La Pastele criticilor literari!

Discutia cu Dan Lungu, zic eu, a fost un castig, cel putin pentru public. Am fost placut surprins de omul din spatele paginilor (pe care, din pacate, nu le-am citit; dar voi recupera pierderea, tocmai datorita bunavointei si a puterii sale de convingere indirecta). La un moment dat s-a pomenit despre promovarea literaturii contemporane, a autorilor romani, in scoala. Deosebit de interesanta mi s-a parut afirmatia domnului Dan Lungu: manualele scolare si, in general, profesorii de limba romana au o atitudine de repulsie fata de autorii de astazi si prefera modul academic de raportare asupra literaturii autohtone. Manualele scolare, fiind concepute de profesorii universitari, au un aparat critic elitist, care in cele din urma ajunge sa fie opac la ceea ce se petrece in cotidianul literar actual. Este opac in sensul in care valideaza niste valori proprii, la un nivel ridicat, prin propunerea programelor scolare; aceasta tendinta ii impiedica pe tineri sa vada interes in lectura, in literatura.

Poeti sunt Mihai Eminescu, Ion Barbu, Nichita Stanescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Arghezi si cam atat, daca imi amintesc de autorii din manualele si cerintele de la BAC. Incovenientele rezulta din faptul ca generatiile sunt diferite, la fel ca valorile (iar profesorii ar trebui sa fie pedagogi, indrumatori, ghizi, nu inoculatori, nu cei care-ti impun drumul de aur al maretei literaturi romanesti); de aceea tinerii trebuie stimulati cu literatura de azi si cu tipul scrierii actuale. Manualele scolare trebuie sa cuprinda tot fenomenul literar, nu doar o parte a istoriei sale. Marele, eminentul, stralucitul, magnificul nostru poet national, international, genialul Mihai Eminescu (pentru care, personal, am avut de tocit, musai pe de rost, 11 pagini A4 de comentariu, oferit de gratioasa si adorabila mea profesoara de limba romana din liceu) nu cade in desuetudine pentru ca a murit sarmanul de mai bine de un secol, ci pentru ca este bagat pe gat cu de-a sila intr-o forma alterata, interbelico-socialista, cu care nu mai poate rezona nimeni, decat mintile spalacite.

O alta remarca a domnului Dan Lungu e aceea ca nu exista critici literari independenti, care sa se ocupe doar de critica literara. E o afirmatie cam tare, totusi; mai degraba nu exista critici literari specializati, care sa se ocupe doar de critica literara. Dar dumnealui, in acelasi timp, vorbeste de meseria scriitorului ca nefiind sustenabila. Adica a scrie este, aici, in Romania, nu un hobby, ci o pasiune. Nu exista meseria de scriitor pentru ca nu poti trai din scris (exista si exceptii, admite Dan Lungu). In cazul acesta, nici scriitorii nu sunt specializati (nu fac o facultate ca sa devine scriitori si nici nu se ocupa doar de scris literatura), cum n-ar trebui sa li se impuna nici criticilor specializarea. Rezulta ca toti cei care-si dau cu parerea on-line, despre o carte sau alta, ar putea fi numiti critici, fara sa aiba o patalama la indemana. Bine, dar daca scriitorul nu poate trai din scris, atunci criticul nu e in aceeasi situatie? Algoritmul meu e simplu: n-ai meserie de scriitor, atunci n-o poti avea nici pe cea de critic literar (care sa fie independent, asa ca-n tarile civilizate). De aceea profesorii universitari, ori alti oameni cu diferite meserii (din urma carora au un salariu decent si pot trai de pe urma acestuia) sunt de multe ori si scriitori, iar acolo unde gasesti doar scriitorul si atat – atunci, pe buna dreptate, poti sa spui ca e sarit de pe fix (in Romania!).

Dar sa revin la scriitorul care se bucura de pasiunea lui pentru care nu are nici o pretentie. Scriitorul, in Romania, e constient ca nu poate trai din scris, isi publica (la debut si nu numai) cartile pe banii lui (cazul lui Dan Lungu cu editura Utopos, dupa spusele sale). Cu toate ca avem o serie importanta (ca numar) de scriitori romani, putini dintre ei sunt renumiti si-n afara granitelor, de unde-si primesc pentru noi/localnicii deviza de scriitor autorizat. Culmea e ca la fiecare lansare de carte, toti scriitorii sunt autentici, marcanti, originali, nemaiintalniti prin stil sau tematica, esti naucit de verva criticului sau criticilor de rezerva care dau pe dinafara de incantarea noii aparitii. Pun si eu o intrebare: cat de critic mai este “criticul literar”, care din pudicitate, dintr-o netarmurita prietenie sau omenie, pus in fata unei “opere colosale”, pastreaza tacerea (in cel mai bun caz) si incearca sa nu deranjeze pe nimeni? Este el critic sau miel (in asteptarea Sfintelor Sarbatori Pascale)? Avand in vedere ca nu trebuie sa se puna rau cu ceilalti colegi, va fi si el un critic de breasla.

Evident, problema criticilor literari e doar o frustrare personala. Si ca tot veni vorba de situatia internationala a literaturii noastre, Dan Lungu a vorbit si despre traduceri. Intr-adevar, e o poveste demult cunoscuta: traducerea este o copie a operei originale, o interpretare chiar. Insa printr-o colaborare a autorului cu traducatorul, lucrurile pot fi rezolvate pe cat de mult posibil. Nu exista traducere perfecta, ci perfectibila. Dar, ca sa spui ca din vina traducatorilor, scriitorii romani pierd teren in cursa si competitia straina, deja e vorba de exagerare, banuiesc.

Au mai fost lucruri minunate spuse la intalnirea cu scriitorul si sociologul Dan Lungu, dar ma tem ca nu mai am loc de povestit si ca v-as plictisi. A patit-o chiar la intalnirea cu Dan Lungu, un batranel, surd de-o ureche, ca-l tot intreba mereu ce-a spus, si patimas de-o limbarnita agasanta. Nici cu bunul simt n-a stat prea bine, domnul voia sa ne citeasca din ultimele sale aparitii… adica s-ar spune ca-i facea concurenta lui Dan Lungu, desi intalnirea special se numea La ceai cu Dan Lungu, adica el e cel care ne impartaseste din experienta lui cu pasiunea ce o are pentru scris. En fin, lumea e colorata, ca ouale de Paste!