte Vizuale “ConceptART” si DJTS Iasi. Tabara se va incheia cu un vernisaj, organizat pe data de 15 octombrie de la ora 18.00 la Casa de Cultura a Studentilor.
Ca si in anii precedenti, tabara isi propune sa aduca in mijlocul naturii tineri pentru care imaginea - fie ea mediata de un obiectiv fotografic, penita, creioane sau penel - reprezinta un limbaj de traducere a unor lumi personale, originale, creative. Noutatea de anul acesta consta in realizarea unui scurt documentar despre modul de lucru al participantilor si viziunea lor asupra tendintelor contemporane.
Cele cinci zile vor constitui prilejul unui dialog de forme si idei artistice intre 20 tineri, studenti la Facultatile de Arte Plastice din Iasi, Tirgu Jiu si Bucuresti, dar si membri ai Clubului de Arte Vizuale “ConceptART”, pasionati de pictura, grafica sau fotografie.
Dincolo de documentarul care va imortaliza secvente din atelierele de lucru, atmosfera generala si interviuri cu invitatii, iesenii pot gusta spiritul ConceptART luind parte la vernisajul care va incheia tabara, organizat pe data de 15 octombrie de la ora 18.00 pe culoarul Casei de Cultura a Studentilor din Iasi (etajul 2).