Putin nomadism sexual

O carte scrisa intr-un stil limpede, pe o tema care poate, insa, deranja mintile multora, care poate fi luata drept o blasfemie la adresa religiei crestine, cu o miza la vedere si propunand solutii usor de patruns si greu de refuzat, cel putin ca meditatie, daca nu si ca practica. As putea duce abstractizarea demersului lui Onfray pana la formarea a doua triunghiuri cu varfurile in jos. Primul este evident in plan real, dar deficitar, caci un „partener” nu participa efectiv, fiind prezent doar cu numele, ca o sotie repudiata: erotica nocturna, erotica solara si, in varf, pornografia consumista. In cel de-al doilea, propus de filosoful contemporan, armonia s-ar putea instala intre toti „protagonistii”: erotica nocturna, erotica solara si pornografia filosofica.

Mai concret, analiza lui Onfray porneste de la aruncarea anatemei asupra religiei crestine. Folosind cateva carje din psihanaliza, filosoful demonstreaza ca religia crestina este, de fapt, o „nevroza obsesionala universala”, care strabate prin intermediul educatiei generatii la rand. Douazeci de secole viata sexuala a fost mutilata, iar corpul siluit de catre suflet, „sugrumat” in numele spiritului. Totul dintr-o filosofie in slujba religiei, fondata pe o intelegere gresita a corpului. Da, s-a mizat prea mult pe o moarte a trupului pentru o traire post-mortem a sufletului!

Nevroza incepe cu Pavel din Tars, impotent sexual. Onfray il claseaza la cazurile patologice, unul care a avut totusi consecinte uriase in istoria omenirii, caci particularitatea lui, prinsa in jocul unei schizofrenii, a ucis trupul si sexualitatea douazeci de veacuri. O frustrare ajunge imperativ categoric, o castitate naturala devine fortata si universala, virginitatea un ideal, abstinenta o normalitate. In cuvinte mai simple, cand nu poti avea o femeie, o urasti. Complexul „vulpii si al strugurilor”. Pana si in aceste vremuri, cand crestinismul e pe moarte, iar pornografia o realitate descinsa in scena lumii ca o descatusare de sub tirania spiritului, dar amintind totusi de ea, o reactie asadar inca nevrotica, discursul paulinian al repudierii trupului mai infesteaza locuri si suflete.

A doua parte a erosului crestin, privita ca o epoca a eliberarii sexuale, este reflectata de opera Marchizului de Sade si de cea a lui George Bataille, pe care Onfray ii considera totusi reprezentanti ai erosului lui Pavel. Desi interpretarea filosofului francez poate parea surprinzatoare, nu e mai putin adevarat ca o analiza a relatiei suferinta-placere la cei doi „acuzati” respira ura fata de femei si dispretul carnii. Ei propun un trup mutilat si adopta o voluptate a mortii. Onfray respinge radical postura de victima in care a pozat Sade. A fost un calau veritabil. Scrisul nu l-a salvat de la fapte, cum s-a tot spus, ci scriitura lui e in realitate „broderia literara si filosofica” sprijinita pe fapte personale, caci Sade chiar a lovit femei, le-a biciuit, le-a violat etc. Pavel si Sade sunt in aceeasi tabara, in pofida acelui feminist, eliberator al sexului, care ne-a fost vandut.

Ei bine, in aceasta lume dominata de nihilismul carnii, Michel Onfray, cunoscut ca filosof hedonist, propune o „filosofie a Luminilor senzuale”: „un eros solar si lejer, libertar si feminist, contractual si jubilatoriu, construit pe temelia unor noi valori: blandete, tandrete, solicitudine, delicatete, generozitate, daruire, impartasire, marinimie, altruism, atentie, eleganta”.

Pentru occidentalii educati in practicarea unor valori precum casatoria, fidelitatea, dispretul fata de femeie, actul sexual ca act de reproducere, refuzul placerii etc., sansa este orientarea spre o traditie asiatica, practicarea unui nomadism sexual, invatarea unei erotici aproape opuse, dar totusi mai „sanatoase”. Si chiar daca niciodata un occidental nu va atinge gratia unui asiatic in intelegerea si asumarea erosului solar, o deschidere spre aceasta interpretare asupra trupului si a placerii e binevenita si necesara pe fundalul unui nihilism al carnii obosit, care a si degenerat in pornografie. Trebuie cultivata o atitudine pozitiva fata de corp. Trebuie inlocuite deprimarea cu pacea, dispretul carnii cu intelegerea carnii si a voluptatii, atitudinea schizoida a despartirii radicale intre suflet si trup cu armonia intre ele. Actul sexual poate sa fie pentru fiecare dintre noi o posibilitate de a imita actul zeilor, o rugaciune trupeasca, ca in sivaism, unde orice copulatie recreeaza lumea, iar orgasmul e senzatia divinului.

In toata spiritualitatea necrestina, sexul e un „rafinament cultural”. El se invata, iar lumea are nevoie de des-crestinare. Si nu printr-o universalizare a erosului solar asiatic, ci prin acceptarea unui „contract intersubiectiv”, prin asumarea personala si de buna voie a acestui eros. Trebuie gasit asadar numai partenerul potrivit, cel dispus sa incerce alaturi de tine un nou tip de sexualitate, „postcrestina”. Iar la acest „nominalism sexual”, trebuie adaugata o „pedagogie a sexului”, o arta care sa educe si sa formeze tinerii, asa cum exista stampele japoneze, miniaturile indiene si cartile de noptiera chinezesti.

„Pornografia consumista” trebuie inlocuita cu o „pornografie filosofica”, altfel spus, acolo unde acum e un trup gol, trebuie „imbracate” o psihologie, o preocupare pentru estetica si o educare existentiala a spectatorilor. Cinematograful, crede Onfray, ar putea fi suportul acestei noi filosofii, care elimina mizeria sexuala prin cultivarea unei arte a iubirii. Psihologic vorbind, nu un sex al supraeului, nici al sinelui, ci un sex al eului, constient, cultivat, acceptat pe deplin.

Cartea lui Onfray este in fapt un apel la „construirea sexuala de sine”, pornind de la unicitatea fiecaruia si de la o vointa personala. Traditia crestina de doua milenii fata in fata cu o cultura asiatica, care nu e inscrisa in mentalitatea noastra, dar vine totusi cu o plinatate, cu o armonie, cu o sanatate in ultima instanta pentru fiinta umana. E timpul asadar sa fim buni hermeneuti ai trupului si daca intuitiv nu suntem orientati spre erosul solar asiatic sa avem macar deschiderea fizica si mentala ca e o cale pozitiva, o posibilitate de refugiu si de depasire a erosului nocturn „ne-sanatos”.

*Guest writer pentru acest articol este Nicoleta Dabija, eseista si jurnalista.