Valul pictat

Povestea incepe in medias res, iar firul naratiunii este usor de urmarit: frumoasa Kitty se marita cu timidul medic bacteriolog Walter Fane pentru a scapa de mama ei (o femeie aspra si dominatoare), dar si pentru ca nu dorea ca sora ei mai mica sa se casatoreasca prima. Merge cu sotul ei in China coloniala, in orasul Ching Yan, unde il intalneste pe Charlie Townsend (un barbat insurat, care-i va deveni amant). Walter descopera adulterul si Kitty este obligata sa-l urmeze in Mei Tan Fu, o zona devastata de holera. Din acest punct, viziunea doamnei Fane asupra vietii si asupra propriei persoane se va schimba treptat, dar ireversibil. Cartea e impartita in 80 de capitole scurte, ceea ce ofera mai mult dinamism actiunii.

Valul pictat este mai degraba un monolog interior, intrerupt din loc in loc de secvente de dialog. Vedem societatea anilor ‘20 prin ochii lui Kitty si urmarim in acelasi timp trairile pe care le incearca tanara. Totusi ea nu inspira prea multa credibilitate, judecand toate persoanele cu care intra in contact intr-un mod subiectiv. Din aceasta cauza, pe langa lectura textului in sine, este necesar sa citim printre randuri pentru a descoperi adevarul despre personaje. Kitty insasi realizeaza ca aparentele inseala si ca trebuie vazut dincolo de mastile purtate de oameni pentru a-i putea cunoaste cat mai bine.

Maugham ne pune in fata un roman al transformarii si atinge aspecte mai putin placute ale caracterului uman. Suntem atrasi intr-un joc de lumini si umbre. Kitty Fane este un personaj greu de placut, dar care evolueaza si invata din propriile greseli. Tanara superficiala si ambitioasa, care il raneste fara remuscari pe Walter si nu stie sa aprecieze iubirea pe care acesta i-o poarta, se maturizeaza. Se cunoaste pe sine si isi cunoaste sotul. Afla cat de respectat este acesta deoarece lupta pentru eradicarea holerei si incepe sa-l vada cu alti ochi; dar nu ajunge sa-l iubeasca. Iar Walter, oricat de bland ar fi, nu iarta tradarea sotiei nici macar in ultimele clipe de viata.

Situatia e un pic diferita in ecranizarea din 2006, in regia lui John Curran, care ii are ca protagonisti pe Naomi Watts si Edward Norton. Filmul nu este cu nimic inferior cartii, in ciuda diferentelor care apar. Kitty si Walter incep sa se apropie unul de celalalt si isi mai ofera o sansa, chiar daca nu au parte de un final fericit. Rolul lui Walter este mai dezvoltat decat in roman, acesta capatand mai multa profunzime, iar noi putem urmari evolutia personajelor fara a fi restrictionati de o perspectiva unilaterala.

Nu exista personaje perfecte, asa cum nu exista oameni perfecti. Kitty pune mare pret pe felul cum e vazuta in societate, dar isi doreste si iubire. Tinde sa dea vina pe mama ei pentru defectele pe care le are (datorate, din punctul ei de vedere, modului in care a fost crescuta si educata), dar si pe Walter pentru ca nu a reusit sa o faca sa-l iubeasca. Este sedusa usor de catre Townsend, dar acesta se dovedeste a nu fi ceea ce pare; e frumos, fermecator, talentat, dar si un increzut las. Iar Walter (un personaj pe care nu-l cunoastem nici noi cu adevarat, dar nici propria sotie nu-l intelege in totalitate) stia acest fapt, pe care Kitty l-a acceptat cu mare greutate. In schimb, e foarte placut modul in care personaje precum Walter, Waddington sau maicutele franceze dau mereu impresia ca stiu mai mult decat lasa sa se vada, dar celui dinafara ii este imposibil sa ajunga la aceste cunostinte.

La final ramai cu un gust dulce-amarui; Kitty constientizeaza cat de mult s-a schimbat si isi face planuri pentru viitor, dorind ca fiica ei sa nu repete greselile pe care le-a facut ea; are sansa unui nou inceput. Ni se ofera o lectie de viata foarte importanta: oamenii trebuie sa invete din greselile trecutului si sa mearga mai departe in necunoscut cu speranta si curaj, pentru ca viata e „doar un norisor de fum pierdut in vazduh”.