Intelectualii si capcanele istoriei

Fac parte dintr-o generatie care a prins manualele de istorie comuniste, apoi cele din perioada confuza (inclusiv la nivel ideologic) post-decembrista. Imi hraneam setea de povesti cu tot ce-mi cadea in mana: de la Cutezatorii la revistele pe care le gaseam in podul bunicului sau Povestiri istorice a lui Dumitru Almas, adevarate fabrici de mituri. Transformata apoi in sete de informatie istorica, am imbogatit biblioteca parinteasca cu volume cumparate din anticariate: evident, cele mai multe dintre ele prezentau doar punctele de vedere care avantajau ideologic sistemul care facuse posibila aparitia lor. Drept consecinta, se intampla des ca atunci cand un coleg de generatie intra intr-un schimb de idei pe marginea rolului Romaniei intr-o istorie europeana, de exemplu, sa constate ca opiniile celorlati, perspectiva lor este (mult) diferita.

De aceea, indiferent de vocile care contesta anumite fapte prezentate de Lucian Boia sau chiar stilul in care isi scrie cartile, demersul sau demitizator era nu doar necesar, ci chiar vital pentru o obiectivizare a istoriei. Iar intoarcerea obsesiva, idealizarea societatii romanesti din perioada interbelica si promovarea ei ca un model nu doar demn de urmat, dar la care vom putea cu greu ajunge a fost probabil un excelent pretext pentru o incursiune documentata inclusiv din arhive nepublicate. Dupa cum autorul tine sa mentioneaze in Introducere, "abordarea problematicii e atat structurala, cat si narativa, dar fiind ca intereseaza in egala masura categoriile si indivizii: reconstituirile globale se intalnesc si se completeaza cu detaliile de viata."

Sunt acoperite cele mai zbuciumate doua decenii ale secolului XX: de la democratie pana la regimul autoritar al lui Carol al II-lea, dar atat de benefic pentru cultura, scurtul triumf al legionarismului, regimul lui Antonescu, sfarsitul razboilui si instaurarea primului guvern comunist, condus de Petru Groza. Zbuciumul intelectualilor este prezentat de cele mai multe ori detasat, rece, uneori punctat cu mici ironii, rezultand o carte care se citeste pe nerasuflate. Ca fapt divers, legat de asteptarile ca intelectualii sa-si asume in momentele grele responsabilitatea de a scoate tara din impas, guvernul Goga, cel mai intelectual din istoria Romaniei ("o echipa de universitari, prezidata de un poet!"), un guvern cu sase academicieni, a esuat lamentabil sfarsind prin a fi discreditat de istorie.

Exista numeroase puncte de vedere asupra cartii, marea majoritate elogioase, dar si unele critice, cum ar fi cel al lui Costi Rogozanu care il acuza pe Lucian Boia de reductionism si alaturarea, mai mult sau mai putin justificata, a unor figuri sub aceeasi umbrela. Fara doar si poate insa, meritul cel mai mare al lucrarii este, asa cum remarca Marius Chivu in recenzia sa din Dilema Veche, ca recreeaza o atmosfera, contextualizeaza pozitii si explica diferentele intre cum intelegem azi nationalismul si democratia si cum se raporta la acesti termeni societatea vremurilor. Sunt astfel redate temele dezbaterilor si conflictelor care au polarizat inclusiv intelectualii: confruntarea dintre generatii, modernizarea tarii, dictatura, antisemitismul, viata politica.

In loc de incheiere am sa va starnesc curiozitatea lecturii prin prezentarea unor amanunte legate de Iasi: intr-un corp universitar "foarte masculin si foarte romanesc", cel mai bine sta - din punct de vedere al prezentelor feminine - Universitatea din Iasi, cu doua profesoare (Vera Myller si Elena Puscariu) si o conferentiara (Ruxandra Rascanu). Iar ca optiuni politice ale universitarilor, "nu numai ca iesenii sunt in numar mare taranisti, dar cei care sunt se situeaza in genere spre stanga partidului. E microclimatul specific Iasului, prin traditia lui C. Stere, a poporanismului, a Vietii romanesti."