Librex: in cautarea argumentelor

Recunosc: n-am prins Librexul in toata puterea lui. Prima oara am ajuns in timpul saptamanii, dupa serviciu, poate joi, pe la ora 20, cand deja cartile se simteau ca-n biblioteca. In liniste. Nimic de vazut, in afara de faptul ca amplasarea fericita in Palas arata standurile decente, accesibile. Fata de Librexul de anul(-ii) trecut(-ti), cel din Sala Polivalenta, acesta, cu toata mormaiala de asteptat a muzicilor din H&M, Zara si mai stiu eu ce cafenele, a fost incomparabil mai norocos. Oamenilor le e la indemana sa ajunga la targ, pot s-o faca pana si sub alt pretext, si anume cel al intamplarii. Si sigur ca e de salutat aceasta idee a organizatorilor de a oferi credit oricarui potential public si de a nu-si pune toate sperantele intr-o categorie nisata, rodata deja cand vine vorba de cumparat carte. Public care ar fi fost, poate, bucuros sa fie asteptat pana mai tarziu, pentru ca, deh, are el tabieturi de care nu prea poate scapa.

A doua oara am ajuns la Librex sambata, pe la amiaza. Standurile – deschise, invitatii – la locul lor, pe scene, publicul – prins si el, nu exagerat de energic, dar facandu-si cat de cat datoria. Asadar, ce-am vazut?  In largul Palas, cam putina carte. Unde anul trecut era greu de urmarit un traseu care sa nu omita editurile, anul acesta, un strop de modestie ma cam incurca. Nu ca as fi cautat pe cineva anume si nu am gasit, dar nici oferta solicitanta nu era. Si bineinteles ca ma gandesc la Gaudeamusul si la Bookfestul din Bucuresti, unde era clara nevoia fiecarei edituri in parte de a-si personaliza spatiul, de a-l impregna cu specificul ei si, implicit, de a-l izola de tot ce se intampla in jur (da, stiu, asta nu functioneaza niciodata cand vine vorba de microfoanele care se intrec unele pe altele, care se intercaleaza si bruiaza urechile pasnice ale vizitatorilor). Cum spuneam, la Librex, standurile au fost cam lenese; nu s-au obosit sa se arate nu pompos, dar macar cat de cat aranjate. Uneori, putin fard si ruj pot duce la adevarate cuceriri.

Mai departe. Am primit in cele din urma un fluturas cu programul targului, ceea ce, desigur, nu putea fi decat grozav. Sper sa fi fost floare la ureche acest fel de orientare si pentru ceilalti vizitatori. Trebuie sa recunosc ca, pana sa mi se ofere acel pliant (circumstante bune), nu am vazut prea multe liste de evenimente. Sunt sigura ca cei de la informatii nu m-ar fi lasat de izbeliste, dar, hei, vizitatorul lenes ajunge greu sa puna intrebari; mai bine nu-l obligi sa iasa din zona lui de confort, daca vrei sa stea mai mult pe la tine.

Ce zicea flyerul? Ca se intampla multe, ca sunt carti ce se vor vorbite, muzici care se vor cantate s.a.m.d. Si chiar au fost, desi, hai s-o recunoastem, n-a prea miscat Librexul oamenii aia mari, nu i-a convins pe un Cartarescu, pe un Radu Paraschivescu, pe un Filip Florian etc. sa ajunga prin Iasi, nu-i asa? Cu toate acestea, prezentarile si lansarile de carte la care am ajuns s-au desfasurat decent, cu public putintel, dar constiincios. Greu de crezut ca statea cineva din complezenta sau snobism, ceea ce, desigur, e un semn bun, interesul natural pentru ceea ce inseamna cartea justificand frumos rostul unui astfel de eveniment.

Facand de cateva ori turul editurilor, m-am gandit ca ar fi o idee buna sa rup 2-3 fraze despre cate o carte chiar din casa ei. Adica sa intreb oamenii care stiu cel mai bine ce-i cel mai de citit de la ei si sa pun la pastrat cateva recomandari de carte pentru cand voi fi fost intr-un impas de lectura. Si, putin trist, unii nu stiau daca au voie sa-mi vorbeasca in locul PR-ului, altii lipseau de la stand, unii nu-si stiau precis cartile, la altii era greu de ajuns pentru ca erau prea aglomerati de cumparatori si abia de puteau respira. Si totusi, sa va arat ce-am pescuit.

Cristina Capitanita de la Humanitas mi-a zis ca Novecento de Alessandro Baricco e musai de citit: „Daca Novecento canta pe ritmuri de Baricco sau Baricco a scris cartea dictat de ritmul impus de Novecento, probabil doar Ennio Morricone ar sti sa ne spuna”.

Si celor de la Editura Univers le-a placut ideea mea. Radu Botezatu, sales manager la ei, m-a convins ca Lumea Sofiei de Jostein Gaardner sa devina unul din titlurile care va ajunge in fotoliul meu de lectura: „argumentul celor 53 de limbi in care a fost tradusa cartea si a treia editie la noi”, odata cu melanjul fascinant de literatura si filosofie spunandu-si cuvantul.

La standul Editurii All mi s-a zis sa incerc cartea cu vanzarile cele mai promitatoare din 2013, mai exact Intre acte de Radu Beligan, iar cei de la Curtea Veche, care au venit cu tare putina beletristica la Librex, au pus in fata colectia Jamie Oliver. Cum ma descurc deocamdata cu omleta mea clasica, dau recomandarea mai departe.

Eu mi-am luat un singur chilipir de la Librex. Am reusit sa ma pacalesc ca Varza reincalzita a lui Irvine Welsh imi ajunge. Am mai pus, insa, ochii pe alte titluri de care ti-e mai mare dragul, pe care poate ca voi nu le-ati ocolit. De la Polirom mi-as mai fi luat Escapada Laviniei Braniste, pentru ca tocmai am descoperit-o in antologia lui Marius Chivu, Best of 2000, dar si – ca sa schimb registrul – O istorie a artei moderne de Will Gompertz.

Apoi, mare greseala daca v-a scapat un maruntis tare destept de la Nemira, pe care nu se stie cat timp il veti mai gasi in librarii: Varieteu pe apa (la 5 lei) de John Barth, autor care deja devine un nou autor preferat pentru mine. Mai departe, mi-ar trebui in biblioteca si Conversatie la Catedrala (30% reducere) de Llosa de la Humanitas.

Recapituland: Librexul de anul acesta a fost corect, subtil, cu scene mult mai inteligent amplasate decat in alte dati, dar nu neaparat tare convingator. N-a venit cu argumente cu vana, n-a tras de mine sa vin in fiecare zi sa-l vad, poate pentru ca mi s-a aratat cam modest si multumit de sine. De aceea – revenind la supararea mea cu chestionarul – nici nu inteleg de unde aceasta nevoie de a inghesui tot Iasul intr-o manifestare bineinteles demna de toata lauda, dar care nu se arata cu tupeu. Pentru ca noi, Iasul, asta vrem, nu? Niste tupeu inteligent.