Un barbat intra in camera

Daca memoria ne-ar suferi un accident si amintirile ar arde in foc sau ar pieri in praf si lumina, ce perioada a vietii noastre am alege sa salvam? Ce moment am vrea sa ne ramana inscris pentru eternitate in ochii sufletului? Personajul principal al acestui roman pare ca nu a avut dreptul sa aleaga, fiind pur si simplu aruncat in vartejul nebun al noii sale vieti, si incarnand ideea indoielii: de cele mai multe ori, oamenii traiesc cu indoieli toata viata. Uneori se indoiesc de sine, cateodata isi chestioneaza moralitatea, alteori au regrete. Apoi, e vesnica indoiala in legatura cu cat de bine ne putem cunoaste unii pe altii: „«Si, de fapt, ce inseamna sa fii iubit?» se intreba Samson, «daca nu sa fii inteles? Ce altceva decat sa fii atins in mod profund de celalalt?»[...] Cum era posibil sa te trezesti in fiecare dimineata si sa poti fi recunoscut de celalalt, cand tu insuti te recunosti cu greu?”. Aceasta problema pare sa o preocupe pe scriitoarea Nicole Krauss intr-atat incat sa o abordeze in mai multe din operele sale, incepand cu Un barbat intra in camera, apropiindu-se apoi si mai mult in Istoria iubirii si culminand in ultmul sau roman, Great House.

Samson Greene, un tanar si admirat profesor de la Columbia University, este gasit ratacind in desertul Nevada. Cand sotia sa, Anna, soseste la spitalul unde barbatul este internat pentru a i se extirpa o tumoare cerebrala, descopera ca amintirile acestuia de dupa varsta de doisprezece ani sunt iremediabil pierdute. Inca din primele clipe de luciditate, Samson va incepe lupta cu trecutul si, mai ales, cu un prezent in care nu se mai regaseste. Pentru el, insasi constiinta de sine este „une intense jouissance”, sentimentul unei continue renasteri, bucuria initierii si convingerea singularitatii. El devine, treptat, „un om care nu-i orbit de o viata de amintiri, care poate aprecia puterea uneia singure”.

Undeva, la mare distanta, in inima desertului, un barbat inregistreaza amintiri, creeaza o imensa biblioteca de amintiri umane si, ca sa nu se piarda, invata cum sa scrie acele amintiri in singurul loc unde le este asigurata supravietuirea: in mintile altor oameni. Un proiect pur stiintific, dar in spatele caruia doctorul Ray Malcolm crede ca a gasit cheia compasiunii omenesti. Sa intri in pielea altui om... El este convins, de asemenea, ca a gasit o cale de a inspira empatia, un fel de apartenenta cosmica, o cale prin care oamenii sa fie imunizati impotriva alienarii, asa cum sunt vaccinati acum impotriva unor boli. Aparenta solutie – parca imagine creata de mirajul caldurii – ivita din desertul care il adusese in aceasta stare pe Samson, era un barbat constient de pericole, stia ca acele cunostinte ar fi putut fi folosite in scopuri negative. Insa am mai putea intreprinde  ceva daca ne-am lasa frau liber fricii? Cunoasterea umana evolueaza indiferent daca vrem sau nu, este trasa inainte de propria forta. Daca nu esti tu aproape de varful ei, atunci e altul. Iar omul acesta, subordonat pasiunii sale, facea ceea ce credea ca trebuie sa faca.

Odata cu trecerea anilor memoria noastra devine mai selectiva, de parca ar vrea sa ne confirme ca folosim cam zece la suta din creier, de restul dispensandu-ne cu inconstienta genetica. Poate, totusi, sectorul unde se depoziteaza amintirile e limitat, astfel ca unele trec „in adormire”, ca niste spioni infiltrati in teritoriul inamic. La rastimpuri, vreo „madlena proustiana” provoacă rabufniri, izbucniri din pesterile uitate de vreme ale mintii noastre. Sa ne gandim, asadar, de doua ori inainte de a pune cearsafuri albe peste amintirile proaspete, peste datoriile vechi. Sa ne gandim inca o data inainte sa tragem draperiile, inainte sa ascundem amintirile intr-un buzunar ascuns, si pe care l-am putea descoperi rupt peste ani...

La inceputul lui 2012 va aparea si cel mai recent roman semnat Nicole Krauss, Great House (W. W. Norton & Company, 2010), in traducerea lui Carmen Toader.