- 3102
E buna cartea chiar daca nu am citit-o
Nu va trece multa vreme pina cind o sa aud replica din titlu in direct, nonsalant, spusa cu naturalete. Acum e numai scheletul multor justificari: eu, cititorul, investesc timpul si atentia mea intr-o carte mediocra sau foarte slaba, nu ma aleg cu nimic. Trebuie sa ramin totusi cu ceva, in afara de ideea ca am facut o alegere neinspirata si-atunci imi spun: n-a fost chiar asa rea, de fapt, a fost chiar buna. Sigur autorul va confirma cu urmatoarea carte.
Ma fascineaza notele de lectura din jurnalul unui poet aproape anonim. Atentia lui, entuziasmul copilaresc, avintul, increderea si curiozitatea. Nu citeste obiecte, nu colectioneaza idei, nu bifeaza fise de lectura, relatia lui e una directa cu mintea celui care a scris. Se bucura de fiecare rind citit. La fel, o carte si articolele lui Livius Ciocarlie, atentia meticuloasa cu care "lucreaza" pentru scriitorul pe care-l citeste, rabdarea si onestitatea. Ma fascineaza ragazul pe care si-l ia ca sa reflecteze asupra gindirii scriitorului si asupra propriei gindiri. Ma intreb daca a filtra citiva biti de informatie prin atitea niveluri nu este perfect inutil, desi o asemenea gindire ar putea trece prin ziduri.
Ma intreb - in tonul secolului - daca mai avem timpul sa gindim mai mut decit e posibil la suprafata lucrurilor. Cred ca tot citind carti, am uitat sa citim. Citind carte dupa carte, nu avem timp sa citim, nu avem timp sa ne miscam gindirea greoaie de concepte, presupuneri, idei la care tinem. Cred ca suntem in stare, cei mai multi dintre noi, sa vorbim si sa scriem, experti, despre carti pe care nu le-am citit pe de-a intregul. Putem sa recomandam carti pe care le-am citit cu ochii inchisi sau carti peste care am pus sablonul altora, asemanatoare. Putem sa recomandam carti despre care numai am auzit sau pe care le-am citit cu chipul cuiva in minte. Putem scrie pagini intregi despre carti in care ne-am gasit toata viata sau pe cea pe care-am fi vrut sa o traim. Cred ca suntem in stare sa vorbim si despre carti care nu exista, cu atostiinta si blazare.
Nu stiu cit sa demonizez capacitatea asta de a inventa si completa goluri. E minunat sa putem intui continuarea, e confortabil sa stim mai bine ce-a vrut cineva sa spuna sau sa scrie, e grozav sa credem ca noi am fi spus sau scris mai bine, e in mersul lucrurilor. Dar cum ar fi sa citim cu mintea limpede, inocent si prosteste, pentru bucuria proprie? Sau, de cealalta parte, cum ar fi sa vedem cartile ca si cind ar fi doar obiecte de pus in biblioteca, de cumparat si vindut, obiecte pentru calmarea frustrarilor sau pentru orele care trec greu in tren?
