- 3890
Breviarul sceptic si simplitatea
Bucuria de a citi se poate transforma usor in frustrarea provocata de neintelegerea unui text; curiozitatea descoperirii unor noi sensuri ori semnificatii poate fi atat de mare incat sa creeze ea altele noi. Unele platitudini pot fi intelese ca cele mai profunde aforisme, ori un text literar de o adevarata valoare artistica sa fie apreciat ca un kitsch. Care e cea mai potrivita interpretare? Iata intrebarea! Eseistul si profesorul Valeriu Gherghel da un raspuns in cartea Breviarul sceptic si alte eseuri despre simplitate, aparuta zilele trecute (e calda, de sub tipar) la editura Polirom.
Odata cu inceperea anului universitar apar tot felul de tentatii care mai de care mai atragatoare. Parca a prins viata targul nostru, mai ales ca urmeaza o activitate mult mai intensa zilele astea cu sarbatorile Iesilor, care il vor impopotona si-l vor face de mai mare dragul, o adevarata capitala culturala. Dar sa nu merg prea departe cu speculatiile mele neinteresante si sa ma opresc putin sa-mi trag sufletul intr-o librarie, oricare ar fi ea, de unde pot sa iau exemplu de la domnul profesor Valeriu Gherghel, care ma invata numai de bine in ultima carte a domniei sale, aparuta luna aceasta la editura Polirom.
Breviarul sceptic si alte eseuri despre simplitate, asa este intitulata lucrarea semnata de discipolul din epistole al lui Constantin Noica, o lucrare care urmareste de-a lungul catorva eseuri ideea simplitatii in hermeneutica, adica in interpretarea unui text, fie el literar ori filosofic. Ce vrea sa ne spuna acest lucru? Ca de fiecare data cand avem un text in fata, dupa ce-l citim, suntem inclinati sa credem ca acesta are un sens, ca in el se ascund sau se arata niste semnificatii. In cazul in care textul respectiv nu apartine curentului dadaist, nu este vreun poem extras cu maiestrie dintr-o caciula, banuiesc ca suntem indreptatiti sa cautam acea semnificatie a textului, caci altfel nici eu nu-i vad rostul. Domnul profesor Valeriu Gherghel observa ca in acest demers de cautare a semnificatiei textului apar cateva obiceiuri ale cititorului, care poate fi experimentat sau ne-experimentat, avizat sau neavizat.
El, cititorul, atunci cand citeste Castelul lui Kafka spre exemplu, isi poate spune in sinea lui ca are de a face cu un roman de neinteles, fara rost, greoi si plictisitor, menit sa fie dat la examenele facultatilor de specialitate ca sa pice studenti. Apoi se mai poate gandi ca domnul K, eroul romanului, se incurca intr-un sistem la care nu are niciodata acces, care-l inlatura printr-o pedeapsa de relegatio, sau ca e prototipul modernului intr-o societate indreptata impotriva sa. Problema cu care ne confruntam, sau pe care ne-o explica autorul Breviarului, e aceea ca nu avem un criteriu cert, imbatabil, infailibil, care sa evidentieze dintre cele doua interpretari, ale romanului Castelul lecturat de cititorul nostru, sa o aleaga pe cea corecta, cea adevarata. De ce nu avem acest criteriu? Cititi cartea si veti vedea, nu vreau sa deflorez corola de mister a lucrarii. Pot spune, totusi, ca s-a propus o solutie pentru aceasta problema a interpretarii, si anume sa fie cat mai simpla.
Dar ce inseamna interpretare simpla? Umberto Eco este autorul cel mai important pe care domnul Valeriu Gherghel il are in vedere, caci piemontezul crede ca in acest mod poate fi scos acul din carul cu fan. Daca se recurge la o interpretare simpla, se poate ajunge si la o interpretare mai corecta. Umberto Eco nu este singurul care are acest gand, sunt mai multi invatati, printre care si Fericitul (ori Sfantul pentru cultul catolic) Augustin. Ramane de vazut ce inseamna o interpretare simpla, dar din cateva motive intemeiate Valeriu Gherghel nu le adopta punctul de vedere, ba chiar e dispus sa-i contrazica.
