Labirintul din Monte Negro

Octavian Soviany, autorul romanului susmentionat, este nascut in Brasov pe data de 23 aprilie 1954. Debuteaza cu versuri in 1983. Amintesc cateva volume de poezie: Ucenicia batranului alchimist (Dacia, 1983), Cartea lui Benedict (Vinea, 2002), Alte poeme de moda veche (Pontica, 2004), Scrisori din Arcadia (Paralela 45, 2005). Scriitorul se pune in valoare si prin creatia romanesca, romanul Textele de la Monte Negro de la editura Pontica, aparuta in 2003, ajunge reeditat in Arhivele de la Monte Negro la editura Cartea Romaneasca in 2012. Legat de acest prim roman este un al doilea, Viata lui Kostas Venetis (Cartea Romaneasca, 2011), opere care probabil vor alcatui o trilogie, domnul Octavian Soviany anuntand (daca milostivul Dumnezeu va avea destula bunavointa) o a treia parte, intitulata Nemtoaica.

As vrea sa procedez ca vestitul si onorabilul critic literar Dan C. Mihailescu; sa povestesc detasat actiunea, sa spun in linii mari ce se petrece in acest roman, Arhivele de la Monte Negro, iar apoi sa trag vesnica si fericita concluzie cum ca e o carte ce da bine in raftul bibliotecii personale. Din pacate, nu am o asemenea atitudine profesionista, nu detin aceasta tehnica; biblioteca mea e impartita in doua categorii (rafturi cu carti de citit o singura data si rafturi cu carti de recitit si de imprumutat celor mai buni prieteni). Ca un impatimit, ca un betiv al lecturii si al literaturii de buna prestanta, iau cartea lui Soviany din cea de-a doua parte a bibliotecii si va impartasesc cateva pareri, opinii, care ma arata convins ca tocmai in acea categorie trebuie sa asez romanul.

Nu poti vorbi despre o carte care ti-a placut fara sa vorbesti si despre tine (nu e la mijloc vreun fel de narcisism, pe cuvantul meu de onoare). M-am trezit intr-un labirint pe care trebuia sa-l parcurg legat la maini, la picioare, la ochi si la urechi. Cand ma opream, eram deja intr-o noua incapere necunoscuta; daca voiam sa ma urnesc din loc, ma departam de cele doua extremitati, ma pozitionam undeva la mijloc si nu aveam acces la nici una dintre ele. Firul narativ e despicat in doua voci masculine ce deapana la persoana intai, exceptie face o scena din curtea unui circ, cand se relateaza la persoana a treia relatia scurta (erotico-amicala) dintre Liuba mare (Robusta) si Liuba mica (o copila ce se afla sub protectia lui Dostoievski- nu scriitorul). Scena se petrece in vis, o instanta difuza pe toata lungimea romanului. Visul e labirintul, visul sunt unele dintre personaje, un vis suntem noi poate, cei care incercam sa deslusim ceva cand acolo ar putea fi doar mici fragmente din peisaje suprarealiste transpuse in personaje literare.

Octavian Soviany nu se recomanda elevilor, isi doreste sa fie citit de oameni obisnuiti cu descalcirea enigmelor. Nu a creat cea mai lunga zi din istoria literaturii, dar l-a aruncat pe lector intr-un Monte Negro alunecos, mocirlos, situat la intersectia istoriei cu mitul; un Monte Negro zidit din personaje, din umbre si stari efemere de vis. Conflictul romanului e centrat pe cautarea identitatii, Ulrich von Lichtenstein e confundat cu Luigi Lucheni sau Ulrich sufera de o boala psihica incat nu-si mai da seama cine este cu adevarat. Ambele variante par valabile. Un alt Ulrich von Lichtenstein, fiu de aristocrat inrudit cu Otto von Lichtenstein, onorat de marea ducesa Maria Antoaneta ce-i oferise in dar o sabie de parada, avandu-l bunic pe Karl von Lichtenstein ce fusese omul de incredere al printului Metternich inainte sa cada la Austerlitz, isi cauta tatal condus de un vizitiu in varsta intr-o trasura.

Am gasit mai multe role de film; sunt particele care se leaga si se dezleaga intre ele, dar pastrand o misterioasa coerenta. Un castel parasit, o ruina, o groapa comuna si o manastire, transee de pe campul de batalie, un oras populat de proletari, burghezi si soldati, circul, ospiciul, bordelurile, toate pastreaza lumea subterana scoasa la suprafata prin modelul abatiei de dedesubt unde viciile sunt la rang de virtuti si invers. Am revazut pe data momentele petrecute in apropierea lui Stendhal, a lui Hesse si a lui Mishima prin descrierea acelor situatii in care multimea corbilor hulpavi inconjurau si admonestau prada inca vie, acoperiti de masti, sub triumfala ipocrizie a credintei. Este o tema, un motiv, un simbol fara varsta, des uzitat in Franta revolutionara a lui 1789, a lui Voltaire, a lui Montesquieu, a lui Moliere. La Soviany nu-si pierde din originalitate, din autenticitate, trece dincolo de o realitate istorica si-i ramane propriu.

Ca tot veni vorba de film; actiunea se petrece in Monte Negro, inainte de Primul Razboi Mondial (nu am reusit, insa, sa-mi dau seama exact de perioada). In orice caz, e un sfarsit de secol XIX. Mi s-a parut ca autorul romanului a cazut intr-o greseala de anacronism: el vorbeste prin personajul sau despre film. Sunt de acord cu fotografia, sa spuna despre fotografiile gasite intr-o valiza, dar sunt sceptic in legatura cu filmul (trebuie sa ma mai documentez, sa citesc si celalalt roman, Viata lui Kostas Venetis, ca sa pot incadra cu precizie un interval). La finalul romanului prezentat am dat in text peste o nota despre Luigi Lucheni care o asasineaza in 1898, la Geneva, pe imparateasa Austriei si regina Ungariei, Elisabeta. Acest Luigi este luat drept unul dintre personajele-narator, ce pare ca ar suferi de schizofrenie. E posibil ca intre timp sa fi aparut si filmul.

Muzica nu lipseste de pe fundal, Marsul Radetzky e invocat obsesiv, Nastenka izbucneste si ea intr-un moment critic cu o interpretare a unei piese necunoscute, iar la final se pomeneste de Valsul magarilor. Muzica e spectacol, e circ, e carnaval, e incantatie sau o arta prin care obiectul e perceput si legat direct de suflet. In nici un caz nu e accidentala prezenta muzicii printre randurile lui Soviany, astfel ele curg, ajunge sa completeze cu succes spiritul operei sale.

La final mai adaug ca a fost tradus in franceza, engleza, spaniola, germana, italiana, maghiara, polona, slovena si bulgara. In toate aceste limbi s-au descoperit capitolele ce sunt dedicate personajelor, nu multe la numar: Cheia Visurilor, Fratele-Staret, Maria-Christina, Nastenka, Liuba, Robusta, Doamna von Klausus. Presupun ca a fost facuta cu un scop aranjarea capitolelor si denumirea lor in acest fel, ramane sa ma mai gandesc care ar fi el, posibil lasand la vedere o cheie de interpretare.

Concluzie: m-am cam ratacit, oare pe unde se iese din Monte Negro?