Despre (i)moralitatea lui Saul Bellow

Adesea admonestata pentru firul epic destul de subtire, cartea il prezinta pe intelectualul american Allan Bloom, mascat fictional in personajul Abe Ravelstein, profesor de filosofie politica la Universitatea Chicago.

Abe Ravelstein, homosexual evreu, dezinhibat, de o sinceritate aproape stanjenitoare, neglijent, convingator, suferind de SIDA, se imbogateste dupa ce publica o carte revoltator de populara pentru gusturile intelectualilor inabordabili care ii pazesc evolutia. Isi domina moral studentii, pe care vrea sa-i dezobisnuiasca de orice sentimentalisme burgheze, isi subjuga intelectual toti prietenii, cunoaste rostul lumii mari si ii cere – dintre toti oamenii din jurul sau – tocmai prietenului sau mai in varsta, Chick (alter-ego al lui Bellow), sa ii scrie biografia. Aceasta pentru ca Chick e scriitor, pentru ca are naivitatea umanitatii, pentru ca are scapari pe care un spirit riguros, stiintific precum cel al lui Ravelstein n-ar fi putut niciodata sa le aiba.

“Credea doar ca daca ingaduiai sa-ti fie atacata structura-respectului-de-tine-insuti, acest lucru in sine insemna o dovada de seriozitate. Un om trebuie sa fie in stare sa asculte si sa suporte tot ce se poate spune mai rau despre el.” (p. 140)

Si astfel se explica de ce acest bunaoara intimidant Ravelstein ii cere prietenului sau o carte necrutatoare, atenta la orice defect al protagonistului, o carte integra, fireasca, precisa, dar ingaduitoare intr-un mod neconventional, prin abordarea pe care ar fi reusit-o numai un prieten care n-ar fi avut ce sa piarda si care n-ar fi cazut in plictiseala “cacatului terapeutic”.

“Dar Abe nu voia sa fie consolat pentru ca era ceea ce era. Ar fi preferat sa rad de el, sa-l zeflemisesc ca scuipa si i se scurgeau balele si-i tremurau mainile de stangacie si febrilitate” (p. 94)

N-am lancezit o clipa in cartea aceasta, cu toate ca, intr-adevar, nu e cine stie ce constructie epica: se vorbeste, se merge la spital si se moare – asta e tot ce se intampla. Nu m-a obosit deloc nici acea extensie a povestii lui Ravelstein, in care naratorul-personaj, Chick, apare mai ales spre sfarsitul cartii cu o perseverenta atipica.

Plat sau nu acest gand, dar la cum vad eu lucrurile, aceasta eventuala insistenta epica ar fi fost de prisos, cand aveam deja un personaj atat de pronuntat. Nu aveam nevoie sa il deduc pe Ravelstein mai mult decat prin prisma ideilor sale si, in general, prin prisma intimitatilor sale cu Chick, ceea ce face din acest roman unul portretizant, descriptiv.

Cu o prefata usor apatica, semnata de Sorin Antohi, fara a fi, insa, deloc depasita de situatie, romanul are toate sansele de a fi desconsiderat. Revin, asadar – cu o prefata care cam uita, insa, de literatura dintre aceste pagini, cum de altfel au recunoscut si unii jurnalisti ca li s-a intampla, concentrandu-se cu precadere pe analiza operei fictionale drept colportor al unui adevar deranjat, si nu pe produsul literar in sine.

Cartea a suparat la noi, insa, mai ales prin reprezentarea unui Radu Grielescu – da, Saul Bellow chiar a avut de-a face cu Romania – caraghios de galant, constant acuzat, mai mult sau mai putin subtil, de a fi participat la crimele impotriva evreilor. Perfect transparent, acesta il “juca” pe Mircea Eliade. La fel, faptul ca Vela, specialista in Teoria haosului, glaciala sotie a lui Chick, are la baza figura savantei romance Alexandra Bagdasar (acum Bellow), cu care - cred ca ati intuit deja - Saul Bellow a fost casatorit, a trezit din nou nemultumiri. Cat despre Allan Bloom, nu vad absolut nimic dezonorant in chipul care i se descrie. Ravelstein e, ce-i drept, o carte sfichiuitoare, dar e vie, e in mod substantial fermecatoare, propunand un personaj ce merita idolatrizat.

O oportuna (situatiei lui Bellow, evident) nota a editorului american atentioneaza ca autorul nu isi asuma nicio asociere a personajelor din carte cu figuri reale, ceea ce e usor jenant. O fi lasitate, o fi doar explorare artistica, n-o voi judeca, desi recunosc ca am tendinta de a nu pune mare pret pe moralitatea artistica. Daca e sa fac eu regulile, nu m-as sinchisi deloc de buna-credinta a creatorul, l-as lasa sa fie cat de perfid poate fi, daca o face intr-un mod magistral. Iar Bellow nu e deloc departe de asta.

O carte cu rost, cu o traducere frumoasa (Antoaneta Ralian), doldora de cuvinte in carne si oase, nedreptatita literar si prea aruncata in procese disciplinare. In fine, un roman pe care il voi si reciti la un moment dat.