Portretul unui om sfirsit

Este genul de carte pe care orice om care nu citeste doar de dragul de a citi, doar pentru a se informa sau a se cultiva in interes social, ar trebui sa o aiba in biblioteca. Acesta este si motivul pentru care editura Polirom a retiparit cartea in 2011 intr-un tiraj de 3.500 de exemplare in colectia de bestseller-uri Top 10+. Este cartea pe care nu o citesti, ci o devorezi. O umpli de insemnari cu pixul, revii obsesiv asupra unor paragrafe si nu stii daca sa te bucuri sau sa te enervezi cind te regasesti intr-una din trairile ei.

„Ii datorez poate lui Erasmus patima mea pentru gindurile iesite din comun si convingerea profunda ca oamenii sint niste canalii, atunci cind nu sint niste imbecili.”

Este povestea tinarului Giovanni Papini, nascut in Florenta, capitala regiunii Toscana, intr-o familie „decenta, dar cumplit de saraca”. Insa nu saracia aceea care nu-ti pune macar o piine pe masa, ci acea chinuitoare mizerie a celei mai de jos paturi a clasei muncitoare, care are ce minca dar nu-si poate permite nici o placere, nici un deliciu, nici un confort mai mare decit acela de a respira si de a trai. Inca de mic, tinarul Giovanni a fost diferit fata de ceilalti - singuratic, retras si dispretuindu-i pe cei nascuti in puf si filistini. In timp ce altii isi descopereau prima dragoste si traiau primii fiori alaturi de fete tinere pe ulite intunecate, el si-a gasit refugiul in carti. Cu mare chin a reusit sa intre, desi nu avea virsta legala, in biblioteca, si acolo si-a aflat menirea: cunoasterea. Cunoastere pe care, desi ateu la virsta respectiva, o ridica la nivel de divinitate („Ce emotie sa copiezi unul cite unul, cu o mina sovaitoare, divinele caractere ale lui Platon”).

„Un neistovit avint spre tot, spre univers, pentru a recadea apoi in neant sau in dosul unei gradini de zarzavaturi: o succesiune de ambitii uriase si de renuntari precipitate – aceasta scurta istorie de tentative copilaresti e una din talmacirile posibile ale secretului vietii mele.”

Autorul mi-a amintit pe alocuri de Octavian Paler in tinerete, care scria in „Viata pe un peron” – „La drept vorbind, toata viata mea e un sir de pasiuni esuate”. Asa si viata lui Papini, care se dedica cu nebunie feciorelnica si cu avint extraordinar unor idealuri prea greu de realizat, prea universale si utopice. Astfel, incearca pe la vreo 15, 16 ani sa faca o enciclopedie universala, a tuturor lucrurilor si conceptelor din lume. Insa numai efortul de a cuprinde toate notiunile care incep cu litera „A” il da peste cap (renunta la scurt timp dupa ce-l cucereste pe Ahile), asa ca se reorienteaza, incercind de data asta sa faca o istorie universala, a tuturor popoarelor si a tuturor evenimentelor, de la inceputul lumii incoace. Se rataceste si aici, iar noua provocare este de a redacta o critica a Bibliei, analizind fiecare verset in parte. Insa se impotmoleste inca de la primul – „La inceput Dumnezeu a creat cerurile si pamintul” – despre care, pentru a-l putea cuprinde, descrie si critica, scrie peste 200 de „pagini indesate”. Incearca apoi o istorie a literaturii, nu pe ratiuni, nu pe secole ci pe subiecte („Ma restrinsesem mult, dar mania mea pentru universal era destul de satisfacuta”) si, dupa inca o renuntare, se apuca de istoria comparata a literaturilor romanice, iar apoi de un manual perfect de literatura spaniola.

„[...] din nelamuritele nazuinte la o viata eroica, demna, poetica, repede tagaduite si nimicite de blestemata mediocritate a unei vieti inguste, provinciale, zgribulite si injositoare, a aparut un pesimism disperat si inchis in sine ca o fortareata fara ferestre. Nici n-am ajuns bine intelectual matur - spre sfirsitul adolescentei – ca am si inceput sa ma intreb despre rostul vietii, dar n-am capatat raspuns.”

Scriitorul ajunge pina la punctul in care isi doreste sa capete puteri supraomenesti, cu care ulterior sa schimbe toata omenirea, s-o prefaca in ceva mai bun, in propria-i conceptie a unei lumi divine. Si, dupa ce ii studiaza pe toti facatorii de minuni ai lumii, atit sacri cit si profani, se retrage in munti pentru a obtine aceste puteri.

„Incetisor, baieti! Putina rabdare, va rog. Nici vorba de sfirsit! Pai nici macar n-am inceput! Inchipuiti-va ca tot ce-am facut si cit am facut pina acum a fost doar o prefata, o introducere, un indice anticipativ, un anunt, o proclamatie si, daca vreti, chiar o revarsare de must si de spuma menita sa ajute la maturatia interioara. Ce e mai bun vine de-acum inainte: abia astazi ma nasc.”

„Un om sfirsit” nu este doar o carte, este un suflet disecat si pus pe masa de operatie a cititorului care vrea sa stie mai mult, care nu se culca in fiecare noapte impacat cu sine si cu lumea. Este o trecere, o calatorie dureroasa prin filosofiile si sistemele lumii intr-o incercare disperata de a gasi, de afla o certitudine, un adevar concret. Este strigatul de ajutor si de lupta in acelasi timp al spiritului lui Giovanni Papini, un om care a vrut sa afle si sa fie totul.