- 3208
Zece minute de Ioan Holender
Mi s-au promis nu mai mult de zece minute de interviu cu Ioan Holender, suficiente pentru a ma molipsi de lumea sa atat de vasta, mi-am zis. Zece minute strecurate in pauza care urma sa destinda cursul de management cultural de dimineata, continuam sa-mi imaginez, pentru ca acolo tot ce se discuta nu putea fi decat grav si tensionat, probabil, de „cota” profesorului. Nu era cazul. Aveam sa aflu, in schimb, un om volubil si neimpresionat de propriul prestigiu, „nefiind un om iesit din comun, exceptional”, dupa cum a vorbit despre sine (imi rezerv mari dubii in privinta justetei unei astfel de descrieri!) la lansarea atat de aglomerata de un public mai ales matur, a doua dintre cartile sale. Am aflat si altele; dovada, mai jos.
„Eu sunt un mare admirator si un entuziast propagator al vocii Iasului acesta romanesc.”
AltIasi: Stim ca reprezentati Timisoara in incercarea de a fi desemnata candidata pentru Capitala Culturala Europeana in 2020. Sincer si fara menajamente, cum apreciati sansele Iasului in aceasta competitie si unde-l plasati in raport cu Timisoara si Cluj?
Ioan Holender: Ma intrebati ceva la care nu pot sa va raspund obiectiv, fiind partinitor, fiind presedintele acestui comitet in orasul meu natal. Bineinteles ca sufletul meu, inima mea tind catre Timisoara in acest caz. Eu am avut o discutie cu Nichita, cu primarul Iasului, acum doi ani, cand am fost aici, in care a dorit sa fiu in comitetul asta, dar n-a iesit nimic dupa aceea. Acum fac ce pot pentru Timisoara. Si sunt Timisoara, Iasul si exista niste zvonuri ca si Alba-Iulia ar dori sa participe. Eu nu pot sa hotarasc; va hotari in primul rand Romania, adica guvernul si ministrul ungur mi-a spus ca va face o comisie care va alege care oras va fi numit in tara. Iar in Europa doua orase vor concura sa devina Capitala Culturala.
A.I.: Facand un exercitiu de imaginatie, daca ati conduce candidatura Iasului, pe ce v-ati axa?
I.H.: Toate trei au parametri seriosi din trecutul orasului; Iasul are mai mult din trecut decat din prezent. Iasul a fost... stim cu totii ce a fost, nu e cazul sa va repet eu toate caracteristicile unice si absolut remarcabile ale acestui oras si, in orice caz, consider Iasul absolut apt, compatibil si indreptatit sa devina Capitala Culturala a Romaniei, dar nu mai putin, din alte motive, si Timisoara, si Clujul. Asa ca suntem in competitie.
A.I.: Cum se vede din exterior mandatul doamnei Beatrice Rancea de la Opera din Iasi?
I.H.: Eu nu pot sa va spun multe despre asta pentru ca de-abia a inceput. Asta se va putea aprecia cand va incepe activitatea la sediu. Atunci vom sti, intr-un an, ce-a facut. Tot ce-a spus aici (n.r. la cursul de management cultural international) am apreciat, mie mi-a facut o impresie pozitiva doamna Rancea cu tot ce-a spus, tot ce gandeste si cum gandeste. Dar una e ce spui si alta ce faci. Faptele, calitatea spectacolelor vor determina calitatea directoarei.
A.I.: Daca ati fi primarul Iasului, de ce strategie de promovare pe termen lung v-ati folosi?
I.H.: In primul rand, as face totul sa se termine aceasta rusine internationala cu anii de reconstruire si refacere a acestui teatru - un scandal. E fara cuvinte sa treaca atat de multi ani si sa fie in schela, dar acum ne apropiem de ultima suta de metri, zic eu. Iasul fara sa aiba un teatru fix, este imposibil acest lucru. In rest, este un oras intelectual, se simte, inca are aceasta... (n.r. cauta un cuvant potrivit). De cateva zile, de cand sunt aici, urmaresc toate astea. O comoara absoluta, pe care nimeni nu o are in Romania. A fost mama tarii, precum stiti, si e ceva unic din consideratia asta. Eu sunt un mare admirator si un entuziast propagator al vocii Iasului acesta romanesc, in sensul pozitiv, artistic si literar.
A.I.: Acum doi ani spuneati ca plangeti cand vedeti cum arata Iasul. Ce parere aveti acum?
I.H.: Da, plang si acum. Ma uit acum la Casa Babes, unde stau, pe drumurile alea vai si-amar, dar vad ca se lucreaza si se contruieste si hai sa credem ca suntem in drum spre mai bine.
„Spuse, traite, dorite a fost scrisa fara tel, a fost scrisa dintr-o dorinta personala si launtrica a mea.”
A.I.: Intotdeauna cand vorbiti despre Romania aduceti aminte de „noi” – fara discutie, acesta e semn de apartenenta, atasament. Cum se intampla ca aveti, totusi, carti scrise intai in germana si apoi traduse in romana?
I.H.: Nu trebuie sa o considerati ca pe o clasificare. Am aceste patru carti, din care doua in limba romana. Nu este o traducere, este mult mai mult. Este o alternativa. Cartea in limba romana nu este o traducere, desi scrie acolo. Este si o parte tradusa, dar prelucrata de mine personal si-mi asum raspunderea pentru fiecare cuvant scris acolo si sunt bucuros ca am reusit, intr-adevar, prin ajutorul si colaborarea foarte eficace, foarte rapida a Universitatii Cuza, sa scot aceasta a doua carte, Spuse, traite, dorite. Cele dorite nu sunt mai putin importante decat cele traite.
A.I.: Pentru cine a fost scrisa cartea Spuse, traite, dorite? Pentru acelasi public fata de care v-ati demonstrat o dependenta de-a lungul timpului?
I.H.: Nu. A fost scrisa fara tel, a fost scrisa dintr-o dorinta personala si launtrica a mea, sa pun pe hartie ceea ce m-a preocupat si am trait, ceea ce am invatat, din dorinta de a le comunica si altora, ca sa nu dispara totul odata cu disparitia mea. Totul a fost, intr-adevar, un imperativ al meu de a pune pe hartie aceste lucruri. Un fel de... eh, acum exageram cand spunem un testament, dar... Sa nu fie doar in capul meu cele pe care le-am vazut si le-am trait. Sunt de toate in ea: si chestiuni artistice, politice, despre teatrul de opera, dar nu este gandita ca o carte de anecdote si de povesti interesante si, ma rog, asa, mai seducatoare despre cele intamplate. Si despre asta, dar nu-i aici baza.
A.I.: Prima senzatie pe care am avut-o dupa ce v-am citit cartea Spuse, traite, dorite este ca dumneavoastra v-ati lasat trait pe propria pasiune, v-ati transformat in ea. Cat de aproape sau departe de adevar sunt?
I.H.: Este aproape de adevar. Adevarul este ca m-am apropiat de ea.
