Jurnalul Jurnalului fericirii

Jurnalul fericirii a fost scris de Nicolaie Steinhardt intre anii 1969 si 1971, insa i-a fost confiscat de Securitate in ziua de 14 decembrie a anului 1972. Steinhardt rescrie din memorie jurnalul si primeste originalul dupa un memoriu in 1975. Copii ale celor doua variante au fost trimise mai multor prieteni printre care lui Virgil Ierunca si Monicai Lovinescu. Autorul s-a confesat acestora din urma sugerand ca ar dori sa imbine cele doua variante ale Jurnalului fericirii intr-una singura. Prima scriere a Jurnalului fericirii (cea care a fost confiscata in 1972) apare publicata la editura Dacia in 1991 si se demonstreaza autenticitatea primei variante prin compararea textului publicat cu fragmentele reproduse in “Notele de analiza” a Jurnalului existente intre documentele Dosarului de Urmarire Informativa a autorului, de la CNSAS, Cea de-a doua varianta scrisa din memorie dupa confiscarea primeia s-a ratacit in conditii misterioase dupa anul 1990. A fi sau a nu fi, asta-i intrebarea la care noi (cititorii) speram sa se raspunda cu a fi.

In arhivele Manastirii “Sf. Ana” de la Rohia s-a gasit in vara lui 2002 o dactilograma incompleta a lui Nicolaie Steinhardt a Jurnalului fericirii, dactilograma care difera de editia aparuta in 1991. Ramane sa se afle daca ceea ce s-a gasit este intr-adevar a doua sau poate cea de-a treia incercare a monahului.

Varianta inedita a Jurnalului fericirii de la Editura Polirom este trecerea in tipar a dactilogramei descoperita in 2002 la Rohia. Ingrijirea editiei, compararea variantelor, notele, addenda si indicele sunt realizate de George Ardeleanu. Diferentele dintre editia recenta editurii Polirom si celelalte aparitii constau in o alta ordonare a blocurilor textuale (a ceea ce, in terminologia engleza privind structura si stilistica jurnalelor, poarta numele de entry/entries), o alta redactare, o alta formulare, o rescriere a pasajelor comune ori comparabile, dislocarea unor fragmente compacte din prima varianta si repozitionarea lor si prezenta unor fragmente inexistente in prima varianta.

Nicolaie Steinhardt a fost coleg la liceul Spiru Haret din Bucuresti cu Constantin Noica si Mircea Eliade. Ii mentionez doar pe acestia pentru ca in acest trio am cunoscut o alta dimensiune a adolescentei in liceu. Am inceput cu Romanul adolescentului miop, apoi Jurnalul fericirii si in cele din urma Jurnalul filosofic al lui Noica si evocarea sa in Jurnalul de la Paltinis. Sunt trei autori de care ma simt legat pentru ca mi-au oferit o alternativa. Desigur Nicolaie Steinhardt si ceilalti au o importanta mult mai mare in cultura romana si pot afirma asta fara sa fiu subiectiv. Jurnalul fericirii este cartea care nu te face neaparat fericit, ci iti spune ca esti liber oricand, in orice imprejurare si ca astfel exista sansa sa fii poate si fericit, prin libertatea pe care ti-o da Adevarul.