Marele Gatsby si goana dupa fericire

Then wear the gold hat, if that will move her; / If you can bounce high, bounce for her too, / Till she cry ‘Lover, gold-hatted, high-bouncing lover, / I must have you!’ (THOMAS PARKE D’INVILLIERS)

Cu aceste versuri isi intimpina Francis Scott Key Fitzgerald cititorii in Marele Gatsby. Versuri despre care (fiind moto-ul romanului) esti convins, la o prima privire, ca sint scrise de cineva important. La o cautare amanuntita, insa, descoperi ca Fitzgerald si-a testat cititorii, putini dintre cei care i-au calcat pragul romanului avind curiozitatea sa afle cine este acest Thomas Parke D’Invilliers. Ei bine, acesta este, in definitiv, Fitzgerald. Este personajul din primul sau roman, Dincoace de paradis (1920), ceea ce ne arata pe de o parte faptul ca Fitzgerald n-a avut incredere in nimeni altcineva decit in propria lui persoana pentru a ii deschide romanul, iar pe de alta parte ne avertizeaza, de la inceput, ca va exista intotdeauna o dubla dimensiune in opera sa; ca nimic nu este doar ceea ce pare a fi si ca in spatele cuvintelor stau ascunsce intelesuri care asteapta sa fie deslusite.

Aceasta dedublare reiese foarte limpede si din Marele Gatsby. La o prima privire, una superficiala, romanul este povestea neimplinita de dragoste dintre Gatsby si Daisy. Vedem (prin ochelarii lui Nick Carraway, tinarul nostru narator pe care il modifica toate experientele la care este martor – din acest punct de vedere romanul putind fi vazut ca un buildungsroman) derulindu-se in fata noastra povestea trista a unui personaj care incearca sa isi recucereasca marea iubire. Indragostiti in tinerete, dar despartiti apoi din pricina situatiei lui materiale nesatisfacatoare pentru Daisy, Gatsby se reinventeaza. Isi creeaza o alta identitate si isi construieste un alt statut social si material pentru a isi recuceri iubita. Insa procesul de reconstructie dureaza ani buni, perioada in care totul se schimba, nu doar Gatsby…

Viata lui Fitzgerald a avut (strict din punctul acesta de vedere) un parcurs mai fericit. S-a indragostit de Zelda Sayre, fiica judecatorului Curtii Supreme din Alabama, care nu a acceptat sa ii fie nevasta decit pina cind el a avut suficienti bani si s-a bucurat de suficienta faima ca sa ii poata asigura ei traiul pe care si-l dorea. Mai precis, Zelda s-a incumetat sa ii accepte cererea de casatorie la o saptamina dupa aparitia romanului Dincoace de Paradis, care l-a facut celebru peste noapte.

Insa daca indraznim sa privim dincolo de acest prim strat, descoperim (atit in povestea lui Gatsby, cit si in cea a creatorului lui) un Adam trist, nefericit si neimplinit, care risca totul si care isi abandoneaza pina si identitatea pentru indeplinirea unui tel, fie el unul atit de comun precum cucerirea frumoasei balului (Southern belle). Descoperim, in fond, istoria Americii, de la inceputuri si pina in prezent. Ce este America daca nu o goana acerba, curajoasa si neinfricata dupa un mit?!

Goana dupa fericire, visul oricarui american. Goana dupa un mit, dupa o poveste frumoasa si nebunia de a trece peste orice, inclusiv peste propria-ti fiinta, identitate, pentru a il atinge. F. Scott Fitzgerald a luptat pentru un statut social. Pentru Zelda, pentru o viata mai buna, pentru opulenta, pentru banii care aveau sa ii indeplineasca frumoasei balului toate nevoile. A luptat, in definitiv, pentru eliberarea de sub povara saraciei, insa aceasta eliberare a insemnat pentru cuplul Fitzgerald petreceri neincetate si bautura la discretie. It was an age of miracles, it was an age of art, it was an age of excess, and it was an age of satire, scria Fitzgerald. The Jazz Age, cu Scott si Zelda regii balului. Dar cu ce pret?!

Fitzgerald insa nu i-a oferit nici creatiei sale prea mult. Gastby si-a creat o alta identitate, o alta istorie. A devenit din James Gatz, un baiat sarac fara prea multe posibilititati, bogatul si opulentul Jay Gatsby, cel care dadea petreceri uriase la care veneau toti, desi nimeni nu stia nimic concret despre gazda acestora. A devenit un personaj rece, inabordabil; tinta povestilor si a legendelor. A rivnit dupa bogatie si celebritate in speranta ca Daisy il va redescoperi. A facut orice pentru a isi atinge telul; pentru a isi recuceri iubita. Si a crezut cu atita tarie in idealul lui, a insufletit-o intr-atit pe Daisy incit nu a putut sa perceapa realitatea. Nu a putut vedea dincolo de visul lui; n-a vazut cit de superficiala si lipsita de continut a devenit iubita lui. Cit de goala, de meschina si incapabila de dragoste era, de fapt, Daisy...

Gatsby believed in the green light, the orgastic future that year by year recedes before us. It eluded us then, but that’s no matter – tomorrow we will run faster, stretch out our arms farther…. And one fine morning –

So we beat on, boats against the current, borne back ceaselessly into the past.