Dictionar de mitologie slava

Chiar daca spun „dictionar”, nu e cazul sa va ganditi la ceva de dimensiunea DEX-ului. E vorba de o carte cu un format potrivit romanelor; de fapt, e usor sa-l „pierzi” in sectiunea de beletristica a librariei sau a bibliotecii. Insusi autorul pune punctul pe „i” cand il numeste „un ghid elementar de orientare”. Cei care sunt cu adevarat pasionati de mitologie in general (si de panteonul slav precrestin in particular) nu isi vor satisface curiozitatea cu ce are de oferit acest volum. Informatiile clare, succinte, la obiect, reprezinta doar un punct de plecare si ramane alegerea noastra daca vrem sau nu sa aflam mai multe.

Ilie Danilov ne atrage atentia inca de la primul rand ca nu e corect sa vorbim de paganism daca facem referire la perioada precrestina in spatiul slav. E vorba de politeism (unul fragmentat, ce-i drept, datorita teritoriului vast ocupat de slavi). S-a incercat distrugerea credintelor precrestine si denigrarea vechilor zei, dar aceste actiuni nu au avut succes in totalitate. Unele zeitati au fost asimilate sfintilor noii religii (de exemplu, Makos a fost asimilata Sfintei Parascheva si Perun Sfantului Ilie). In plus, daca zeii nivelurilor superioare au disparut din constiinta slavilor, nu acelasi lucru poate fi spus despre spirite. Acestea, si in special spiritul casei (Domovoi, cum e numit de rusi), apar si astazi, fiind „un fel de autoritate suprema in materie de morala si de etica a familiei” (p28).

Dictionarul este impodobit din loc in loc cu ilustratii apartinand lui Ivan Iakovlevici Bilibin si lui Viktor Mihailovici Vasnetov, oferindu-ne astfel posibilitatea sa vizualizam fiintele descrise (cum ar fi Baba-Iaga, Rusalcele, Kikimora).

Citim nu doar despre zei si zeite (acestea mai putine la numar), ci si despre locuri (insula Buian), zile importante (precum „radunita”, ziua cand erau comemorati mortii) si obiecte magice („camasa de foc” necesara pentru a obtine „spada fermecata”). Am fost surprinsa si amuzata sa dau si peste vampir aici: „[...] cadavrul unui om care a dus o viata vicioasa. In el se instaleaza spirite malefice, care nu-i dau pace nici pe Lumea Cealalta. Se spune ca devin vampiri sinucigasii, vrajitorii si copiii blestemati de parinti” (p. 248). Explicatia este cea la care m-as fi asteptat (prototipul arhicunoscut de sute de ani), doar ca pentru slavi – spre deosebire de ideea prezenta in cultura noastra – acesta si strigoiul (sau „varkolac”) sunt entitati diferite. Cat despre punctele comune cu alte mitologii, acestea sunt lesne de observat; ma opresc doar sa mentionez nimfele si asemanarea Pasarii Mortii (Sirin) cu sirenele din mitologia greaca, jumatate femei si jumatate pasari.

Cand am scris recenzia pentru Cartea fiintelor imaginare a lui Borges, am tinut sa repet sfatul autorului: a nu se citi toata cartea intr-o singura „sedinta”. Cred ca e de la sine inteles ca acelasi indemn e valabil si acum. Putem avea insa in vedere doua lucruri. In primul rand, explicatia ce insoteste fiecare zeitate/zi/obiect variaza de la doua cuvinte (Livia este „zeita lunii”) pana la mai bine de doua pagini (cum e cea pentru Perun, zeul fulgerelor si al tunetelor si una dintre cele mai venerate zeitati ale panteonului slav); deci nu cred ca cineva va deschide dictionarul sa citeasca doar doua randuri. Si a doua „problema” ar fi ca de la un zeu ai toate sansele sa fii trimis si catre un altul si asa obtii o scurta poveste (nu doar o insiruire de caracteristici si functii ale zeilor).

Acestea fiind spuse, inchid cercul cu cateva cuvinte despre Morana (Morena, Mara, Maruha): „zeita mortii, a iernii si a noptii. La unele triburi slave, i s-a atribuit si patronajul nefericirii in dragoste. Respingatoare prin aspectul sau inspaimantator, are capacitatea de a se transforma, la nevoie, intr-o fata oachesa, frumoasa si seducatoare...” (p162).