Filosofie si cancan

In liceu, am avut un profesor de logica, Marcu Minel, care in timpul fiecarei ore, cand preda, scria pe tabla o multime de titluri de carti si autori. Intr-una din ultimele noastre intalniri ne-a prezentat cele doua volume ale lui Thomas Cathcart si Daniel Klein, cel despre care voi scrie aici e Platon si ornitorincul intra intr-un bar… mic tratat de filosdotica.

Citatul de inceput, motto-ul, e amuzant si totusi are numeroase subintelesuri: “In amintirea bunicului nostru filosofic, Groucho Marx, care a rezumat sugestiv esenta ideologiei la care aderam, cand a spus: «Astea sunt principiile mele; daca nu-ti plac, am si altele.»” Care este esenta ideologiei? Aceea de a seduce, de a se face placuta (utopica aproape), de a-ti servi anumitor nevoi. Ideologia, in al doilea rand, e aceea a unui public care o cere indeosebi, nu numai a oratorului. Oratorul se ghideaza in functie de public si-l mangaie pe crestet, incercand sa-si dea seama ce ar vrea acesta sa auda. Ideologul e cel care trece cu usurinta peste principiile date ca sa mentina sistemul in continuare. Daca s-a dovedit ineficienta comunismului, atunci el a fost prost aplicat, prost inteles; daca nu a dat roade, inseamna ca a fost sabotat de clasa burgheza (deci hai sa le mai scurtam din capete). In ideologia crestina, la fel ca-n oricare alta, se petrece intocmai: spune-mi cu ce vrei sa te incant ca sa stiu cu ce sa te manipulez!

Dar cine este renumitul ganditor Groucho Marx de spune asa lucruri intelepte? Sincer, n-am auzit de el, nici la facultate nu l-am studiat, ori prin liceu. La un click distanta de Wikipedia sta scris ca a fost un american cu simtul umorului, care a lucrat prin televiziune si a avut chiar succes. A fost un star. Se intampla sa fie prin secolul trecut (2 oct.1890 – 19 aug. 1977). Notorietatea lui se trage din usurinta cu care dadea replici scurte, spirituale, pline de umor.

Observam dar, ca cei doi autori ai volumului de fata, nu si-au ales citatul la intamplare, ci consemneaza o traditie deja. Cine sunt acesti doi autori? Sunt colegi de liceu, apoi de facultate, unul (Thomas Cathcart) manager al unui camin pentru persoane infestate cu HIV, iar Daniel Klein “scenarist pentru emisiuni umoristice si concursuri televizate” (scrie chiar pe prima pagina). Acesti doi prieteni buni cred ca au inventat un nou domeniu filosofic – filosdotica – in care toate esecurile de gandire ale filosofilor pot fi explicate prin anecdote in cel mai simplu fel. Anecdote care de fapt sunt bancuri, bancuri ca oricare altele, ce pot fi gasite pe Google la orice ora. Farmecul cartii e ca au o explicatie (la fel de hazlie, “filosofica”) pentru fiecare dintre acestea; functioneaza o logica a asemanarii sau a analogiei.

Credeti ca se poate filosofa in maniera burlesca, absurda, comica? Daca da, atunci poate nu aveti o perspectiva clara asupra filosofiei. Glumele, in discursul filosofic, sunt totdeauna intre paranteze, nicidecum nu inglobeaza un intreg. Modul acesta de a aborda anumite probleme nu a fost inventat de prietenii autori americani, el s-a dezvoltat (tot de la grecii antici) mai intai in retorica, in sofistica, iar modernitatea le-a preluat cu usurinta, fiind ajutata si de noile mijloace tehnice (tipar, radio, televiziune, cinematograf etc). Mai dau un exemplu amuzant in care se incearca o analogie cu sistemul de gandire antic al teoriei cosmologice: “(Dimitri): Daca Atlas sustine Pamantul, cine-l sustine pe Atlas? (Tasso): Atlas sta pe carapacea unei testoase. (Dimitri): Si testoasa pe ce sta? (Tasso): Pe alta testoasa. (Dimitri): Si testoasa asta pe ce sta? (Tasso): Dragul meu Dimitri, sunt numai testoase pana jos!” [p.7]

Volumul a aparut pe piata, tiparit, in anul 2007, desi a fost refuzat de nu mai putin de 40 de edituri. A devenit bestseller international la scurta vreme, fiind tradus in 20 de limbi. Iata de ce ar trebui sa ne gandim, mai serios decat de obicei: ce anume este un bestseller? Bestseller (ori “cel mai bine vandut”) - ne delectam in primul rand cu o valoare economica, iar apoi cu una culturala, in sensul ca este un obiect purtator de valoare. Ceea ce il face “cumparabil” e ca imbina doua categorii de cititori (cei specializati si cei care nu sunt familiari cu domeniul filosofiei) si obtine o sfera larga a publicului tinta. Unii vor fi dezamagiti (putini la numar), ceilalti vor fi amuzati si-si vor spune in sinea lor ca filosofia e o chestie extraterestra, de care se ocupa oameni ciudati, si uite cat de banala si inutila poate fi, daca se face si prin bancuri. Bancurile, care de fapt sunt “intelepciunea” poporului, a multimii ignorante, a turmei.Un exemplu de astfel de om e Marinarul, totdeauna are cate un banc de povata si la sfarsit trage concluzia: ha, ha, ha (e doar o tipologie a felului de om, de a fi, nu ma intereseaza si nici nu fac trimitere la vreun alt aspect)! 

Autorii pleaca de la inceput de la o premisa gresita: “filosofia si anecdotele au izvorat dintr-un impuls identic – acela de a ne buimaci modul in care percepem lucrurile, de a intoarce lumea cu susul in jos si a scoate la lumina adevarurile ascunse, adesea stanjenitoare, despre viata. Ceea ce un filosof numeste o revelatie pentru un glumet e doar o poanta.” [p.8] Filosofii nu au revelatii, revelatiile si pentru ei sunt poante. De unde a izvorat filosofia ne spun altii mai competenti, dar nu ca sa ne buimaceasca, in nici un caz asta! Restul e cancan.