- 2702
Luni, 25 noiembrie 2019, la ora 12, librăria Art + Design (Carol I nr. 4) găzduiește conferința de presă prilejuită de lansarea volumului ilustrat trilingv „Iași multicultural”, a hărților cu 10 trasee tematice în română, engleză și franceză și a aplicațiilor pentru telefoane inteligente (iOS și Android) denumite „Iași multicultural App”. Lansarea va fi însoțită de o demonstrație a modului de folosire a aplicației.
„Iașul Multicultural App” este un proiect conceput de Asociația Culturală AltIași și implementat cu ajutorul unor finanțări AFCN și Primăria Municipiului Iași. Proiectul se vrea o formulă foarte la îndemâna tinerilor (datorită tehnologiei cu care ei sunt atât de familiarizați) de a lua contact cu un trecut pe care nu-l pot cunoaște decât prin intermediul specialiștilor care fac cercetare istorică fundamentală, din cauză că arhitectura și urmele vizibile ale acestui trecut sunt puține sau nebătătoare la ochi, ceea ce generează întrebări firești și, ca atare, informarea. Cum realitatea istorică a minorităților Iașului este de multe ori „tainică”, s-a impus contribuția istoricilor și colecționarilor de artefacte și documente, care să scoată la lumină date și povești reale ale unor oameni de cultură, politicieni, personaje devenite legende urbane sau ale unor obiecte, opere de artă, clădiri și ziduri, amănuntele unor evenimente tragice sau exemplare.
Scopul proiectului este reafirmarea Iașului ca oraș cu tradiție multiculturală. În acest sens, Asociația Culturală AltIași are în vedere continuarea misiunii educaționale și de formare de noi publicuri prin dezvoltarea acestui ghid multimedia (site și aplicație pentru telefoane inteligente) care să însoțească, atât pe cei care vizitează Iașul pentru prima dată, cât și membrii comunității dornici să (re)descopere orașul în care locuiesc, într-un tur al celor mai importante contribuții culturale ale minorităților la istoria și identitatea capitalei Moldovei. Informațiile sunt traduse în engleză și franceză, pentru mărirea accesibilității și promovarea proiectului și către cetățenii străini interesați de Iași.
Asociația Culturală AltIași a apărut în anul 2011 ca o modalitate formală de recunoaștere și validare a unui proiect cultural susținut exclusiv prin voluntariat din Iași: site-ul AltIasi.ro, un proiect cultural, apolitic, ce are ca scop promovarea alternativelor culturale din oraşul Iaşi, lansat pe 20 octombrie 2008. În decembrie 2015, Asociația Culturală AltIași a susținut deschiderea spațiului de artă contemporană Borderline Art Space. Având în continuare sprijinul AFCN și al Primăriei Municipiului Iași, în anul 2016, Asociația Culturală AltIași a organizat prima ediție a Nopții Albe a Galeriilor din Iași.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.