FILIT: Simona Sora si Marin Malaicu-Hondrari

Casa Bals nici ca putea fi mai plina si insisi elevii sperau la un spatiu chiar mai generos de atat. Dincolo de reticenta de rigoare a celui care se confrunta cu o doza aproape mult prea serioasa de entuziasm, i-am gasit pe acesti copii primind literatura fara jene, fara gravitate si fara emotii, discutand-o ca pe un mod de viata si, trebuie sa subliniez, nu mic a fost meritul invitatilor.

Gandita ca un eveniment menit sa centreze atentia pe nevoia de a intelege lectura ca pe o practica diametral opusa oricarei tendinte autiste, intalnirea cu Simona Sora si Marin Malaicu-Hondraria a debutat cu o scurta introducere a coordonatoarei revistei Alecart, Nicoleta Munteanu, care, realizand nevoia urgenta de a-i obisnui pe elevi sa se lase antrenati de actul cultural, a angajat in discutie doua eleve ale Colegiului National, care au facut cate o mini-recenzie avandu-i in centru pe cei doi invitati.

Roxana a fost prima si a fost nonsalanta. A vorbit despre Seinfeld si sora lui Nabokov, volumul de eseuri al Simonei Sora, si a tinut sa sublinieze ca autoarea „reuseste sa-l faca pe cititor sa fie foarte aproape de literatura” si, mai mult, sa il determine „sa mearga mai departe de text”.

A fost apoi randul Andrei, care, luand la rost volumul Apropierea al lui Marin Malaicu-Hondrari, si-a justificat interesul pentru „potentialul cinematografic al cartii”, adaugand ca dincolo de experienta de lectura in sine, romanul a reusit sa intervina chiar si in propria ei realitate. Spera sa se indragosteasca de un poet, zice ea. Pana atunci, insa, e cu siguranta indragostita de literatura, ceea ce nu e deloc putin. Si, oricum, a avertizat-o plin de umor Marin Malaicu-Hondrari,”nu exista fiinta mai plictisitoare decat scriitorul, poetul in special. E singura profesie in care sa fii lenes”.

Dupa aceste momente scurte, dar atat de bine plasate pentru a oferi publicului o oarecare orientare in scriitura invitatilor, Nicoleta Munteanu a accentuat scopul intalnirii, si anume acela de a demonstra ca literatura nu e nimic altceva decat echivalentul „autenticitatii trairilor” si ca pentru a ajunge la acest stadiu de onestitate, curajul de a aborda un autor este esential. Iar aceasta nu pentru ca scriitorul ar detine un raspuns-cheie unic si intotdeauna valabil, ci doar pentru ca opera nu e nimic altceva decat o forma de comunicare cu publicul. Si, trebuie sa stiti, publicului de la Casa Bals i-a fost extrem de usor sa prinda aceasta frumoasa nuanta.

Imediat dupa ce cei doi invitati au lecturat cate un pasaj din cartile lor, elevii au fost deschisi si curiosi si i-au provocat atat pe Simona Sora, cat si pe Marin Malaicu-Hondrari la discutii de-a dreptul productive si vizand nu doar propriile lor texte, dar mai ales subiecte majore ale lumii literare.

Intrebata, in ceea ce priveste colectia de eseuri Seinfeld si sora lui Nabokov, daca nu cumva si-a asumat riscul de a atrage un public neprietenos propunand „o carte despre carti”, Simona Sora a explicat ca selectia textelor a fost facuta in baza unui parteneriat fictiv cu cititorii care o urmaresc mai ales online, pe site-ul revistei Dilema veche.

Mutand apoi atentia la Marin Malaicu-Hondrari, s-a ridicat problema intertextualitatii si a mentoratului literar. Mentionandu-se numele lui Roberto Bolano si al lui Julio Cortazar, discutia s-a concentrat pe ideea de adevar in forma sa fictionala. „Nesinceritatea pe care trebuie sa o invete orice scriitor” nu e decat o forma de autoaparare, un mijloc de a bloca influenta exagerata a altui autor. „E bine sa fii influentat mai ales prin atmosfera, pe care poti sa o duci mai departe. Dar trebuie sa stii sa te pazesti.”

Simona Sora a simtit mersul discutiei si a adaugat ca „literatura e autosuficienta cand e adevarta, nu are nevoie de sprijin”, sugerand astfel ca dincolo de orice temeri pe care mai ales autorul le-ar putea avea in privinta ei, ea nu cere ajutata in niciun fel si ca odata intrata intre copertele unui volum, nu mai asteapta niciun fel de justificare din partea creatorului ei. Cat despre asa-zisa presiune a criticii, autoarea a adaugat: „trebuie sa scrii asa cum stii, chiar si daca nu o sa fii asteptat cu entuziasm”.

Revenind, insa, la celalalt invitat, intrebat de catre unul dintre elevi cum e sa scrie din perspectiva unei femei, Marin Malaicu-Hondrari a venit cu un raspuns extrem de precis: „ai nevoie ca scriitor de o atentie viscerala. Daca esti atent, vei fi capabil sa scrii ca o femeie, ca un boxer, ca orice”. Cat despre nevoia de fictiune, invitatul si-a exprimat convingerea ca nu e vorba doar despre dorinta de a trai alte vieti, ci ca experienta lecturii tine de un ansamblu mult mai complex de porniri.

Traversarea genurilor literare a fost si el un subiect demn de atentia tuturor. In timp ce Simona Sora a recunoscut ca „am tinut prea mult timp rubrica saptamanala” si ca e impostant ca pasul critica-creatie e important si totodata tentant in ambele sensuri, Marin Malaicu-Hondrari a vorbit despre tranzitia epic-liric, sustinand ca „n-am tradat poezia, doar am schimbat instrumentele”.

Provocata la un exercitiu de imaginatie, Simona Sora a venit cu reteta profesorului ideal de literatura: cineva care poate fi de varsta studentilor. Punandu-se in postura unui profesor, iata cum se vede, nelipsindu-i o nuanta de autoironie: „mi-as dori ca elevii mei sa spuna ca sunt cool, dar as evangheliza mai mult decat e cazul”.

Mai departe, elevii au ridicat stacheta discutiei si au cerut o scurta aaliza a vietii culturale din Romania. „Mediul literar romanesc iti cere o anumita complezenta. Literatura in ansamblul ei a slabit foarte tare si nu mai avem responsabilitate culturala”, a spus Simona Sora, diminuandu-si putin negativismul printr-un contraexemplu: grupul de la Bistrita. Marin Malaicu-Hondrari si-a asumat o atitudine asemanatoare, explicand ca „am ajuns atat de rau ca admir orice om care intra intr-o librarie”.

Tragand linie si facand socoteala, iata cu ce am ramas: o intalnire cu siguranta reusita, in care gratuitatea literaturii a fost expusa ca o trasatura demna de toata lauda si care a reusit sa acapareze elegant, dar nu pedant o incapere doldora de elevi care cu siguranta vor deschide multe carti in anii ce urmeaza.

*Material publicat initial in Cotidianul FILIT.