Deadline

Mai intai de toate, recunosc ca schema romanului Deadline este una ce merita apreciere: li se cere unor personaje, gunoierului Zaim, managerului Augustin Duna si bloggerului skydancer, sa personalizeze o atitudine fata de Miruna Tomescu, o tanara care a murit din cauza epuizarii la serviciu.

Expunerea se face printr-un melanj de naratiune extradiegetica si monolog, tranzitia dintre ele fiind curgator realizata si deloc stingherita grafic (de punctuatie). Perspectiva este mobila – un mare plus al romanului, cu toate ca as fi asteptat de la aceasta joaca de interpretare a personajelor cand prin persoana a III-a, cand prin persoana I, sa se concretizeze nu printr-un ton general aproximativ identic tuturor personajelor, ci sa faca departajari intre acestea si la nivelul limbajului.

O luam de la capat: avem un personaj absent ce trebuie prins si readus in spatiul fictional vizibil cititorului, dar cat de realistic poate fi demersul, cand interactiunile celor 3 cu Miruna nu au fost niciodata directe si cand motivatia fiecaruia in parte este clar indepartata de aceasta? Cand interesul lui Augustin e justificat de temerile sale profesionale, cand skydancer cauta o idee si nu pe Miruna in actiunile sale protestatare, iar batranul Zaim, observator izolat al lumii, o intelege pe tanara doar ca pe o aparitie spectrala, poate datorita viziunilor sale artistice sau poate pur si simplu pentru ca asa se vad oamenii dupa mai multe inghitituri de alcool, eforturile de a reconditiona imaginea Mirunei nu pot fi decat superficiale si ineficiente.

De fapt, o mare trecere in aceasta carte o are faptul ca naratorul nu incearca sa pacaleasca pe nimeni: Miruna nu poate exista in romanul Deadline, nu justifica niciun alt personaj, frecventa aparitiei numelui ei fiind doar un punct de plecare pentru introducerea celor care au ramas in urma ei. Asta in vreme ce Miruna ramane o imagine subreda, „o fata blonda de numai 29 de ani, domiciliata in Bucuresti, dar nascuta in urbea X, absolventa a unei facultati economice si angajata a unei mari companii multinationale”, la fel ca in articolul de presa rautacios de detasat, dar care de fapt concentreaza singurele certitudinile legate de ea. Asta exceptand un to do list emblematic atasat stilului ei de viata – „sunat mama, dat mancare Ben, epilat, cumparat detergent vase, servetele, lapte unt, oua, paine, mers la Ikea pentru rafturi, chemat instalator baie, sunat Dora, e-mail Daniel, verificat raport Zenmark, platit lumina” - si epilogul, care surprinde descrierea dintr-un unghi mai degraba liric, prin insasi vocea personajului mort). Nu se merge in sens invers, pe planul reconstituirii vietii Mirunei, ea ramane o prezenta neglijabila oricat ar incerca unele personaje sa-i lege postmortem aureola deasupra capului, de aceea nici nu are rost sa ne ocupam de ea prea mult.

Pe de alta parte, Augustin, skydancer si Zaim merita sa li se aplice niste corectii: senzatia pe care mi-au dat-o este ca isi exclud unul altuia cauzele si ca o fac prea intens pentru a fi luati in serios. Fiecare insista doar pentru propria-i moralitate, iar rezultatul: cartea cade intr-o moderatie ce ar putea fi comod confundata cu lipsa mesajului.

Cum in roman Miruna e lipsita de relevanta ca personaj de sine statator tocmai pentru a indrepta reflectoarele spre cei 3 barbati, la fel si aparitiile episodice ale vecinilor din blocul in forma de U, cele ale altor cativa bloggeri sau angajati ai firmei acuzate de exploatare sunt aproape unanim lipsite de constiinta, incorigibile, de parca mobilitatea ar apartine singura lui Zaim, skydancer si Augustin.

Apoi, tinand cont de faptul ca turnurile pe care le iau vietile celor 3, plus cea a motanului Mirunei sunt dramatice, aveau nevoie sa fie consolidate de mai multe puncte declansatorii (si nu doar de pretextul vag al mortii unei femei necunoscute). Cum acest lucru nu se intampla,  personajele raman parca destul de inconsistente.

Am mai dat peste concentrari de misticism acolo unde nu prea isi aveau locul. Augustin, figura riguroasa, vizeaza motani uriasi care vor sa-l ucida – simbol fortat al autoblamarii, dincolo de faptul ca aspecte mult mai personale ale vietii lui il lasa rece. Relatia lui cu Laura il perturba, exista o pornire energica latenta in el si totusi comportamentul sau general e unul imbacsit de blazare.

Chiar daca trecem asta cu vederea, mama si matusile Mirunei ii ghicesc in cafea moartea , apoi - deja se ingroasa gluma -  Zaim si mai tarziu bloggerul ii vad naluca pe turla bisericii din cartier inainte ca ea sa moara, Miruna prinde la nunta prietenei ei, Cecilia,  buchetul de 11 trandafiri din care pierde unul (din nou, numarul par al florilor reia contactul cu obisnuintele funerare). Poate ca n-ar fi fost la fel de deranjant daca am fi fost cat de cat preveniti de simbolismul acesta entuziast; or asa, adaptati peisajului urban sobru si indiferent, e neplacut sa fim inghesuiti cu forta intr-un supranatural ce nu se potriveste nici macar personajelor. Nici chiar lui Adam David Emanuel Ioanitescu sau Pupuca sau mai bine zis skydancer, care ar fi dat tot mediul terestru pe cel virtual, cel care-si traia in imaginatie cea mai intensa viata posibila, in timp ce realitatea ii inhiba pana si libertatea de a avea aspiratii: „N-am mai zburat niciodata, nici macar in vise si n-am atins niciodata norii”. Pupuca demonstreaza neincredere in vis, care de-a lungul timpului s-a preschimbat intr-o timiditate excesiva. Ar fi vrut sa studieze regia la facultate, dar paroxismul l-a impiedicat pana si sa-si dea examenul de admitere, asa incat la 28 de ani se vede si se accepta pe sine drept un plafonat, dar isi da macar sansa lucrului pe care ar fi putut sa-l aiba, al elanului pe care ar fi putut sa-l simta, al omului care ar fi putut sa fie.

Pupuca este in zona mediana a degradarii impulsurilor active, plasat undeva intre Augustin si Zaim, acesta din urma fiind voluntar blocat in ghena sa de gunoi. Mananca, bea, iubeste porumbeii si aduna reviste lucioase din care-si confectioneaza „filmele lui”. Cred ca descrierea este suficienta pentru a intrezari o alegere periculos inspirata de Ion Barladeanu si ale sale colaje subversive comunismului. De ce anume periculos? Pentru ca vorbim din start despre un destin uimitor chiar si in viata reala, fapt ce scuteste fictiunea de fortarea imaginatiei, dar care in schimb pretinde de la ea interventii de o deosebita finete. Iar personal, mi se pare ca lucrul acesta e dificil de realizat intr-o colectie sumara de pagini si ca personajul Zaim este cel mai nedreptatit in acest roman, nefiind temeinic valorificat.

Morala? Suna simplist, dar exista deadline-uri si pentru viata, nu doar pentru dosare si alte hartii, iar Augustin, Pupuca si Zaim au avut norocul sa si le respecte pe ale lor. Motivele raman in continuare dubioase, fiind greu de spus daca ceea ce i-a imboldit a fost contrastul crunt al depasirii termenului de traire al Mirunei sau pur si simplu alte conjuncturi aleatorii.

*Carte oferita prin amabilitatea Librariei Humanitas (de pe strada Lapusneanu).