„Himera literaturii mi-a daruit o permanenta iscodire a sinelui si a lumii”

AltIasi: Spuneati intr-un interviu recent ca vi se pare puerila atitudinea „mindru ca sint roman”. De ce credeti ca tot revine la diferite intervale moda asta nationalist-protocronista?

Norman Manea: Pot intelege aceasta mindrie cind este autentica si responsabila, cum o inteleg oriunde s-ar produce, angajata in a contribui la propasirea Patriei oricui, ca ar fi francez sau australian sau congolez sau indian sau albanez sau eschimos. Nu prea gust insa manipularea politica si electorala acestui sentiment, transformat in slogan de partid, pentru toti pestisorii electorali care trebuie manipulati sa lunece pe jgheabul spre bazinul de vot.  Acestora ar trebui sa li se citeaca, in prealabil, discursurile lui Catavencu, Tipatescu, Farfuridi si compania, din mereu tinara comedia nationala.

AltIasi: Sint multi intelectuali romani apropiati polilor de putere politica din tara. Credeti ca ar fi acestia mai credibili daca ar reusi sa se situeze mai departe de putere?

Norman Manea: Intelectualii nu sint nici zei, nici sfinti, nici profeti, ei au dreaptul la eroare ca orice alt semen din specia noastra imperfecta. Ceea ce li se poate cere, insa, si lor, ca si altora, este sa recunoasca atunci cind au gresit si chiar sa-si analizeze gresala si premizele ei. Tocmai ceea ce se intimpla extrem de rar acolo unde asemenea buna purtare este tabu.

AltIasi: „Dupa ce utopia sionista si cea comunista s-au prabusit, mi-am gasit o alta utopie, cum o numesc eu, himera literaturii”, spuneati acum doi ani intr-un interviu. Cum a functionat utopia asta pentru dumneavoastra?

Norman Manea: A functionat ca orice aspiratie pentu care nu raspundeam decit fata de mine insumi si care depindea doar de mine insumi. M-a pagubit de multe bucurii ale vietii si mi-a oferit altele, m-a obsedat si asuprit si, uneori, chiar exaltat, mi-a daruit un chin durabil si dorit, lungi gestatii si scurte iluminari, o permanenta iscodire a sinelui si a lumii.
  
AltIasi: „Casa mea e limba romana, domiciliul e in America – cel mai bun hotel”. Cum e sa traiti intr-o limba?

Norman Manea: Printr-o identificare a eului cu limba, a vietii cu reflexia ei in limbajul gindurilor vibrind cu acelasi tumult al uimirii, solitudinii, melancoliei, jubilatiei, spaimei si ingindurarii, o translare simultana, operativa a exteriorului in interioritatea activa si stimulatoare. 

AltIasi: Foarte multa lume va intreaba daca nu aveti de gind sa va intoarceti de tot in Romania, insa, daca e sa judecam dupa afirmatia de mai sus, se poate spune ca, intr-un fel, n-ati parasit-o niciodata in intregime?

Norman Manea: Nu, n-am parasit-o cu totul, dar s-au deshis, intre timp si intre spatii, ferestre spre alte locuiri lingvistice si nu numai, incit casa mobila a interioritatii mele este acum un hybrid, in care trecutul si prezentul convietuiesc nu totdeauna pasnic, dar benefic.

AltIasi: Ati spus ca ati plecat din Romania „pentru ca e prea interesanta”, in cautarea unui loc plicticos, „unde sa stiu exact cu cine stau de vorba”. N-a stirnit si mai tare locul plicticos, cel putin la inceput, furtunile interioare?

Norman Manea: N-am dus lipsa in Romania de furtuni interioare si exterioare, unele cu urmari necicatrizate. Uraganul exilului a adus si zguduiri traumatice, dar si o alta zare, de alta anvergura si calitate iar necunoscutul n-a fost mereu plicticos.