O “dimineata pierduta” cu Gabriela Adamesteanu

Cum spuneam. Madam Delca pleaca de acasa. Unde? Mai intai ii face o vizita cumnata-sii pe care nu o gaseste acasa.  Apoi se indreapta spre Ivona Scarlat, fiica Sophiei Ioaniu. Pana sa ajunga acolo are timp suficient sa ne povesteasca propria viata. Si pe a altora. Astfel incat, atunci cand facem cunostinta cu “zurlia de Ivona”, ultima descendenta a unei familiei de intelectuali burghezi, deja stim, in mare, ce e cu ea si cu toata familia ei.

Vica, fosta proprietara de pravalie (luata de comunisti), croitoreasa, casatorita cu “mutu” de barbatu-su, inculta si barfitoare, este primul narator al romanului. Povestea se contureaza treptat, ca un puzzle, extinzandu-se peste secolul al XX-lea si surprinzand toata epoca. Declinul burgheziei si formarea generatiei “la bloc”. Al doilea razboi mondial. Comunismul. Membrii familiei Ioaniu, apropiati, amanti, fosti soti ne povestesc, isi amintesc, scriu, monologheaza, dialogheaza despre tot ce nu s-a priceput madam Delca sa ne zica. Barfe, politica, drame, amanunte din viata cotidiana burgheza, conversatii in franceza, ceaiuri, toalete de epoca.

Oamenii “Diminetii pierdute” sunt ceea ce gandesc si spun, incadrandu-se in tipologii umane variate (fiecare ramanand, insa, cap-coada intre granitele propriului tipar).  Realitatea lor interioara nu este separata cu nimic de discursurile pe care le tin. Se schimba povestitorii si, in consecinta, stilurile de povestire.  Se trece de la discurs indirect liber la dialog, de la monolog interior la dialog din nou si asa mai departe, creandu-se impresia de “spontan” si “lejer”.

Romanul Gabrielei Adamesteanu (premiat, tradus, pus in scena, canonizat si considerat unul dintre cele mai bune romane ale literaturii romane contemporane) descrie intr-o dezordine cronologica  destinul unor oameni care raman la fel, indiferent de timpuri. De unde, poate, si gustul amar pe care il ai cand inchizi cartea.

*Guest writer pentru acest articol este Ana Belcescu, profesor.