articol
stats

Moderna interpretare clasica: de la Homer la Borges

In colectia Top10+ de la Polirom gasim volumul Aleph semnat de Jorge Luis Borges, carte aparuta in 2011 la a doua editie tradusa de Cristina Haulica si Andrei Ionescu. Nu ne este strain faptul ca scriitorul argentinean s-a opus modernismului aderand la miscarea de avangarda a literaturii. Am aflat deja ca Borges se alatura clasicilor, dar dintr-o pozitie a celui care actualizeaza prin reinvestirea cu functii noi a marelor opere ale trecutului.

 

Acesta este motivul pentru care fiecare istorioara din volumul Aleph isi are originea in alte lucrari pe care Borges le mentioneaza. Mai mult decat atat, Borges este catalogat ca fiind un structuralist dupa “teorema” data de Gerard Genette pe care autorul lui Aleph pare sa o urmeze: “O literatura difera de alta mai putin prin text si mai mult prin felul cum este citita.” Filosofia din spatele textului borgesian e mult mai complicata decat scrierea in sine care e usor de parcurs.

Spre exemplu povestirea Nemuritorul este “inspirata” din Odiseea lui Homer; Homer in versurile sale descrie destinul si calatoria lui Ulise dupa caderea Ilionului si moartea lui Ahile. Borges scrie mai mult decat atat, el investigheaza in general existenta omului. Ce inseamna a fi sau a nu fi? Si acesta e intelesul meta-textului lui Borges, inspirandu-se anume de la Homer pentru ca inca nu s-a ajuns la un raspuns clar daca aedul grec a existat sau nu cu adevarat.

In volumul Aleph sunt abordate multe alte teme, toate re-interpretand un text. Este discutabil daca aceasta metoda nu e una originala prin care se creaza nu numai un fel de a interoga sau de a afirma, dar si noi texte. Vreau sa spun ca Borges nu urmeaza un arhetip, nu este un “clasic” desi asa se pare si confirma prin atitudinea lui. Voi face o analogie intre scrierile lui Borges si piesele muzicale re-mixate de DJ. DJ-ul creaza un material provenit de la alti artisti pentru a ajunge la propriul produs final. La fel si Borges. Rezultatele celor doi pot fi la fel de valoroase (le pot depasi chiar) ca cele ale predecesorilor. Ne putem amuza dupa ce am citit volumul Aleph afirmand ca noi am avut in fata ochilor un DJ al literaturii. Si nu unul oarecare, ci un clasic structuralist.

Sa indic cateva simboluri specifice structuralismului pe care Borges le foloseste cu maiestrie? Oglinda este primul, amintesc ca un filosof francez - Michel Foucault (auto-intitulat structuralist de altfel) isi incepe unul din discursurile sale facand referire la pictura lui Diego Velasquez, Meninele. In aceasta pictura apar cateva copile in prim plan, dar undeva in spate se vede pictorul si o oglinda cu alte doua chipuri. Velasquez executa lucrarea la comanda pentru regele Filip al IV-lea al Spaniei, dar si-a facut si un auto-portret la “locul de munca” folosindu-se de principiul oglinzii. Labirintul este un alt simbol pentru a descrie multitudinea de poteci, de coridoare, de explicatii infinite pe care le poate gasi omul modern. Calaul si victima este de asemenea un simbol pentru a arata raportul dintre subiect si alteritate, dintre ego si alter ego. Misterul in cele din urma nu mai stiu daca este simbol sau nu, misterul este mister si atat. Toate acestea se intalnesc in proza volumului Aleph

Articol scris de Stefan Diaconu | Joi, 05/07/2012 - 23:05
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului Stefan Diaconu