- 5229
Occident Express, Matei Visniec
Occident Express-ul lui Matei Visniec nu e mai mult decat sunetul de tren al unui telefon mobil, ventilatorul pornit fix in momentul presupus al trecerii trenului prin statie, cu un vag miros de mimoze, o usa ruginita si o bara, insa cu acest Occident Express poti merge oriunde, acest Occident Express preia expresia dorintelor tale, de fapt, el reprezinta chiar dorinta in sine.
Si daca nimic de mai sus nu ar fi fost de ajuns, ar trebui stiut cat de mult lucreaza forta imaginii, ca acest Occident Express putea nici sa nu existe, sa nu treaca in mod regulat prin gara, dar sa fie atat de prezent. Occident express-ul lui Matei Visniec ia forma unei libertati palpabile, poate ca e doar o facatura data de context, de cei din jurul nostru, dar am avea dreptul sa preluam in bratele noastre aceasta libertate, sa putem sa o fluturam prin lume.
E poate vorba despre mirajul unei lumi inaccesibile multa vreme, acea „fata morgana” care dispare o data cu apropierea. E poate vorba de o incapacitate de a realiza o fuziune intre vechi si nou, doar o importare nereusita, fara selectie ale tuturor amalgamurilor unui Occident ce-si pastreaza cursul, vizibil si demn cazator in picioare in urma oricarei zdruncinaturi.
Piesa despre o libertate cu care nu stii ce sa faci, libertatea unui exces al libertatii, libertatea contabilizata la modul ei excesiv. Omul care foloseste libertatea instinctual, nu-si epureaza pornirile, nu evolueaza, nu-si permite decit trezirea brusca. Represiunile il fac ori tot mai inchistat, ori il fac sa rabufneasca in toata splendoarea mizeriei sale interioare. Lipsa cenzurii ii da sentimentul unei lipse totale de autocontrol. Se incadreaza in tipologia de om modern, democratic, transformind, de fapt, socialul intr-o jungla a propriilor sale eruptii interioare. Importarea unui mod de viata de care nu e constient, adaptarea altor realitati de ultima clasa, care ar satisface nevoile primare. Si poate ca dintre toate nevoia de afirmare elucideaza cazul omului captiv, eliberat cu povara de a se mentine singur pe picioare, fara angrenarea in marele sistem, cel comunist cum s-ar zice.
Despre senzatia de elasticitate cand pasim peste cadavre e o evocare a perioadei comuniste, desi se vrea mai degraba o piesa scrisa cu ocazia centenarului lui Eugen Ionescu. E acea senzatie de tragic, absurd, grotesc, acea imagine a omului prins in haturile unui sistem care-i neaga individualitatea, care-i suprima mana creatoare.
Matei Visniec are posibilitatea de a te pune citind numai in randul spectatorilor, in timp ce el manuieste firavul si absurdul firii umane sau al existentei.
