Hobbitul cersetor de cafea

Scriitorul Emil Brumaru s-a nascut in luna decembrie a anului 1938, in localitatea Bahmutea (Basarabia), a absolvit facultatea de Medicina din Iasi si a debutat in anul 1970 cu volumul Versuri.  A fost medic in localitatea Dolhasca, iar din 1975 se dedica literaturii in totalitate. Are la activ premii printre care cel National de Poezie "Mihai Eminescu"(2001) si cel acordat de revista Observator Cultural(2011).

In Cersetorul de cafea, al treilea volum al lui Emil Brumaru din seria de autor de la editura Polirom, gasim o mie una epistole (e un numar simbolic, nu le-am numarat) sau putem spune ca ii aflam “jurnalul” poetului. Scrisorile scrise sunt datate incepand cu anii 1968 si ajung pana in 1980, iar despre cele nedatate se presupune ca ar apartine unei perioade din acest interval. Nu exista un singur destinatar, insa avem elemente unice care au dat curs acestor scrieri: prietenia dintre corespondenti, preocuparea intr-un domeniu comun si anume literatura. Printre destinatari se inscriu Lucian Raicu, Leonid Dimov, Serban Foarta, Radu Petrescu, Alex Stefanescu, Florin Mugur si Ilie Constantin.

Epistolele sunt din vremuri de demult apuse forme prin care scrisul are un caracter personal, sunt un schimb reciproc dintre doi oameni conectati intr-o anumita intimitate. De la renumitele scrisori ale lui Seneca, Cicero, Tristele lui Ovidiu, persanele lui Montesquieu, scrisorile lui Kafka sau eroticele lui James Joyce, scrisorile lui Noica in cautarea celor nouasprezece genii ale Romaniei ori scrisorile lui Emil Cioran trimise rudelor din tara, modelul epistolar a fost urmat de autori consacrati din toate timpurile. Emil Brumaru, intr-una din scrisori, spune ca prin acestea el va da seama in fata lui Dumnezeu, va arata cu ce s-a ocupat printre muritori si pentru ce trebuie judecat. Este o explicatie menita sa aduca zambetul pe buze, sa privim cu ingaduinta si apoi poate sa incercam sa ne gandim la ce vrea sa insemne aceasta. Emil Brumaru este un scriitor, iar scrisul (opera) este cea care il certifica. Iata, in Cersetorul de cafea, ne sunt lasate ca prin testament, noua, celor de pe urma, mostenitorii sai, averile sale, creatia sa.

Sunt o sumedenie de aspecte ce suscita interes si discutii, cartea captiveaza, este vorba, desigur, despre viata autorului, despre ceea ce surprinde el: nevoi, probleme cu care se confrunta zilnic, bucurii (mari si mici), discutii cu “genialii” care l-au inconjurat (Nichita Stanescu si Mihai Ursachi), ganduri care l-au framantat etc. Descoperim in Cersetorul de cafea o atitudine, o atitudine etica si apoi estetica, artistica, poetica (sau invers). Emil Brumaru face o distinctie, o separatie intre etica si estetica, iar dupa umila mea parere o face bine. Mi-au atras atentia multe pasaje, desi este o carte voluminoasa (ma refer aici la numarul de pagini) am parcurs-o pe nerasuflate: este savuroasa. Emil Brumaru nu are doar profesia de scriitor, domnia sa are dubla specializare, fiind si cititor. Avand o diploma de medicinist, este indreptatit sa ne vorbeasca de “lecturi pansament” [p.72]. Sau scrie despre curentul literar pe care-l reprezinta si arata cum au invadat ei lumea: “oniricii vin cu trenul plin de morcovi” [p. 214], iar limbajul folosit este indreptat catre ori “pentru demitizarea cuvintelor tabu” [p.263].

Afectat de lipsa de observatie a criticilor sai, Emil Brumaru se justifica: “Ma afecteaza destul de serios parerea lui Preda despre mine. Deci el nu vede din tot ce am scris decat dovlecei! Dar, sint sigur, nici nu m-a citit, repeta niste pareri auzite. Poetul M.U. are aceeasi parere. Nu e uimitor ca oamenii te judeca dupa cuvintele si nu dupa spiritul cartilor? Si apoi, are chiar atat de mare importanta despre ce scrii? Eu cred ca mai mult conteaza cum scrii. Si sint trist ca un mare scriitor ma considera, peiorativ, cintaret al dovleceilor, cind eu sint al lenei, al puritatii, al delicatetii etc” [p.439]

Nu pot sa-mi ascund sentimentele de admiratie fata de opera lui Emil Brumaru, ba chiar imi place si felul sau de a fi, de a trai poezia, de a se interioriza in lectura si de a iesi din ea alaturi de personajele fictive. Nastasia Filipovna, Grusenka, madame Bovary sunt cateva dintre damele care pasesc peste pragul buticului cu Emil Brumaru la tejghea, pentru a-si cumpara ba o dantela, ba o palarie, ori poate niste manusi fine de matase, lungi, de mers la teatru. Nu ma mira deloc faptul ca dupa ce a avut atatea intrevederi cu personajul dostoievskian, Nastasia, Brumaru scrie despre ea ca e pe invers. Fireste ca Emil Brumaru e unul din apropiatii ei, ca o cunoaste in cele mai subtile detalii.