- 2663
Aurora Liiceanu: cuvantari incrucisate la Iasi
Fie ca o cunoasteti pe Aurora Liiceanu in postura ei de psiholog, fie pur si simplu prin sonoritatea numelui ei de familie, e cert ca faptul ca se mai adauga un volum seriei de autor pe care editura Polirom i-a dedicat-o nu ar putea fi trecut cu vederea. Astfel, luni, 7 mai, incepand cu ora 12:00, cartea Cuvinte incrucisate va fi lansata in Aula Magna a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", in prezenta prof.univ.dr. Adrian Neculau si a directorului editorial Polirom, Adrian Serban, care vor completa imaginea cartii cu cateva repere critice. In cadrul aceluiasi eveniment, autoarea va tine si un discurs pe tema “Lumea ca spectacol – ingrijorarile unora si nepasarea multora”.
Mai intai, de ce aceasta imbinare? Cel mai probabil pentru ca prelegerea e mai degraba un pretext introductiv volumului Cuvinte incrucisate, care in esenta discuta intocmai aceasta impartire a oamenilor in functie de predispozitia lor de a reactiona, de a se opune fluxului de evenimente cu care ii surprinde viata sau, dupa caz, de a se lasa anulati de acestea, acceptandu-le fara prea multa agitatie.
“Sunt oameni care cauta stimuli, cauta ceva care sa le schimbe viata; sunt cei care cauta noi senzatii, ceva care sa sparga monotonia vietii. Ei vor ceva nou. O alta categorie este cea a oamenilor care evita orice schimbare. Acestia vor liniste, nu vor evenimente care sa-i scoata din viata monotona pe care o duc.” (Aurora Liiceanu)
Si cum volumul se vrea, ca de obicei, o analiza psihologica accesibila publicului larg, puteti fi siguri de lejeritatea scriiturii (cateva fragmente din carte pot fi citite aici si aici). De acelasi lucru ne incredinteaza si Cristian Teodorescu, care avertizeaza in Catavencii: “Sa nu va inchipuiti ca in cartea asta Aurora Liiceanu face descrieri de caz pe care le ia apoi la puricat, la rece. Povesteste ca o prozatoare, iar, ca psiholog, nu uita sa se indoiasca de rezultatele explorarilor sale prin capetele altora. Fiindca cei care-i povestesc una sau alta din trecutul lor ii spun ceea ce cred ca li s-a intamplat. Chiar si cand e vorba de noi insine, fabulam fara sa ne dam seama, pentru ca propriul nostru trecut, cand vorbim despre el, nu e ce am trait in realitate, ci ceea ce ne place sa credem ca ni s-a intamplat.”
Exact asa aflam, de exemplu, despre frantuzoaica frumoasa, instarita, cu o genealogie de invidiat (este nepoata lui Napoleon), dar frigida, care incearca tratamentele propuse de Freud si care nu se vindeca, dar nu se multumeste nici cu simpla calitate de pacient, devenind ea insasi medic psihanalist.
In final, de ce o intereseaza pe Aurora Liiceanu astfel de intamplari? Pentru ca aceasta carte isi stabileste drept punct de plecare afirmatia lui Nabokov conform careia “Singura fericire in aceasta lume este sa observi, sa te examinezi pe tine insuti sau pe altii”. Si observa autoarea atat ponderea “amanuntului biografic” in existenta personajelor ei, cat si atitudinea femeii fata de razboi, comparand oameni care fie au trait in epoci diferite, fie ajung sa interactioneze in ciuda temperamentului, statutului social sau etniei, care in mod obisnuit i-ar tine la distanta unul de celalalt.
