Inceputurile literaturii romane

Autorul ofera un punct de vedere despre lucrarile lui Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir si Ion Budai-Deleanu. Sunt nume cu care ne intalnim prin liceu (la orele de limba romana sau de istorie); pot deveni si un adevarat cosmar (sau o placere, in functie de afinitati) pentru studentii (si profesorii) care analizeaza textele din diferite perspective. In loc sa complice si mai mult lucrurile si sa-ti dea senzatia ca te pierzi in detalii, cartea vine sa analizeze intr-un mod accesibil si uneori cu note ironice textele ce alcatuiesc asa-numita „literatura veche”. Sintagma aleasa de Constantin Pricop este „literatura a inceputurilor” (forma de plural intarind ideea ca este imposibil de marcat o singura perioada de timp ca fiind momentul nasterii literaturii romane).

Cronicile moldovenesti nu sunt considerate literatura de unii cercetatori, fiind luata in considerare doar valoarea lor de document istoric. Nu trebuie trecut insa cu vederea faptul ca ele reprezinta primele texte narative din cultura noastra; chiar daca intentia autorilor nu a fost una literara, efectul este estetic. Odata cu cei trei cronicari, istoria capata forma de naratiune; nu mai e vorba de o simpla insiruire complet obiectiva de evenimente. Cronicile contin „o viziune”, un „instinct al constructiei, al expresiei, al interogarii sensurilor majore ale existentei” (p 36). Reprezinta o prima traditie a narativitatii romane autentice. In continuarea acestora este analizat poemul Viata lumii al lui Miron Costin, scotandu-se in evidenta cat de putin este citit, dar si cliseele des folosite, care dau de gol lipsa lecturii.

Istoria ieroglifica si Tiganiada sunt doua texte care au in comun un destin mai neobisnuit: primul a fost scris in 1705, dar publicat abia in 1883; Tiganiada a fost si ea publicata abia la un secol dupa ce a fost scrisa. Practic ele nu au existat pentru public in acest interval de timp; trebuie avut in vedere faptul ca un text devine literatura in momentul in care e citit... or in aceasta privinta literatura romana nu a avut parte de o evolutie normala. Sunt scrieri de factura baroca si putem doar sa ne inchipuim cat de diferit ar fi aratat literatura noastra daca textele ar fi aparut la momentul potrivit. Ar fi fost mai mult decat o sansa pierduta a literaturii.

Deci cu ce ramanem in momentul in care terminam de citit cartea lui Constantin Pricop? Cu dorinta de a rasfoi lucrarile mentionate? Poate, poate nu; depinde daca fragmentele oferite ca exemplu ne starnesc suficient de mult curiozitatea. Ne sunt oferite in schimb instrumente utile in interpretarea critica a unui text (din literatura romana sau cea universala, nu e nevoie sa ne limitam doar la literatura inceputurilor); suntem indemnati sa evitam cliseele, ni se atrage atentia asupra derizoriului canoanelor si a arbitrarietatii segmentarilor temporale (cum s-ar schimba viziunea asupra trecutului daca insiruirea anilor ar incepe din anul 33? A se vedea raspunsul dat de autor). Cred totusi ca cea mai importanta idee e ca in lectura unui text este necesar sa fie imbinata sensibilitatea cititorului modern si viziunea stiintifica, fara a fi scapat din vedere contextul in care respectiva lucrare a fost creata.