- 3711
„Nu am cunoscut cu adevarat in Tokyo (si nici in Occident) alta societate decat cea a curtezanelor”, spunea scriitorul japonez Nagai Kafu; pare deci logic ca romanul Komayo. Povestea unei gheise (aparut la editura Humanitas) sa fie construit pe baza cunostintelor (si experientelor) autorului despre cartierele de placeri, printre gheise, actori si prostituate.
Suntem purtati in spatiu si timp, in Japonia inceputului secolului al XX-lea, intr-o lume straina noua, dar despre care Kafu ne vorbeste intr-un mod clar, simplu (uneori mult prea simplu). Nu este doar povestea lui Komayo, femeia care se intoarce la meseria candva abandonata; este povestea mai multor gheise care interactioneaza (sau nu) cu protagonista, dar care – cu putine exceptii - sunt doar schitate. Nu avem multe ocazii sa vedem daca modul in care le descrie naratorul reflecta in totalitate caracterele lor.
Ceea ce putem observa este faptul ca barbatii (in special Yoshioka si Segawa) isi ascund mereu adevaratele intentii fata de Komayo; jocul cu perspectivele narative ofera cititorilor posibilitatea sa inteleaga motivatiile din spatele actiunilor, sa vada ce simt si ce gandesc personajele fara a exista restrictia unui singur punct de vedere. In acelasi timp, ajungem la concluzia ca nici un personaj nu este in totalitate credibil.
Udekurabe (Competitia) este titlul original al romanului; in engleza a fost tradus ca Rivalry...si pe buna dreptate. Indiferent daca e vorba de iubire, sex sau statut social, fiecare tema sta sub semnul rivalitatii (intre gheise, actori, oameni de afaceri). De asemenea, observam „competitia” dintre trecut si prezent (mai ales prin ochii lui Gozan si ai scriitorului Nanso Kurayama), dintre traditie si modernizarea dupa model occidental. Se incearca evidentierea frumusetii trecutului si se simte tonul melancolic ce reflecta atitudinea lui Kafu. Si totusi, oricat de interesanta ar fi ideea in sine, e mult prea putin dezvoltata si lasa impresia de superficial.
In functie de preferintele cititorilor, simplitatea romanului ii poate incanta sau ii poate deranja. Povestirea nu prezinta digresiuni inutile sau un limbaj incarcat de metafore, dar vroiam mai multa complexitate, mai mult simbolism si personaje care nu vor disparea repede din amintirile mele. Am inteles ca viata gheiselor nu e roz, ca uneori sunt (sau erau, nu stiu care e situatia in zilele noastre) vazute doar ca un pic mai mult decat prostituate, ca durerea si rusinea fac parte din viata lor de zi cu zi, ca dragostea e ceva frivol si nu ajuta la asigurarea unui viitor stabil. Nu trebuie sa cauti informatiile cu lupa... si poate n-ar fi chiar un minus daca nu ar duce la actiuni si reactii previzibile, care tind sa sfarme farmecul lecturii.
Finalul e brusc si destinele multor personaje raman necunoscute, dar putem sa ne imaginam ce ar putea urma pe baza informatiilor deja primite. Ritmul alert si stilul simplu fac din aceasta „poveste” o lectura usoara, potrivita pentru o zi de vacanta. Nici nu-ti dai seama cand termini de citit, dar asteptarile prea mari vor ramane neimplinite.