- 1798
Proiectul „Artist, cumpăr apartament în acest bloc” (Galeria Aparte, 28 octombrie - 2 noiembrie), suprapune aspecte urgente ale vieții personale a autorului (lipsa unei locuințe personale) cu o atitudine critică specifică practicilor culturale contemporane urmărind identificarea unor posibile corelații între valoarea de schimb a locuințelor vizate și valoarea simbolică obținută din capitalizarea procesele de cunoaștere rezultate prin producția acestui proiect. Relația între posibilitatea neclară a obținerii unui capital simbolic și situația economică precară a artistului, ca lucrător în domeniul culturii, permite o reflecție asupra poziției și rolului claselor culturale în cadrul economiei politice capitaliste.
„Demersul artistic urmărește să distingă între mai multe tipuri de capital accesibile din poziția unui tânăr aspirant din clasa de mijloc. Artistul-chiriaș caută sa identifice posibilitățile de locuire din propria poziție favorizată de dobândirea capitalului simbolic. În pofida numeroaselor beneficii survenite odată cu ocuparea unui nou statut profesional (doctor în arte vizuale) este necesară suprapunerea dintre cele două tipuri de capital dominante în critica de specialitate: simbolic-cultural și real. Relevanța cercetării este generată de funcția standardizată pe care o ocupă capitalul cultural în relațiile economice uzuale, departajând între cei cu know-how, creativi, politicoși, oameni de succes, de încredere și ceilalți – excluși, leneși, rău-platnici, necivilizați, scandalagii, hoți, bandiți, non-europeni”. (Andrei Timofte)
Andrei TIMOFTE (n. 1988, București) este un artist care trăiește și lucrează ca designer freelance în Iași, România. Recent a terminat un doctorat în arte vizuale la Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași, unde a desfășurat un proiect de cercetare artistică intitulat „Fabrica socială a dorinței: Muncă și memorie culturală în industriile creative după anii ’90”. Începând cu 2010, este membru activ al grupului artistic Satellite (satellitegroup.ro). În 2017 a participat împreună cu scriitorul Ovid Pop la programul de rezidențe Artist-în-Rezidență Q21 organizat de MuseumsQuartier (Viena, Austria), cu o bursă susținută de tranzit.ro. Practica sa personală combină vise, experiențe personale „marcante” și fantezii futuriste în vederea traducerii realității într-o reprezentare vizuală hibridă, negociată prin acceptare empatică. Prin aportul unor medii diverse, este interesat de suprapunerea dintre producția culturală și politici ale spațiului local pentru a influența sfera publică urbană sau spații rurale, ce sunt vizitate și revizitate pe perioade mai lungi. Este preocupat de metode prin care design-ul și branding-ul cultural afectează viața zilnică și pot fi utilizate ca practici constructive către emanciparea umană.
Expoziția Artist, cumpăr apartament în acest bloc! face parte din proiectul mai amplu CLASA CULTURALĂ, organizat de 1+1 în colaborare cu tranzit.ro/ Iași și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.