- 2986
Masinile si avioanele Regelui
Pe langa o colectie impresionanta de imagini de arhiva, ce altceva ar mai putea contine un volum intitulat Masinile Regelui? Date tehnice despre colectia de masini? Memorialistica? Amanunte mai mult sau mai putin picante din cei peste 90 de ani ai Regelui? Cateva clarificari ale unor fapte denaturate de propaganda comunista? Ceva mai mult de o ora de lectura a volumului aparut la Curtea Veche Publishing ne ofera raspunsuri pentru toate aceste intrebari.
Regele marturiseste Principelui Radu - cel care a adunat toate aceste informatii, cu ajutorul doamnelor Constanta Iorga, Sandra Gatejeanu-Ghoerghe si Liana Greavu, si a dl. Catalin Popescu - ca a condus pentru prima oara la varsta de sase ani, prin 1927. Era, evident, ajutat de sofer, in bratele caruia statea, fiindca nu putea ajunge el insusi cu picioarele la cele trei pedale (frana, ambreiaj si acceleratie). De la “Gandacul rosu”, prima masina pe care o conducea pe aleile Palatului Cotroceni, incursiunea continua cu cele 41 de masini pe care le-a avut de-a lungul a 90 de ani de viata.
Frecventa cu care schimba masinile in adolescenta si unele intamplari povestite in carte (momentul cand a fost gasit de politie cu masina pe plaja si justificarea ca incerca sa invete sa conduca, etc.) pot da impresia unui copil pus pe nazbatii sau a unui adolescent rasfatat, care-si permitea luxul sa schimbe masinile asa cum isi improspateaza domnisoarele garderoba de care s-au plictisit. Putin mai departe in carte apare si o posibila alta motivatie, demna de luat in seama cand vorbim de un adolescent expus de mic vietii publice: “Era si faptul ca in acele plimbari Majestatea Sa se simtea liber. Era una dintre putinele ocazii in care nu trebuia sa dea socoteala celorlalti despre ce face si nici nu trebuia sa fie in centrul atentiei. Erau momente de tihna, armonie si repaus de care avea mare nevoie.” (p. 82)
Dar legatura cu masinile a Regelui nu se reduce doar la cele pe care le conducea pe sosele sau pe care le achizitiona pentru garajul personal si placerea de a le reconditiona. Regele Mihai are la activ si aproape 960 de ore (fara 5 minute, interesanta precizia si maniera contabiliceasca cu care-si nota de fiecare data durata, ziua sau tipul aparatului pilotat) de zbor cu 50 de avioane diferite, printre ore aflandu-se si cateva la bordul unor elicoptere. Zborurile aveau la inceput caracter oficial sau de placere, dar mai tarziu, dupa exilul impus de regimul comunist, Regele a lucrat inclusiv ca pilot de incercare in SUA.
Valoarea volumului sta mai mult in aceasta colectie de informatii, imagini de arhiva si amanunte din viata Regelui, prezentate in conditii grafice de exceptie. Altfel, cartea este scrisa intr-un stil mai degraba concis, caracterizat de propozitii si fraze scurte, pe alocuri tehnic. Principele Radu nu pretinde nicaieri ca ar fi un mare povestitor si se vede ca a avut ambitia sa o scrie singur, fara ajutor. Se citeste insa foarte usor si, senzatia cu care am ramas cand am inchis-o a fost ca trebuie sa ma urc in masina si sa caut acele colturi de tara in care timpul a incremenit, cu peisaje si oameni care inca asteapta ca un rege tanar sa goneasca pe langa ei intr-o decapotabila.
