- 3036
Cu evenimentul "Schimb de carti" sunteti deja obisnuiti. E o initiativa curajoasa a celor de la bookblog.ro, locul in care se vorbeste, se poveste si se respira lectura.
Puse la loc de cinste, cartile pe care o sa le gasiti pe site-ul cu pricina nu doar ca o sa va indemne sa fugiti spre cea mai apropiata librarie, dar cu siguranta o sa va trezeasca stari dintre cele mai placute.
La Iasi, proiectul va avea loc miercuri, 20 octombrie, de la ora 18:00 in Glam Cafe (Copou, vizavi de Gaudeamus). Organizatorii promit un cadru informal, relaxant, in care cei care vin pot schimba pareri despre spatiul literar. Ba mai mult, isi pot descoperi pasiuni comune cu ceilalti participanti.
De asemenea, e de dorit ca fiecare sa aduca cel putin o carte, astfel incat schimbul sa se realizeze intr-un mod echitabil si favorabil in acelasi timp pentru toata lumea.
„Pe scurt, ne intalnim pentru a schimba carti intre noi si a discuta intr-un cadru cat mai liber si cat mai putin rigid, la un ceai, un suc sau o bere despre ......carti, autori, edituri si orice ne mai trece prin minte. Intrarea este libera si oricine poate participa." (via)
Ca o noutate pentru ieseni, e bine de stiut ca, incepand din iulie 2010, Forward Romania organizeaza lunar, impreuna cu Theodor Paulus (actualul responsabil), Schimb de Carti Iasi.
Va recomand calduros sa ajungeti la intalnirea de miercuri si sa va bucurati de ce o sa se intample acolo. Iar daca vreti sa si confirmati, o puteti face pe pagina de Facebook a proiectului.