FILIT: Care Santos, Ion Vianu, Bogdan Suceava

In prezenta unui public cu precadere matur, moderatorul evenimentului a inceput prin a veni in intampinare oricarei nelamuriri legate de profilul scriitoricesc al celor trei invitati printr-o prezentare suficient de ampla pentru a pune ulterior bazele unei discutii nuantate. De asemenea, a subliniat ca, desi la o prima vedere o astfel de intalnire risca sa para mult prea eclectica, exista, de fapt, numeroase puncte de convergenta. Faptul ca romanul ca gen literar nu e necunoscut nici unuia dintre cei trei si, mai apoi, pretextul unui interes foarte bine conturat in ceea ce priveste spatiul ca entitate aproape autonoma reprezinta exemple de zone comune de interes.

Care Santos a aparut in fata noastra mai ales ca autoare a romanului Incaperi ferecate, despre care Nicoae Cretu a tinut sa mentioneze ca e „mulat de formula anchetei” si ca practica „un joc structural”. Rememorand procesul creatiei, autoarea de origine spaniola a subliniat ca la baza cartii stau „atat un cumul de experiente, cat si documentare”. Aceste doua straturi sunt nelipsite In cartile ei, adauga scriitoarea, intrucat materialul intim, obsesiile personale, impletite cu un continut obiectiv, recuperat din memoria colectiva, inseamna un amestec echilibrat si care ofera rezutate multumitoare. „Unui roman i se poate ierta orice, numai lipsa emotiilor nu”, spune ea convinsa, adaugand chiar ca i se permite pana si „sa nu fie tehnic perfect”.

Care Santos scrie de la opt ani si „abia acum incep sa inteleg ce e cu acest joc numit viata”. E interesata de tot ce tine de burghezia catalana, pe care o cunoaste Intr-o maniera autobiografica, dar tine in acelasi timp sa precizeze ca „nu-mi place eticheta de roman istoric. Eu nu ofer o interpretare diferita, ci doar folosesc un context istoric pentru a introduce fictiunea”. De aici deriva, cu siguranta, si urmatoarea ei convingere, si anume aceea ca literatura este o conlucrare a minciunii si adevarului, o Impletire estetica a acestor doua puncte contrastante.

Mai departe, atentia publicului s-a indreptat catre romancierul si eseistul Ion Vianu, care, incurajat de Nicolae Cretu, a facut spre deliciul tuturor o reconstructie mentala a unei copilarii atent supravegheate de prezenta cartilor: „cartile erau peste tot, m-am nascut cu senzatia ca aceasta este normalitatea”. O normalitate in care, adauga el, „lectura nu este o simpla procesare a continutului cartii”, ci o experienta mult mai ampla si ale carei merite sunt extrem de diversificate.  

Ion Vianu experimenteaza tehnici de lectura noi. Sau, mai bine zis, e deschis platformelor inovatoare si vede, asadar, beneficii in contactul cu cartea electronica. Accesibilitatea textelor de orice natura pare a fi primul avantaj care descrie in mod favorabil relatia sa cu formatul electronic, desi „nu mai este lectura de altadata” si „nu mai exista fetisul obiectului”. Trebuie, insa, luat in considerare faptul ca „noile medii furnizeaza optortunitati noi culturii si poate ca vor duce la o renastere a lecturii”, adauga invitatul.

Din nou provocat de moderatorul evenimentului, Ion Vianu a atacat problematica exilului: „conditia exilului se perpetueaza chiar si dupa ce experienta se incheie”, explicand astfel ca din aceasta cauza atrage dupa sine echivalentul unei incercari morale.

Bogdan Suceava a fost atras in discutie, fiind prezentat de catre Nicolae Cretu ca fiind „de o autoexigenta monstruoasa”. Cartile sale fiind un melanj de istorie, politica, psihologie si sociologie, surprind fidel anumite posturi ale Romaniei, ni se spune, pe care insa autorul si le-ar fi dorit mai degraba imprecis redate. Descrie anii ’90 atfel: „erau rezerve de comedie infinite”, sugerand intr-o nota de o ilaritate nu chiar convinsa ca „mi-am dorit sa scriu o comedie despre prostiile care se spuneau atunci”. In orice caz, ne spune moderatorul, Venea din timpul diez „e o carte foarte puternica in sensul captarii temperaturii acelor vremuri” si ca, desi romanele lui Bogdan Suceava reprezinta locul de confruntare a mai multor domenii, „nu ai impresia de transfer dinspre psihologie spre fictiune”. Fictiunea lui ramane, asadar, cat se poate de autoritara si isi delimiteaza sanatos spatiul.

Spre sfarsit, dintr-un atat de necesar impuls de a arata ca intalnirea cu cei trei invitati a fost justificata de motive cat se poate de omogene, Nicolae Cretu a dezvaluit ce anume ii interconecteaza pe acestia. Astfel, in cartile lui Ion Vianu, Care Santos si ale lui Bogdan Suceava „sunt exploatate valentele unui anumit spiritul loci”. Fie ca e Barcelona, fie ca e Bucuresti, autorii au o comunicare aflata la un rang inalt cu tot ceea ce tine de spatialitate si de modul in care isi permit sau mai degraba nu sa se detaseze de ea. „Binomul apartenenta – distantare”, dupa cum puncteaza moderatorul, pare a fi o preocupare comuna pentru cei trei, jucand un rol la fel de important In cartile tuturor, desi, desigur, fiind exploatat in maniere diferite. Cu toate acestea, „limba ramane nucleul sinceratatii”, tine sa precizeze plina de convingere Care Santos.

*Material publicat initial in Cotidianul FILIT.