Violul. O poveste de dragoste

Pornind concret de la recuperarea emotionala a unei femei violate si apoi discreditate nu doar de opinia publica, dar si de anumite fisuri juridice si hazardari media, expunerea narativa combina mai multe voci, mentinand o filtrare prin adresarea constanta la persoana a II-a."Cand o urmareai pe mama cum danseaza, flirteaza si rade cu atata pofta, ca ochii ii deveneau doua dungi, cand vedeai cum se uitau la ea ceilalti, uneori iti faceai griji. Ca Teena Maguire lasa o anumita impresie care nu era tocmai adevarata.” (p. 26).

Si-atunci fie putem intui aceasta voce ca fiind o proiectie a fiicei victimei, fie ca intruchipand o alta persoana, una difuza, anonima, care ar face din intreaga poveste o experienta indoit fictiva. Un fel de “Ce-ar fi daca?”. Un fel de provocare sau de testare a rezistentei publicului, dar care anuleaza tot spatiul epic in cele din urma, ceea ce face ca mesajul sa se simta dubios si poate usor hazardat.

Microromanul – desi sunt in cumpana daca nu cumva ar fi mai potrivit sa ii zic nuvela – imagineaza un atac in grup asupra lui Teena si Bethie, care sigur ca intra intr-un blocaj emotional, odata ce realizeaza cat de putin din ceea ce reprezinta ele e motivate de propria lor vointa. Un orasel banal, o vaduva de vreo 30 si ceva de ani, o copila de 12, un parc nepotrivit, o ora tarzie, 5 baieti in verva drogurilor – si iata premisele acestei deraieri. “Auzeai tipetele mamei tale, strigatele inabusite. O auzeai cum se roaga de ei. Ii auzeai cum rad de ea. Teeeeena! Arata-ti tatele acuma, Teeeena. Desfa-ti picioarele, Teeeena.” (p. 41)

Ce e, insa, deosebit la aceasta poveste e nu victima traumatizata, al carei discurs nu putea fi decat jenant de suferind, isi prezinta versiunea. Astfel, dintr-o viziune mai degraba temperata, reconstituirea crimei e in mod clar un simplu pretext, subtitlul cartii oferind un indiciu destul de potrivit, cu toate ca nicio materializare erotica nu va fi plasata in volum.

Mai adaugati si o aluzie la complexul victimei, irevocabil atrase de salvatorul ei. Exista, asadar, oarece implicatii sexuale la mijloc, mai ales in cazul de fata, cand suntem atat de aproape de o reevaluare a raportului feminin-masculin, atata doar ca se deplaseaza putin subiectul.

Violul – agresiv pe cat trebuie pentru a fi plauzibil, ipostaziat ca intr-un raport cu tenta oficiala, apostrofat din loc in loc de “gura lumii” - va fi inconjurat eliptic, insa, de o serie de sinucideri si disparitii surprinzator de convenavile, precum si de agresiuni stopate in mod fatal. Figura unui politist va fi insistent adusa in discutie, personaj care isi va asuma intre paranteze o masculinitate primitiva. Combinatia sta in picioare, Dromoor fiind un tacticos perfect stapan pe tenebrele sale, cu o violenta educata in Razboiul din Golf.

Teena nu monopolizeaza subiectul, rolul ei implicat fiind, din contra, unul modic. Ea va trece peste aceasta etapa si la fel si fiica ei. Adica vor fi in continuare, in toata voia, femei. Unde vreau sa ajung este ca aceasta carte are preocupari mai laturalnice de-atat: intersectia sensibilitatilor niciodata articulate cum trebuie, obscuritatea simtului justitiei, atractia pentru violenta. Plus o scriitura interesanta.

Recapituland, nici gand sa fie Violul o carte fascinanta, dar isi are cu siguranta punctul de vedere. Nu-i aplicati, insa, o nefericita si liniara lectura feminista (cum se inclina de obicei), pentru ca asta ar strica multe!