- 4336
Dupa ce a debutat in iunie cu seria Fapt brut, tranzit.ro / Iasi prezinta in perioada 23 septembrie – 9 octombrie cel de-al doilea eveniment din aceasta serie. Sambata, 22 septembrie, de la ora 18:00, la spatiul tranzit.ro din Iasi are loc deschiderea expozitiei retrospective Cezar Lazarescu: Imi place Periferic 3. Totodata, intre 23 septembrie – 9 octombrie continua plimbarile cu caracter de propaganda, denumite Propaganda Trips. De data aceasta Cezar Lazarescu este cel care ii are ca invitati pe artistul Matei Bejenaru si teoreticianul Vlad Morariu.
Propaganda trips, initiate de catre Matei Bejenaru si continuate apoi de Livia Pancu, “functioneaza ca un serviciu oferit de catre tranzit.ro/ Iasi artistilor, curatorilor, activistilor, operatorilor sau muncitorilor culturali. Acest serviciu cu caracter intim incearca sa contracareze practicile conform carora intre o institutie de arta si un artist sau curator exista schimburi predefinite. In timpul plimbarilor caracterul de reciprocitate subinteleasa in cadrul acestor colaborari (promisiunea unei colaborari viitoare) este anulat, facand loc unui alt tip de productii: imateriale, neregulate si neplanificate.” (sursa: comunicatul de presa)
Cezar Lazarescu va realiza pentru Matei Bejenaru si Vlad Morariu, in cadrul noii practici institutionale a tranzit.ro/ Iasi, Propaganda Trips/ plimbari cu caracter de propaganda, un traseu conceput special pentru acest eveniment.
Cezar Lazarescu (n. 1969) a studiat la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi. Artistul este activ inca de la sfarsitul anilor '90, lucrarile sale fiind expuse la Royal College of Art Galleries Kensington Gore din Londra, Reiner Tisch Gallery din Berlin sau in Stuttgart, la Wurttembergischen Kunstverein Stuttgart.
Intre 1998 si 2002, Cezar Lazarescu a fost autorul unei serii de performance-uri in contextul bienalelor Periferic din Iasi. Artistul s-a folosit deseori de publicul bienalelor, aflat acolo pentru a urmari alti artisti la lucru. Memorabila ramane, de exemplu, interventia din 1998, din timpul bienalei Periferic 2. Dan Perjovschi realiza un performance in fata unui grup de aproximativ 30 de persoane, in timp ce Lazarescu tinea in mana o punga pe care scria “Imi place Periferic 3”, bienala care urma sa se desfasoare 2 ani mai tarziu.
"Imi place Periferic 3 de Cezar Lazarescu este prima sa expozitie solo si in acelasi timp prima prezentare retrospectiva a lucrarilor sale. tranzit.ro / Iasi urmareste prezentarea exhaustiva a lucrarilor sale, realizate de-a lungul a celor aproape 15 ani de activitate artistica, durata ce coincide cu durata Bienalei Periferic, prima bienala de arta contemporana realizata in Romania. Un numar de 32 de lucrari sau documentatii ale performance-urilor realizate in anii trecuti, precum si doua noi lucrari: „Rural” (2012) si „Tesatura Iasi” (2011) vor fi instalate in noua galerie tranzit.ro din Iasi, la etajul 7 al cladirii IASITEX. Printre acestea vom gasi lucrari cheie precum „Daca n-ar exista Casa Poporului” sau „Apropo de situatia din Romania”. „Alb” (1999), „Oglinda” (2000), „Aesthetically Correct” (2001), „EXIT inside / ENTRANCE outside” (2001) sau „Imi place Periferic 3” (1999) reprezinta un alt set de lucrari realizate fie in cadrul bienalei de arta din Iasi, fie alaturi de ea." (sursa: comunicatul de presa)
tranzit.ro este cea de-a cincea membra a tranzit.org, o retea formata, pana acum, din patru organizatii non-profit independente din Austria, Cehia, Ungaria si Slovacia. tranzit.ro si-a inceput activitatile in 2012, in cele patru orase din Romania in care activeaza (Iasi, Cluj, Bucuresti si Sibiu). Fondata de un colectiv de curatori si artisti din Romania (Matei Bejenaru, Livia Pancu, Lia Perjovschi, Attila Tordai-S, Raluca Voinea), Asociatia tranzit.ro urmareste incurajarea practicilor de arta contemporana dezvoltate in Romania in cadrul unor contexte locale socio-culturale diferite.