Concert in memoria unui inger

Si nu e vorba de vreun roman de dragoste plictisitor; nici macar nu e un roman. E vorba de patru nuvele (Criminala, Intoarcerea, Concert in memoria unui inger, O iubire la Elysee) si – un mare plus - fragmente din jurnalul lui Schmitt din perioada in care lucra la carte. Nu stiam de existenta lor, deci au reprezentat o surpriza mai mult decat placuta, asa cum cred ca vor fi percepute si de catre ceilalti cititori (mai ales cei care cocheteaza cu scrisul). Vedem care au fost intentiile autorului, ce a simtit cand a creat personajele, cat de mult control are asupra lor (sau, din contra, cum ii dicteaza personajele sa le descrie viata), care au fost sursele de inspiratie si la ce s-ar astepta din partea cititorilor.

Initial am avut dubii si nu stiam daca se merita sau nu sa incep volumul, si asta din cauza ca acele cateva randuri (aceleasi pe coperta si pe internet) care ar trebui sa surprinda esenta textelor nu ofera o imagine clara asupra a ce urmeaza sa citim. Nu voi incerca sa rezum nuvelele pentru ca le-as fura din farmec, dar pot sa spun ca sunt genul de scriere care te seduce si care-ti ramane in minte mult timp dupa ce lectura s-a sfarsit. Sunt texte pe care le simti; nu se intampla cine stie ce, dar avem ocazia sa plonjam in cele mai adanci colturi ale constiintei umane. Fara a folosi un ton moralizator, Schmitt ne provoaca sa ne autoanalizam faptele si consecintele care le-au urmat.

De unde titlul volumului? E dat de nuvela care are ca punct de plecare concertul In memoria unui inger; e povestea lui Chris si a lui Axel (duc cu gandul la Cain si Abel), a demonului si a ingerului. Rolurile vor fi inversate, tinerii ajungand sa se distruga reciproc; si totusi nu putem decide cu usurinta cine are cea mai mare parte de vina... Chris, care a gresit enorm si apoi a regretat? Sau poate Axel, care cauta razbunare si nu reuseste sa ierte decat in ultimele momente de viata?! E ca un cerc vicios; cei doi se schimba, dar opozitia ramane aceeasi, fiecare detestand in celalalt ceea ce recunoaste din propria personalitate. Concertul e in memoria inocentei care odata pierduta nu mai poate fi recuperata, in memoria ingerului ucis de ura.

Protagonistii (asasini, in sens propriu sau metaforic) par sa fie oameni decupati din viata de zi cu zi, dar pusi in situatii limita; trecand prin experiente ce la schimba viata, acestia fie obtin mantuire, fie sunt damnati. Tema mantuirii si imaginea Sfintei Rita (patroana cazurilor disperate) sunt elemente care unesc cele patru nuvele. Pe langa acestea, fiecare text abordeaza tema iubirii din diferite puncte de vedere (sentimente bolnavicioase, dragostea parintesca, intre prieteni si intre soti).

Simplitatea aparenta a textelor, presarata ici-colo cu umor, ascunde durere, tristete, regrete si ridica intrebari pentru care suntem lasati sa gasim singuri raspunsuri. Cum putem sti cu adevarat daca avem in totalitate control asupra propriilor vieti sau daca predestinarea isi spune cuvantul si nu putem schimba nimic din ceea ce va fi?! Personajele au posibilitatea sa decida calea pe care o vor urma, dar raul odata facut nu mai poate fi sters. Greg poate fi un tata si un sot mai bun, dar nu va mai recupera timpul pierdut; cat despre Catherine si Henri, acestia ajung sa realizeze in momente diferite ca se iubesc si relatia lor e distrusa.

Schmitt reuseste sa surprinda complexitatea sufletului uman prin personajele sale si prin situatiile in care le pune. Un om nu este doar bun sau in totalitate rau si uneori nu putem distinge linia ce desparte cele doua extreme. Binele unuia poate insemna suferinta altcuiva. Oricine e liber sa decida cum isi traieste viata, dar trebuie sa fie constient ca fiecare fapta are consecinte care-l vor afecta pe el si pe cei care il inconjoara. Se resimte un mesaj cu tenta religioasa, dar cititorul nu va fi sufocat sau obligat sa actioneze intr-un anume fel; este doar provocat sa analizeze aceste probleme dupa ce a intors si ultima pagina a cartii.