interviu
stats

Primplan cu CTP - despre film si propaganda

Sunt prietena cu filmul, dar mai prietena sunt cu adevarul, mi-am zis, rescriind o expresie latineasca, dupa ce-am citit volumul lui Cristian Tudor Popescu intitulat Filmul surd in Romania muta. Politica si propaganda in filmul romanesc de fictiune (1912-1989). Cartea, prin studiile de caz pe care le contine si plasticitatea frazelor, constituie un instrument de educare a autocontrolului asupra acelor mecanisme de gandire la nivelul carora opereza propaganda. Cel putin asta a fost efectul asupra mea, dupa cum am incercat sa sugerez si in cronica postata pe site acum ceva vreme. Ca atare, am asteptat cu interes conferinta pe care a sustinut-o pe aceasta tema Cristian Tudor Popescu in Aula Universitatii “Al Ioan Cuza” vineri, 2 martie. Dupa cum a fost anuntat, domnul Emil Hurezeanu a fost cel care a dat startul discutiilor despre carte, printr-o prezentare a acesteia si a autorului ei. Dupa discursul sau, conferinta a intrat intr-o faza mai dinamica, si la propriu si la figurat, cand CTP s-a ridicat in picioare si a adus in Aula Magna atmosfera unui curs de film la UNATC: interactiune cu publicul, comparatii, explicitari cu materialul filmic in fata. Dinamica a facut o curba de vreo 5 minute si prin primele randuri odata cu vizita inopinata a Primului-ministru Mihai Razvan Ungureanu. Cu ocazia acestui eveniment, al carui protagonist a fost in calitatea sa de doctor in film, domnul Cristian Tudor Popescu a avut amabilitatea de a ne acorda interviul de mai jos.

"Insa mi-au ajuns la ureche suvoaie de telefoane care le-au fost date si profesorilor implicati in lucrarea mea de doctorat, pentru ca asta e o lucrare de doctorat. Au fost intrebati “cum ati putut sa-l lasati sa faca asa ceva?”


AltIasi: Vorbim despre un numar mare de filme pe care le-ati abordat in volumul de fata. Ce le recomandati potentialilor cititori care n-au apucat sa vada toate aceste filme: vizionarea lor inaintea citirii cartii sau lectura ca eventuala pregatire pentru experienta cinematografica?

Cristian Tudor Popescu: Eu sunt cinefil. In calitate de cinefil, cineva poate sa vada aceste filme, uneori cu placere, cu nostalgie. Dar nu e neaparat necesar. Aceasta carte poate fi citita fara sa vezi vreun film dintre cele analizate acolo. Eu zic ca este autocontinuta, e valabila si fara experienta cinematografica.

AI: Cum vedeti dumneavostra modul in care Nae Caramfil reflecta dimensiunea propagandistica a filmului Independenta Romaniei in Restul e tacere?

CTP: Nu e reflectata deloc aproape. Are cateva momente relevante in acest sens, momentele in care se proiecteaza filmul in sala. In filmul lui Caramfil este proiectat Independenta Romaniei, filmul real, si vedem cum lumea cupleaza “oho, ai nostri” , cand se napustesc la asaltul Plevnei cei de pe ecran. Acela e un moment care descrie influenta propagandistica a Independentei Romaniei, scopul cu care acest film era proiectat la vremea lui. De asemenea, tot de asta se leaga si secventa comenzii filmului facuta de Carol I insusi; cand acesta discuta cu producatorul, cu Leon Popescu, cu actorul principal, cu regizorul interpretat de Vizante. Chiar Carol stabileste distributia. Spune: “nu, nu-mi place, sa nu ma joace el, sa ma joace el” si apare si acea definitie extraordinara a regizorului.

AI: V-ati confruntat cu reprosuri, contraargumente din partea unor actori sau regizori care au activat inainte de ‘89 si mai activeaza si astazi?

CTP: Pe fata nu. Nu a indraznit niciunul sa ma abordeze direct. Insa mi-au ajuns la ureche suvoaie de telefoane care le-au fost date si profesorilor implicati in lucrarea mea de doctorat, pentru ca asta e o lucrare de doctorat. Au fost intrebati “ cum ati putut sa-l lasati sa faca asa ceva?”. S-au simtit atinse multe personaje dintre cei care au creat in perioada respectiva filmele, care mai traiesc si carora fireste ca nu le-a placut deloc ce au citit aici. Dar fie si faptul ca n-a indraznit nimeni sa-mi dea vreun telefon sau sa ma abordeze direct: “Domule Popescu, n-ai dreptate, dom’le. Uite, eu in filmul cutare am dorit sa fac altceva, dumneata n-ai dreptate”, niciunul n-a avut curajul sa faca asta, ceea ce spune ceva.

 

"Nu pot fi apriori si de plano impotriva oricarei reglementari, adica “Fuck ACTA”, nu."


AI: Lansarea acestei carti are in spate un efort documentar de 3 ani. Ce material de arhiva a constituit pentru dumneavostra o sursa inedita?

CTP: Da, am o descoperire personala. Nu s-a mai publicat niciodata asa ceva si e foarte relevant pentru perioada la care am facut referire in carte. Am o lista cu indicatii de taietura in filme celebre ale cinematografiei mondiale care au rulat in Romania acelor ani. Am gasit-o la biblioteca din Cluj, am avut ocazia acolo sa fac o cercetare si prin bunavointa domnului Doru Radosav, care este directorul Bibliotecii Universitare din Cluj, am ajuns la acest fond de documente, fond constituit de Adrian Marino. Aceste documente au apartinut unei doamne care a lucrat chiar la comisia aia de cenzura si a pastrat copii dupa originale. Acolo vedem ce secventa s-a taiat din La dolce vita, din Exorcistul, din filme mari care au fost vazute de catre mine si de catre altii atunci fara sa stim ca din unele lipsea cate o jumatate de ora. Va dati seama ca asta a fost o descoperire legata de filmele “Ad Usum Delphini”, corectate, taiate pentru uzul poporului muncitor din Romania care nu trebuia sa vada chiar tot.

AI: S-a discutat intens in ultima vreme despre tratatul acesta ACTA. Cum comentati o situatie in care, de exemplu, un student care nu are bani sa-si cumpere DVD-uri cu filme care nu se proiecteaza in oras, apeleaza la “torentii” internetului? Chiar dumneavoastra afirmati, in articolul pe care l-ati scris despre Oscaruri, ca ati apelat la aceasta sursa pentru a vedea HUGO, opera cinematografica a lui Martin Scorsese, care nu a fost inca proiectata in Romania. 

CTP: Nu pot fi de acord cu furtul, bineinteles. Nu poti fi teoretic si de plano de acord cu furtul. Nu e-n regula, trebuie sa existe o proprietate intelectuala. Dar daca se face o lege care nu tine seama absolut deloc ca principala sursa de informare si de cultura cinematografica a tinerilor este internetul, ca nu au bani sa se duca la mall unde un bilet costa 25 de lei, un DVD original costa intre 50 si 100 de lei, nici asta nu e bine. Sunt bani multi pentru voi, pentru tineri. Si atunci nu poti sa le retezi aceasta posibilitate de a-si forma cultura cinematografica de pe internet. Pe de alta parte, nu pot fi nici impotriva unor reglementari legate de proprietatea intelectuala, eu insumi fiind producator de bunuri simbolice intelectuale.

AI: Si care ar fi o solutie concreta?

CTP: Nu stiu. E o chestiune tehnica aici. S-a tot vorbit de servere, de intrat, de vazut ce se face acolo, ceea ce nu e-n regula. Sa aiba posibilitatea controlorul de server sa vada ce ai tu in calculator nu e-n regula. Au dreptate baietii cand spun asa: “Stai, dom’le putin, ce facem acum, Big Brother?!”. E corect ce spun. Dar pe de alta parte, nu pot fi apriori si de plano impotriva oricarei reglementari, adica “Fuck ACTA!”, nu. Trebuie sa existe o lege de reglementare intelectuala, dar ea trebuie facuta cu grija in legatura cu acest fenomen al culturii cinematografice care si-asa se face greu in ziua de astazi.

AI: La cine tineti mai mult, la CTP filmologul sau CTP scriitorul de SF?  Pentru ca de CTP gazetarul stiu ca v-ati distantat de mult.

CTP: Da, asta deja e o meserie care nu ma mai intereseaza. Cat le priveste pe primele doua, greu de spus. Totusi la SF-ist- prima vocatie si aia care-a fost cea mai organica, mai adevarata. Aia am trait-o la maximum, eram si mai tanar atunci. Acum, de filmologie ma ocup la batranete, cu dragoste, imi place foarte mult, dar e ca o dragoste de batranete, se poate sa te-ndragostesti si la 80 de ani, dar e putin diferita de dragostea de la 30 de ani, fata de SF.

 

"Cel mai bun film al anului 2011, dupa parerea mea, este Melancholia lui Lars von Trier."

 

AI: Cum va explicati rezultatele de anul acesta la Oscaruri?

CTP: Cateodata, in critica mondiala, printre decidentii din jurii apar niste trenduri, niste mode, niste curente greu explicabile. Moda, la urma urmei, are o doza mare de irational in diverse perioade ale omenirii. Asa se intampla si aici. S-a impus acest vintage spirit sau retro spirit, asta e curentul acum printre decidentii din juriile festivalurilor, care considera ca e de bon ton asa, de subtirime intelectuala sa-ti placa acest The Artist. Asa se explica faptul ca a fost premiat un film nul din punct de vedere artistic, din punct de vedere al scenariului. Scenariul este nul, e o colectie de clisee fara nici un fel de inventivitate si fara distanta post-moderna sau parodica sau ceva de soiul acesta. Nu, pur si simplu se iau acele clisee si se asambleaza, e un film asamblat, fara valoare. Sigur, cu date tehnice remarcabile, imaginea, sunetul, dar valoarea lor deosebita, actuala din punct de vedere tehnic, faptul ca ele sint foarte bune nu servesc cu nimic filmului. Dimpotriva, pentru mine au contribuit la senzatia de fals, de chiar dezgustator, avand in minte marile filme ale mutului, pe care le-am vazut cred aproape pe toate, pe cele importante, sa vad aceasta facatura, aceasta insailare de clisee data cu o spoiala de pixeli.

AI: Considerati ca Oscarul are si el un caracter de manipulare in societatea americana?

CTP: Uneori, da, uneori, nu. De pilda, faptul ca s-a dat la The Artist acum n-are nicio valoare. Dar in perioada Razboiului Rece sau in anumite momente puteau fi vazute in distributiile de premii care se dadeau la Oscar niste tendinte din societatea americana. De pilda, corectitudinea politica legata de negri, legata de homosexuali. Nu intimplator a aparut un film cum a fost Philadelphia, care a fost oscarizat imediat. El a aparut intr-un moment in care problema homosexualilor, problema SIDEI in societatea americana era acuta si de aceea a fost tratat si oscarizat. Deci se intampla adesea ca premiile Oscar sa fie influentate de anumite tendinte politice, sociale din Statele Unite si chiar din lume.

AI: Vi se pare ca au inceput sa se premieze si productii mai accesibile, mai usor de inteles, in defavoarea unora mai profunde?

CTP: Nu-i chiar asa. De pilda, a fost premiat cu Oscarul mare acum citiva ani un film numit Crash – L.A. Stories. Un film care era orice, dar nu simplu si nu prea accesibil maselor. Unii au identificat sapte, opt, altii 12 fire narative care erau impletite in filmul ala, o constructie scenaristica impresionanta si care a fost premiat cu Oscarul. The Hurt Locker de asemenea, nu e deloc un film de consum. Este un film greu, un film pentru cine e dispus sa se uite cu atentie, pentru cinefili si totusi a fost premiat, a luat Oscarul in dauna Avatarului, care ar fi fost mult mai in sensul a ceea ce spuneti. Deci, iata ca optiunea a fost acolo pentru filmul deosebit, nu pentru filmul comercial, mai simplu, atractiv pentru mase.

AI: Criticul de film american Movie Bob a spus ca Oscarurile au ajuns doar un fel de premii care sa multumeasca pe toata lumea, anul asta se dau premii unor anumite categorii de filme, anul viitor altora si tot asa. Considerati ca exista astfel niste reguli „de culise”?

CTP: Are dreptate, dar nu-i numai la Oscaruri. Si la Cannes se intampla lucrul asta, si la Berlin. Pe la festivaluri fireste ca exista niste reguli nescrise, „domne, anul asta dam iranienilor, la anul nu mai dam tot iranienilor, le dam altora, trebuie sa mai venim si cu cinematografii emergente”. De pilda, la Cannes a existat o data o moda extrem orientala, o moda asiatica, „dam chinezilor”. Una-doua, se dadea premiu la chinezi. Alta perioada iraniana, in care se dadea cinematografiei iraniene. A existat o perioada romaneasca la Cannes, noi ne inscriem tot asa intr-un curent in care au descoperit ei ca cineastii romani fac filme bune. Dar te paraseste perioada asta, aia vine si trece. Si la Oscar e la fel, exista perioade in care se prefera un anume tip de film. De pilda, iata, pot sa va dau un exemplu politic in cazul de fata. Cel mai bun film al anului 2011, dupa parerea mea, care nu are nici o legatura cu Oscarul, este Melancholia lui Lars von Trier. Nici nu i s-a pomenit numele. De ce? Din cauza declaratiilor facute de von Trier in legatura cu Hitler si cu evreii, cu antisemitismul, iar la Hollywood asa ceva este sinucidere curata. Si atunci, el a iesit pur si simplu din discutie, a devenit nomina odiosa un film exceptional, o capodopera a cinematografiei din toate timpurile, deci functioneaza niste criterii in afara valorii cinematografice la toate festivalurile.

Articol scris de Marina-Evelina Cracana | Dum, 04/03/2012 - 22:55
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului marina.evelina