eveniment
Data: 
9 Apr 2019 - 17:00
Loc: 
Librăria Orest Tafrali
stats
Adresa: 
UAIC, corp A, parter

Lansare de carte: „Scriitori evrei de limbă română”

Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vă invită marți, 9 aprilie 2019, de la ora 17.00, la Librăria Orest Tafrali (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, corp A, parter), la lansarea volumului Scriitori evrei de limbă română: de la rebeli marginali la critici canonici, de Camelia Crăciun. Alături de autoare, sunt invitați pentru a vorbi despre acest volum prof.univ.dr. Mihai Dinu Gheorghiu și lect.univ.dr. Doris Mironescu.

Editura UAIC va organiza cu această ocazie și o tombolă în cadrul căreia vor fi oferite studenților prezenți la lansare, prin tragere la sorți, două exemplare din cartea care se lansează.

Volumul Scriitori evrei de limbă română: de la rebeli marginali la critici canonici se prezintă ca o analiză a grupului de scriitori evrei aculturați, prezenți în mod activ în cultura română începând cu puțin înainte de Primul Război Mondial și, din ce în ce mai vizibil, în perioada interbelică, până când legislația antievreiască le impune tăcerea. Născuți în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și în primii ani ai secolului XX, acești intelectuali își păstrează o puternică identitate evreiască, dar folosesc limba română pentru a-și scrie operele literare înainte, dar și după emanciparea obținută în 1923. Cercetarea se concentrează asupra opțiunilor identitare specifice printr-o analiză a contextului socio-cultural și politic care determină și modelează discursul lor ulterior. Practic, analiza lămurește mecanismele care determină opțiunile culturale și identitare, urmând mai departe profilurile individuale cu caracteristicile lor specifice și, în final, strategiile de incluziune socio-intelectuală și integrare culturală pe care scriitorii le folosesc în noul context generat înainte și după emancipare și, mai ales, de crearea României Mari.

Camelia Crăciun (n. 1977, Onești, Bacău) este lector la secția de Studii Iudaice, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, unde predă cursuri de istoria evreilor din România, precum și de cultură și literatură idiș. A editat volumele Lumea evreiască în literatura română (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2014), De la „Dybuk” la „Lozul cel mare”. Antologie de teatru idiș (Hasefer, 2016), precum și seria de carte Biblioteca de Literatură Idișa Editurii Hasefer (patru titluri, începând din 2016). A colaborat la The YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe(2008) și este autoarea volumelor Traduceri în limba română din literatura clasică idiș (e-book, Editura Muzeului Literaturii Române, 2015) și 140 de ani de teatru idiș în România (Institutul Cultural Român, 2016).

Articol scris de Comunicat de presa | Joi, 04/04/2019 - 18:40
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa